Thursday, April 29, 2010

531

Monday, April 26, 2010

530

Emisijata TV ARÁD ud 21 april 2010 g.



Wednesday, April 21, 2010

529

Emisijata „Prim plan regional“ ud na TVR Timišvár ud 02 april 2010
Pukánata: Marijka Hajlemás



Friday, April 16, 2010

528

Teo na Antena 2
Na 15 april 2010 g. Teo Katarov sas négvata formácija sa učástvali u emisijata „Răi da' buni“ ud na Antena 2.

Thursday, April 15, 2010

527

Wednesday, April 14, 2010

526

— Zašto si nakažisan, brej, Gjurka?
— Kaćé da ni bada nakažisan. Lel mi ij umrelu magáretu.
— Brej, tuj si ij to! E, vidiš, taj za si utidimi sincata... Idin pu idin…
* * *
Gjurka išti da emigrira u Nemsku pa si pita kumšijina, či kako da právi, otu ni znáji nemsćija jazić.
— Ni jé báj. Lel bavárcete už sa balgare. Taj či nemsćija jazić ij kača palćensćija, sámu či treba da hurtuvaš mlogu po-bávnu.
Stignal ij Gjuka u Hámburg. Ij flezal u idin birt i duma:
— D-u-u-bar-denj!
— D-u-u-bar! – mu utguvare kelnera.
— Iš-ta-id-na-p-i-i-va.
— E-tu-váš-ta-p-i-i-va!
Sled katu si ij glatnal nekolkus pate, Gjurka za ričé:
— Á-á-s-sam-ud-Bréš-ća. Am-ti-ud-ka-de-si?
— I-á-á-s-sam-pá-ud-Bréš-ća, – mu utguváre kelnera.
— No, pa tugázi zašto si hurtuvami na nemsći?
* * *
Se srešte Gjurka sas Marci:
— Mojta žina ij idin ángjel!
— Ooo, kolku si sréćin! Mojta još ij žuva...
* * *
Gjurka liži u odara. Marci sedi pukraj négu i gu sluše:
— Bej, Marci, ti znáš či si moja náj-dubrija drugár. Marci, useštem, či za umra...
— Begaj ud tuka, be, Gjurka. Ni šté umréš ti sigá, ima da žuveš još, nide se bujá!
— Á ja, useštem, či denite sa mi izbrojani. Pa zaradi tuj bij štel da mi ubićáš neštu.
— Lel znáš či za napráva satu za tébe...
— Ti si mi náj-dubrija prijatel, pa išta da mi ubićáš…
— Ubićávam, sámu ubadi kako ištiš!
— Pa lel kaćé da ti ubáda. Na taváne imam idna baklica sas rićija. Ja páza ud 20 gudini. Pa išta da mi ubićáš, či sled gá umra, za mi pulejéš groba sas rićijata.
Marci sedi i malči.
Gjurka gu pita udnovu:
— Za napráviš li tuj, za toja stár drugár?
Sled drugu kasu malčánji Marci mu udvrášte:
— Dá, za ji napráva. Ama lel ništé se sardiš vájda, aku za preceda parenj rićijata prez mojte bubreci?!…
* * *
Idin maž si ij rékal, či za 50-gudinšninata za si kupi náj-hubavija automobil. Lel ij prebiler cel žuvot nosce, pa sigá ij dušlo vreme i da puhára málku ud tej. Taj či ij utišal i si ij kupil sétnija model Corvette – idin kabriolet čarvén.
Se ij vazkáčil u automobila i káre. Natisnal ij pedálata: 130 km u saháta! Ooo, kolku ij hubeve da ti vetri vetara ćikata... Ali kakotu ij ustánalu ud néja... Suuper!
Katu ij pugladel u ugledálutu vidi, či sled négu varvi idin automobil na policijata, sas girofára i sirenata krénati.
Náša čeleć ij natisnal još po-više pedálata: 160 km u saháta, posle 189, posle 200.
Na idnaž si duma: „Kakaj bábin práva? Sam puludel? Zabrávem, či sam tvarde stár za takvizi neštá?“
Ij zastávil automobila i čeka da dodi policája.
Sled distina menute etu siga i automobila na policijata, kojtu zastánva nadzać négva Corvette. Policája slezva, se dubližva du négu i mu duma:
— Guspudine! Ni znája zašto si káreli taj barži i niti ni me stiska.
Dnés ij petak, ás imam još 30 menute i za si svarša turata. Me čeka idin spukojin weekend. Aku možiti da mi ubáditi idna takvazi laža, kujatu da ni sam ja čul još nikade, za vu ustáva u mira.
Náša maž se ij zamislil idin mig i ij rékal:
— Sigá 20 gudini mojta žina ij izbegnala ud dumá sas idin oficir ud policijata. Pa sam mislil, či ištiti da mi ja varniti nadzać…
— Vu žéla idin prijatin weekend, guspudine! – ij rékal oficire razsmen i se ij mánal.

Saturday, April 10, 2010

525

Još idin "pudárak":
Mulitvenotu knigče izdádinu prez 2006 g. ud gusp. Vasilčin Jáni

http://www.mediafire.com/file/xdzf014mnjd/KatolicanskuMulitvenuKnigce2006net.pdf

Wednesday, April 07, 2010

524

Vu predlágam 3-ja tom ud "Ugledálu za dušata":

http://www.mediafire.com/file/2tyibzmoo2y/UgledaluZaDusata3net.pdf

Zafálem na Svetlána Karadžova za trite prevode na literaturin balgarsći jazić, kujatu sam gji uklučil u knigata.

Tuesday, April 06, 2010

523

Májstursći torti!
Lel to gá si májstur, pa si májastur né sámu u idno neštu, a u po-više neštá!
Marijka Hajlemás ne sámu či znáji da pejé hubanćite palćensći pesmi, remnivu da ćiči nášta nárudna nusija ali da právi izvanredni emisiji pu TV Arád, negu tá ij májsturća i u tortite i testáta.
Ni sam gji kuštuval, ama sam cigurin, či ni sa sámu hubanći, negu sa i hubavi! Mmmm!




Sunday, April 04, 2010

522

I za da prudalža sas Bardársći gerán, etu i idna státija na balgarsći, báš za Velikdenj (ud unazi gudina)
http://marquez.blog.bg/turizam/2009/04/23/edin-razlichen-velikden.326094

Един различен Великден
23.04.2009
Автор: marquez

Тази година за Великден получаваме покана от наши приятели да го отпразнуваме заедно. Замисляме се сериозно, защото винаги сме го празнували в семеен кръг.
- Мислете, ние на 11 април пътуваме към нашето село, ако решите, заповядайте.
Ами идеята да отидем на ново място винаги е добре дошла. Замислям се сериозно, обаче в главата ми светва червената лампа. Взимам телефона и звъня на Ани.
- Ама чакай малко, че на 12 е Цветница, какъв ти Великден, Великден е следващия уикенд на 19 април има някаква грешка.
- Нееее, няма грешка с усмивка ми обяснява тя тогава е Католическия Великден.
Веднага във въображението ми изниква папата и площадът Свети Петър в Рим пълен с католически поклонници от сял свят.
- Пиши ни и нас. Съгласявам се веднага. Никога не сме присъствали на такова събитие.
Отиваме в село Бърдарски геран, което се намира на север от Враца и съвсем близо до Бяла Слатина. Докато пътуваме, нашата спътничка ни разказва за историята на селото и изобщо за банатските българи. Разказва доста увлекателно, защото 2та часа път от София до селото не ги усещаме.
Село Бърдарски геран е основано през 1887 година от банатски българи, потомци на бегълци от католическите села в Никополско и Свищовско. Избягали след погрома над Чипровското въстание през 1688г., българите-католици се заселват в областта Банат, тогава част от Австро - Унгарската империя. Според легендите през 1751 г., австрийската императрица Мария Тереза дарява земя на емигриралите от поробена България “толкова, колкото може да се обходи с кон от изгрев до залез слънце”. След Освобождението на България през 1878г., банатските българи се завръщат и част от тях основават Бърдарски геран. Жителите на селото произхождат предимно от Стар Бешенов, днешна Румъния.
След обяд влизаме в селото и след кратко запознаване с роднините излизаме на опознавателна обиколка с нашите любезни екскурзоводи. Като за начало са избрали да ни покажат етнографският музей. Наред с банатските носии и голямата глинена печка ”соба” най-силно впечатление ни правят типичните за селото големи възглавници “перни”, както и “дуните” - напълнени с гъши пух дебели, много меки и топли завивки. Пухът за тях се събирал, като всяка пролет са оскубвали пуха от гъските.
След музея ни показват типичните банатски къщи. Интересната архитектура на селото е дело на италианския архитект Форабоско, който е дошъл по молба на цар Фердинанд. Италианският инженер, конструирал железните мостове по Искърското дефиле, е направил и плана на селото с прави улици и къщи в унгарски стил - едноетажни, продълговати с островърх покрив.
На площада в селото има самолет, поставен в чест на екипажа на руски боен самолет, разбил се край селото по време на Втората световна война.
За десерт ни оставят католическият храм “Свети Йосиф”, най-големия в цялата Никополска епархия, с елементи от новоготическия стил, осветен тържествено през 1934г. Построяването и освещаването съвпадат с идването на най-известният енорист – свещеник д-р Евгений Босилков, който е провъзгласен за блажен на католическата църква от папа Йоан Павел II през 1998г.
Евгений Босилков

Слънцето вече залязва, но интересното тепърва предстои.
В 22ч. храмът отваря врати за вечерната литургия. Запалваме свещи за здраве и сядаме плахо на пейките.
По време на месата разбирам, че снимането в църквата е нещо нормално и пристъпвам малко неуверено към първата пейка. Усещането е много по-вълнуващо на няколко метра от олтара. Снимам и слушам с интерес тълкуването на глави от стария завет.
За първи път посрещаме Възкресението Христово в християнски католически храм. Излизаме от църквата въодушевени, прибираме се изморени, но трудно заспивам, пренаситен от емоциите.
В неделя сутрин пием кафе в едно от кафенетата в центъра и с интерес наблюдаваме как цели семейства са се запътили към църквата за тържествената обедна меса. Това съм го виждал само по филмите. Точно в 10 часа камбаната бие и множеството пред църквата се оживява. Вратите се отварят тържествено и младият дякон кани хората да влязат. Ние също се отправяме натам.
Църквата днес изглежда различна, хората са многократно повече, няколко слънчеви лъча осветяват олтара. Литургията започва.
В съзнанието ми отново изниква папата. Представям си как той по същото време произнася “Urbi et Orbi” (към Града и към света) от балкона на базиликата Свети Петър в Рим. В католицизма това са думите, които придружават папската благословия към всички на Великден, Коледа и други редки случаи.
Папа Бенедикт XVI

Докато слушам с интерес от първата пейка успявам да уловя основните моменти от празничната меса.
След края на Великденската литургия всички се поздравяват и си прощават един на друг. Излизат пред църквата, разговарят с усмихнати лица и поздравяват познати и съседи по случай Възкресение Христово. Накрая идва и реда на козунака и великденските яйца.
* * *
kasnaprolet9999 - Беше ми интересно и вълнуващо, защото Евгени Босилков е от нашият род и всичко свързано с този велик човек много ме вълнува, убит е около 10 дена след моето раждане.
анонимен - Чудесно написано. Много ми е интересна тази религия - католицизъм. Била съм на едно кръщене в баптистка църква и една венчавка в католическа църква. Много са различни от православието. Имам приятели католици и протестанти, забавно е.
marquez - @ kasnaprolet9999 На нашата позната баща и ни разказа, че е слушал проповедите на Евгени Босилков и до сега не е виждал друг толкова магнетичен човек. На мен ми беше много интересно!
5. marquez - @ анонимен 3 В католическата църква говорят увлекателно и интересно, катедралите са красиви отвън, но православните църкви ми харесват повече като икони. Поне за мен са по-въздействащи.
bambola - :)
Нали казват че Бог е там, където има поне двама които вярват в него, независимо от религията. Аз мисля че и с един стига.
Интересен пост, макар да съм израстнала близо до това село никога не съм се срещала с католици в България. Заинтересува ме и това което казваш за архитектурата, ако можеш да сложиш още снимки :)
От години ходя само в католически църкви без да съм католичка, кръстя се по наш си начин,зареждам батериите, не знам дали е много по-различно, каноните на религията са за религиозните, на вярващите ни стига едно небе.
Като се замисля, една малка България с население почти колкото града в които живея а колко неща не знаем за нея.
lubara - Поздрави! Интересно, завладяващо. Това е недоброто на интернета, виждаш толкова места, които са интересни. Дори в страната ни. И няма да ги посетиш, просто времето не достига.
Но пак си доволен, защото съпоставяш своето скитане и си казваш, е, не всичко може да се види. Желанието е важно!
tili - Чудесен репортаж! Всичко е точно, ясно и прекрасно! Където са двама и трима в Негово име - там е и Той!
marquez - @ bambola Решили сме да отидем пак до там и този път да наблегнем на архитектурата. Ще споделя снимки в някой следващ пост.
marquez - @ lubara Ако се погледне от друга гледна точка, това може и да му е хубавото на нета. Чрез фотографията пътуваш навсякъде по света! Има такива фотографии спиращи дъха и фотографи попаднали (колкото и банално да звучи) по точното време на точното място! Поздрав!

521

Ud Nick Stepanov sam dubávil slédnija link sas idna interesna státija za Bardársći gerán, u kujatu se prekázva za trima rumance i idin nemic, kujatu sa utišli tám da trasat švábi.
Kojtu ni razmeva rumansći néka proba da si prevedé teksta sas Google (http://translate.google.com)

Bardarski Geran, Bulgaria (partea intii): 4 barbati din 2010 in cautarea a 2 svaboaice, plecate din Banat, pe la 1800
Hanno Hofer este vinovatul celei mai stranii întîlniri cu istoria. În copilăria sa, în casa sa intraseră nişte arătări, el îi numeşte chiar extratereştri. Şvabi făcînd speculă-comerţ cu produse bulgăreşti. Imaginea aceasta i-a rămas adînc pe retină. Mare fiind a tot tras de limbă rubedenii, iar acum a gugălit mult. Un prieten plecat in Germania l-a facut nebun. Ce să caute şvabi în Bulgaria? Iată că întîmplările istoriei fac o poveste seducătoare. O rezum: bulgari catolici alungaţi fug şi fug ajungînd în Banat, unde li s-a părut lor mai în siguranţă acolo s-au cuibărit, în sate de şvabi. Cînd istoria iar a permis, bulgarii şi-au sedus fraţii de catolicism şi i-au luat cu ei în Bulgaria mai tolerantă. Bardarski Geran (Fîntîna lui Geran) este localitatea unei făgăduinţe: pămînt ieftin şi bun, legume pe viaţă. Cine n-ar veni? Şi şvabii au venit, au cumpărat, s-au iubit. Hitler le-a promis însă multe. Şvabii – mulţi – au luat-o iar din loc. Bulgarii comunişti i-au băgat prin puşcării. Azi, în Bardarski Geran mai sînt doar două şvăboaice, o biserică decăzută, un sat jumătate întors în pămînt, casele de paiantă pur şi simplu intrînd în pămînt. Povestea acestei întîlniri vreau să v-o povestesc.
Şi l-au însoţit pe Hanno: Bumbutz, Tomescu şi uichendist. Of, fără maşina şi GPS-ul lui Tomescu nimeream după o sută de ani.
De aceea, Dobrăi deni, uichendiştilor şi blagadarea, şvăboaicelor. Uite site-ul locului! Uite satul unde le vom citi vieţile ca-n palmă. Să spun că, pentru prima oară m-am simţit straniu. Neînţelegînd nici bulgară, nici şvăbească, vorbind cu una dintre femei în engleză, pot să spun că am avut numai senzaţii fotografice. Mintea s-a oprit să judece, să lege cumva povestea aceasta, să pună întrebări. Şi felul în care am înţeles eu lucrurile se şi vede. Postez aceste detalii de călătorie la o săptămînă după ce m-am întors. Tocmai pentru a sedimenta cumva impresiile. Şi mai mult, pozele mele sînt făcute anapoda. Le-am văzut şi nu-mi revin. Să spun că eram ca un cîine al lui Pavlov, umblînd toată excursia după Bumbuţ-Hanno-Tomescu şi urmărindu-i ce poze fac, ca să fac şi eu? Lovit încă cu leuca şvăbească, voi începe în această dimineaţă cu Bardarski Geran văzut de către Cosmin Bumbuţ şi Hanno Hofer. In poze veti vedea mai multe personaje. Doua sint svaboaicele. Povestea lor nemaipomenita de la prinz incolo.

* * *
2 comentarii
1.Comentariu scris de Mirela Petrescu
Publicat la data de 29.3.2010, ora 1:59 pm
Buna,
Am descoperit intamplator acest material si as avea anumite precizari, daca-mi permiteti.
Bardarski Geran este o localitate din Bulgaria locuita de bulgari din Banat, adica bulgari-pavlicheni, cum isi spun ei astazi. Vorbesc si un dialect al limbii bulgare, o bulgara arhaica, cu care s-au stabilit in Bulgaria dupa eliberarea tarii de sub stapanirea otomana, la 1878. La 1688, dupa rascoala de la Ciprovetz, vestul Bulgariei, o mare masa de refugiati trec Dunarea si se stabilesc in cele din urma in Banat. Ulterior, dupa eliberarea Bulgariei de la 1878 revin in patrie, cum ar veni, si se stabilesc la Bardarshi Geran, Asenovo etc. Istoria lor e foarte interesanta. Probabil ca acele svaboaice despre care scrieti sunt stra stra nepoatele bulgariulor care s-au intors in Bulgaria dupa eliberarea tarii.
Sper ca n-am deranjat pe nimeni cu aceste precizari. Pentru mai multe informatii poate ar fi bine sa-i contactati pe bulgarii din Banat, la Uniunea Bulgarilor din Banat, cu sediul in Timisoara.
Toate cele bune!
Mirela Petrescu, traducator bulgara – Rador
2.
Comentariu scris de Istodor
Publicat la data de 29.3.2010, ora 4:14 pm
multumesc, mirela!
* * *
Bardarski Geran – Bulgaria (partea a 2-a): Maria Dauerbach, moasa Sofiei, si Franziska Girgolova, iubita de un tractorist omenos
Le-am gasit simplu: Bucuresti-Ruse-Plevna (popas de mincat cirnati si baut bere) – Bardarski Geran (Fintina lui Bardar). Un localnic ne-a dus direct la Maria Dauerbach. Seara am petrecut-o povestind incredibila ei poveste. La 19 ani, tatal ei este arestat. Venisera comunistii la putere. “Se ascunde” casatorindu-se cu un comunist. Din interes, mi-o spune fara ocol. Devine moasa in Sofia, la Spitalul Militar. Pensionata, se retrage nostalgica la Bardarski. Si-a numit ciinele chiar Timisoara. Acum are 82 de ani. Sotul, paralizat, 94.
Noaptea ne-o dormim la Vratza. Mincare? Vin bulgaresc. Mazaak. Eu sforaind temeinic pe o asemenea muzica:

Dupa ce umblam o dimineata prin Vratza, prin orasul vechi, ne intoarcem in Bardarski Geran. Aici, cu ceaiuri de plante nenumite, fermecate si o prajitura de pandispan, ne intimpina Franciska Girgolova (nascuta Welsch). Dintotdeauna a luat lucrurile asa cum erau. A muncit de-a rupt la Cooperativa. Apoi, tot din interes s-a casatorit cu un bulgar tractorist. Era om de treaba. Ii privesti, amindoi par de un leat. Fericiti si acum. Plini de putere. Au fost 2 ani plecati in Germania. s-au intors. N-aveau ce cauta acolo. bulgarul era de un farmec nebun. Cred ca a comunicat cu noi mai mult decit cele doua femei.
Femeile se lauda cu singura bucurie: copiii. Au reusit sa perpetueze singele svabesc.
Am dormit la Oriahovo. Dunarea ne scalda degetele. Mincare: peste proaspat pescuit din Dunare, vin de Tirgoviste (Bulgaria). Ne-am dorit peste afumat si vin de adus acasa, asa ca am umblat pe tot malul Dunarii, apoi bacul la Turnu Magurele pornea la sfintul asteapta. Am ajuns la Ruse. Si de la Kaufland ne-am luat pesti murati si pastrama de bivol. Vin.
Asta a fost pe scurt excursia. Nu pierdeti insa detaliile. Urmeaza: Maria Dauerbach vorbind impecabil engleza, o reteta de prajitura de la Franziska si multe altele despre gospodaria fiecareia. Minunatul Wc din curtea Franciskai, descoperit de Bumbut este vedeta viitoarele postari.
* * *
http://uichendist.ro/bardarski-geran-bulgaria-partea-a-3-a-pe-ciinele-bulgar-al-mariei-il-chema-timisoara.html
O după amiază, pe terasa Mariei Dauerbach
Maria se întorsese de la oraş. Fix la ora 12. Cu seminţe. Are 82 de ani. Pămîntul este gol, stă răscolit de grapă şi căscat îşi aşteaptă seminţele. Se simţeau în aer suflete prietenoase, senine, chiar şi pe cel al cîinelui Timişoara, dispărut recent. Nici o cioară, nici un corb nu mişca aerul.
Era definitiv primăvară în satul ultimelor două şvăboaice din Bulgaria. Nimic şi nimeni nu le mai puteau opri din drumul dispariţiei neamului lor de şvabi duşi de nas de căderile-urcuşurile istoriei. Fericiri, bucurii, tristeţi, mîncăruri, băuturi, dureri, enervări, stări, picioare, păr, unghii, ochi, pe scurt, toate fuseseră trăite.
Stăteam sub capcanele de bondari-albine-muşte din livadă şi Maria ne aducea cartea cea veche a şvabilor. Era un catalog şi o istorie a oamenilor ce-au fost. Acolo, printre capcane Hanno şi Bumbuţ au făcut un gest simplu: fotografierea cărţii. Au făcut însă mai mult, au prins timpul, au dat o şansă de continuare a poveştii, prin recitirea ei.
Drumul nostru îşi căpăta astfel menirea într-un ritual fără nume, tihnit: o şvăboaică şi cartea ei supravieţuiau momentului, săreau peste umbra lor pieritoare, săreau peste previzibila pierdere a cărţii, previzibila uitare a germanilor în Fîntîna secată din Geran, previzibila îngropare a utopiilor care au animat pe vremuri neamul ăsta de şvabi. Şvabi momiţi în Bulgaria de o utopie a pămînturilor ieftine şi mănoase, şvabi plecaţi apoi în noua utopie a neamului pur, aventură propusă de Hitler.
Stăteam sub capcane şi vedeam cum zecile gesturi ale lui Hanno, cel ce răsfoia, potrivea cartea pentru pozat, se transformau în serii de gesturi invizibile, adică pozatul lui Bumbuţ. Şi pozatul tăia zeci de gesturi, zeci de zgomote.
În tihna locului, în absenţa lui Timişoara, aşa conservam noi istoriile. Oameni, de toate felurile, de oriunde, puteau oricînd să se mai întoarcă. S-o ia de la capăt. Eram 4 români, 4 bărbaţi, 4 cavaleri care salvau o mică apocalipsă de la înec.

* * *
Cele doua femei si-au luat barbatii din interes
O spuneau fara sa se codeasca. Fiecare dintre ele au avut norocul personal. In casnicia Mariei am citit o instrainare a sotilor nu doar din cauza diferentei de virsta sau a bolii (barbatul ei, comunistul, era paralizat). Si aici iar am citit un simbol: comunismul paralizat. Iata ca avind rabdare, asupritii-tacutii de acesta au supravietuit. Era o raceala a casei, altfel ingrijita, un miros de batrin, o duhoare de sfirsit.
In casa Franziskai insa era viata. Nu stiu cum simti asta, dar era viata incredibila. Omul ei era bun ca piinea calda, rotund ca un gogosar, destept, muncitor. Casa era luminoasa, plina mereu de mirosul de primavara, de cel al prajiturii si al ceaiului. Casa aceasta primea aromele, cealalta le respingea. (FOTO DE COSMIN)
Paminturile erau arate in ambele locuri, saminta era asteptata in brazda, casele erau curate, capcanele pentru insecte erau la locul lor.
Marturia unei casnicii bune, reusite era al treilea WC. Descoperit de Cosmin Bumbut cu aparatul lui curios. In fundul gradinii era o toaleta de imparat, din caramida, cu gaura in mijloc si scaun!. Da, un scaun temeinic, imbracat in stofa, era confectionat pentru a sta acolo, in cimp, in caramida si a-ti face nevoile, Pentru mine, un lucru util ca acesta a devenit unul de tandrete intre doi oameni. Singuri, cu copiii risipiti, acesti doi oameni aveau grija unul de altul. Noi am numi-o iubire, ba nu, ei care spun ca nu stiu ce-i aia, dovada de iubire.
* * *
http://uichendist.ro/bardarski-geran-penultima-parte-svaboaicele-ultimele-din-bulgaria-reteta-de-tinut-barbatii-si-reteta-de-facut-prajituri-din-ei.html
Maria Dauerbach vorbea in svaba cu Hanno
La un moment dat Hanno a iesit. Pret de o poza. Ramasesem cu ea. O priveam in ochi. Apriga femeie. Aspra. Ma privea si ea. Si tocmai cind as fi vrut sa vad ce spune despre faptul ca nu mai sint decit doua svaboaice in Bulgaria pe lumea asta, in momentul in care imi venea in cap ca omul acela era un capat de tramvai, Maria vorbeste impecabil in engleza. Eram noi doi si totul avea continuitate. Copiii de care era mindra, aratura ce statea cascata dupa saminta. Maria traia. Pre o alta limba. Priviti-o aici povestind despre reteta de a-si lua si tine barbatul. Fara nici un fel de tandrete. Apoi, iubindu-l, dar el nemeritind asta. Mereu, asa mi se pare mie: fara nici un fel de pacaleala.
Aici Cosmin intreaba: Ati spus ca aveati nevoie de un comunist. Cum l-ati ales?
Maria: Nu in cel mai frumos fel.

Franziska Welsch era o Gîrgolova. Era a lui Stoian, tractoristul. Căruia, în momente grele, de rătăcire, îi făcuse prăjituri.
Dupa ce-am vorbit despre barbati, despre ce-am fi putut vorbi decit despre lumea vazuta de Maria: In Bulgaria nu exista ingeri. In Romania or exista?

* * *
Un raspuns
1.Comentariu scris de Fluture
Publicat la data de 31.3.2010, ora 11:34 pm
Salut,
O parte din “rudele” acestor oameni pot fi gasite in Popesti-Leordeni, langa Bucuresti. Oamenii de acolo vorbesc acelasi dialect, si acum multi ani, un “cartier” se numea Pavlicheni. De altfel, in documentele cadastrale mai vechi apare clar numele. Primarul de acolo a scris si o monografie, daca intereseaza pe cineva.
Numai bine.
Hanno Hofer: Am vorbit in engleza cu ultimele doua svaboaice din Bulgaria
Bardarski Geran este o localitate din Bulgaria locuita de bulgari din Banat, adica bulgari-pavlicheni, cum isi spun ei astazi.Vorbesc si un dialect al limbii bulgare, o bulgara arhaica, cu care s-au stabilit in Bulgaria dupa eliberarea tarii de sub stapanirea otomana, la 1878. La 1688, dupa rascoala de la Ciprovetz, vestul Bulgariei, o mare masa de refugiati trec Dunarea si se stabilesc in cele din urma in Banat.
Ulterior, dupa eliberarea Bulgariei de la 1878 revin in patrie, cum ar veni, si se stabilesc la Bardarshi Geran. Impreuna cu ei vin si svabi momiti de paminturi ieftine si rodnice. Din aceea aventura svabeasca au mai ramas doua femei. Franciska Girgolova si Maria Dauerbach. Povestea celor doua femei o povesteste uichendist.ro. Aveti si marturia lui Hanno Hofer, cel ce-a descoperit ultimii svabi din Bulgaria.
Fragment din inregistrare din studio
Asculta interviul integral
* * *
Bardarski Geran-Bulgaria: Bulgaria parasita. TOTAL: 70 de euro. Enigme, aventuri si endorfine.
Dormind la Vratza, pe muntele Hemus=20 euro camera dubla. Liftul cu o usa imitind cristalele Swarovski.
Dormind in jegul de aici. de la Oriahovo. Dar 4 pesti proaspeti din Dunare, 5 sticle de vin rosu de Tirgovishte=50 euro.
Enigma: preturile mici. Vinul bun. Parasirea, nu paragina. Parasirea de catre om a locului, asta socheaza. Marturisesc ca nu stiu unde prepara bulgarii vinul, cimpurile erau pustii-pustii cultivate cu gunoaie si PET-uri. O tara parasita.
Enigma: de ce un bulgar mergea pe o roata cu motorul lui?
De ce aceste monumente funerare in forma de inima?
In sate aiurea MIGuri implantate in centru, linga primarie. De ce?

Uichendist.ro apreciază, în general, locul perfect cu 7 endorfine = mîncarea excelentă, la preţuri omeneşti + somn bun cu vise frumoase + peisaj care te încîntă + atmosfera care sterge stresul şi gîndurile rele (natura+amenajări) + servicii de agrement care te fac să te simţi puternic şi învingător + petrecerea unei seri de neuitat + dorinţa se a reveni.
uichendist.ro acorda 6 endorfine calatoriei Bardarski Geran: mincare si bautura buna si de nu poti sa duci, istorie, gazde-piinea lui Dumnezeu… cazarea a lasat de dorit pe traseu. Totalul meu: 70 euro 3 zile (masa-casa-benzina).
ACUM iata simfonia fotografica a lui Alexandru Tomescu si amintirile uichendistului: