Tuesday, June 29, 2010

551

Emisijata TV ARAD ud 30 juni 2010 g.



Friday, June 25, 2010

550

Monday, June 21, 2010

549

Ud Jáni Négva smi dubávili tuje po-stáru kunče sas čarkvata ud Vinga, "za da dupalnimi sétnite neštá ugudini na bloga".
Mu zafálem mlogu!

Vinga, biserica catolica-Colectia: T.R.Mochnacs
http://www.timisweb.ro/ecard/ecard/old/vinga1.jpg

Sunday, June 20, 2010

548

U muzeja Lézerpont LÁTVÁNYTÁR (Image Museum) ud Miškolc (Madžersku) ima idna izložba, Carpathian Basin traditional folk costumes, u kujatu sa predstávini i dvá banátsći balgarsći eksponáte ud 1920 g. (kulu menuta 0:50 ud po-dolnija film ij videć žénskata bišnovska nusija):
http://www.nepviseleteink.hu/carpathian-basin-traditional-folk-costumes/carpathian-basin-traditional-folk-costumes/?stext=&co=16&ca=0

Bulgarian woman’s costume from Vinga
Provincialism: Bolgár
Region: Vinga
A shawl made of black cotton silk and edged with silk fringes is on the head. The blouse front around the neck is made of silk brocade and is decorated with sewn-down décor on the neck section. There is a velvet vest above it which has inset sleeves. The red silk sleeves are pleated at the shoulders and wrists, and the cuffs are sectionally embroidered with metallic threads. The szukno (pinafore) is made of woven wool which starts under the breast. The decorative karligatka (apron) worn over it starts under the breast and is trimmed with a wide, large, violet brocade bow on homespun woven wool background at the hips and with two perpendicular pieces of metallic lace applied as ornamentation that start from that point.
1920s.

Bulgarian bride’s second-day dress from Vecki [Dudestii Vechi?]
Provincialism: Bolgár
Region: Vecki [Dudestii Vechi?]
The bridal wreath, made of metallic threaded brocade, has a tent-like shape. It is fringed and stays on the top of the head. The blue-dyed linen blouse has long sleeves; it is split in the front, and its neck is decorated with metallic threaded embroidery up high; the shoulders and back are richly embroidered with metallic threads. The waist and bottom sections of the underskirt have the same textile as the blouse, from under which they peep out. The skirt is decorated with metallic threads and tied up at the back; it is pleated and sewn-down. The apron is tied up in the front and has metallic threads all over it. There is a large protruding decorative heart in the lower section of the center.
1920s.

547

Idna risunka ud Brittich Erzsébet, sas čarkvata ud Vinga
http://brittich.wordpress.com/2008/02/09/vingai-romai-katolikus-templom/
Brittich Erzsébet: Curriculum Vitae
Date personale:
- S-a născut la 19 octombrie 1953 în Satu-Nou, jud. Arad
Studii:
- 1968, Şcoala Generală Satu-Nou
- 1975, Oradea, Liceul Al.Moghioroş (azi: Lic. Ady Endre), clasa pedagogică de educatoare
- 1983, Şcoala Populară de Artă Arad, clasa pictură, profesor Valentin Stache
- 2006, Universitatea Szeged (Ungaria), Institutul Pedagogic Juhász Gyula, Facultatea de Desen şi Istoria Artelor
Activitatea de artă plastică:
Expoziţii personale:
- Satu-Nou: 1986, 1988, 1993, 2000, 2003, 2004, 2007
- Chişineu-Criş: 1988
- Arad - Biserica Evanghelică-Lutherană: 1996, 1999, 2000, 2001, 2005,2006
- Palatul Cultural: 1999
- Sala Forum: 2000
- Jelen Klub: 2002, 2007
- Moneasa: Hotel Parc: 2007
Expoziţii comune:
În România:
- Arad - Sala Forum: 1982-1993, 1998-2000
- Casa de Cultură Minorita: 1999 (expoziţie permanentă)
- Galeria de Artă Delta: 2001, 2005
- Muzeul de Artă Al. Xenopol: 2007 „Ex libris Ioan Slavici”
- Bucureşti: 1986, 1987, 1989
- Biled: 1986
- Chişineu-Criş: 1989
- Satu-Nou: 2001 „Arart 2001”
- Salonta: 2001 „Arart 2001”
- Dorobanţi: 2001
- Oradea, Liceul Ady Endre: 2002
- Zerind, Casa de Cultură Olosz Lajos: 2003, 2004, 2005, 2006
- Băile Felix, Hotel Crişana: 2005
- Covasna, Galeria Orăşenească: 2006 „Drumul”
În Ungaria:
- Békés, Városi Galéria: 2001, 2002
- Szeged - Rajz Tanszék: 2003
- MÉH Székház: 2006
- Budapest - Magyar Kultúra Háza: 2004 - MROE-kiállítás
- Budai Ciszterci Szent Imre Gimnázium: 2005 - MROE-kiállítás
- Magyarbánhegyes: 2006
În Germania:
- Siloah: 1998
- Cochem-Zell: 2001
În Polonia:
- Gdansk: 2007 „Ex libris Wincenty Pol”
În China:
-Sanghai: Muzeul Lu Xun: 2006 „Ex libris Lu Xun”
Premii:
- 1987, Premiul I Republican şi titlul de Laureat (linogravură)
- 1989, Premiul II Republican (linogrvură)
Tabere de creaţie:
În România:
- Biled: 1986
- Dorobanţi, Casa Malteză: 2001
- Zerind: 2003,2004, 2005, 2006, 2007
- Jebucu: 2007
În Ungaria:
- Békés, Csuta Művésztelep és Alkotóház: 2001, 2002
- Kötegyán: 2004, 2005, 2007
- Csongrád: 2005
- Kondoros: 2005, 2006
- Magyarbánhegyes: 2006
Lucrările:
- grafici şi picturi în colecţii particulare, instituţii şi galerii de artă în România, Ungaria, Austria, Germania, Italia, Franţa, Spania, Suedia, Olanda, Slovacia, Slovenia, Polonia, China, U.S.A., Canada, Australia
- plachete de bronz în colecţii particulare, instituţii, pe table comemorative în România, Ungaria, Germania
- sculpturi de lemn în parcuri şi instituţii în Ungaria şi România.
Coperte de cărţi, ilustraţii şi reproduceri:
Coperte:
- PoLíSz, 73. szám (Budapest, 2003)
- Pávai Gyula: Tanítóbácsi – Egy év az ötből (Arad, 2003)
- Pávai Gyula: Léna (Arad, 2005)
- Arad és vidéke
Ilustraţii şi reproduceri:
- Havi Szemle (Arad)
- Nyugati Jelen (Arad)
- Szövétnek (Arad)
- Kisharang (Arad)
- Zarándok (Arad)
- Neue Banater Zeitung (Timişoara)
- PoLíSz (Budapest)
- Vagyunk 2 - Aradi irodalmi antológia, EMKE-füzetek (Arad,2002)
- Lehetőség - Antológia: Havi Szemle 1997-1999 (Arad, 2003)
- Hollai Hehs Ottó: Szent Istvántól Polgár Juditig (Arad, 2004)
- Arad és vidéke - irodalmi, művelődési gyűjtemény (Arad,2005)
Activitatea literară:
- Scrie poezii, nuvele, eseuri, articole, monografii în limba maghiară, care apar în diferite reviste literare, ziare şi antologii în România (începând din 1986) şi în Ungaria (începând din 2002).
- Volum: Erdélyi motívumok Miklós János grafikáiban (Stei,2006) (Motive transilvănene in graficile lui Miklós János)

546

Još čekami ubićánata Monográfija na Vinga...

Monografia Vingăi se prelucrează în retorta fierbinte a unei munci laborioase
22 septembrie 2008
http://www.observator.info/actualitate-1/monografia-vingai-se-prelucreaza-in-retorta-fierbinte-a-unei-munci-laborioase

Lumea se dă în vânt după sărbători, festivaluri, zile ale satului, transformate în mese de îmbuibare, pierzându-se ideea de „zi a satului” legată de tradiţii, obiceiuri strămoşeşti, muzeu, cărţi, portul popular, vatra de folclor. De aceea e tot mai greu să găseşti oameni potriviţi, păstrători şi iubitori ai artei populare autentice, oameni care au marcat definitiv satul în care s-au născut - prin munca, gândirea şi arta lor. O idee generală se desprinde în acest sens: satul românesc se destramă precum un nor frumos şi luminos, neputincios însă, în faţa suflului zilei de azi. „Avem sate îmbătrânite – ni se spune mereu, bătrânii se pierd în colbul uitării, iar tinerii, puţini, iau calea oraşului sau muncilor pe la străini”. În acest context dezastruos al „veşniciei care s-a născut (pierdut) la sat” – ţi se pare aproape ciudat faptul că există oameni care (încă) se mai apleacă asupra hârtiei...
La întrebarea noastră privind realizarea unei monografii locale, primarul Stoicu a răspuns scurt: „vorbiţi cu arhivarul nostru, un om deosebit, Vicki! El vă spune tot!”Într-adevăr, Vicky, adică Victor Cociuba este un om special, prin atitudinea şi neliniştea sa continuă de a scormoni în istoria acestui pământ străvechi, Vinga. A căutat şi adunat cu infinită răbdare acte, dovezi, documente, fotografii, ilustrate cu şi despre Vinga, în special despre familia Draşkovici, deţinătoarea renumitei fabrici de bomboane sau amănunte despre mentorul spiritual al localităţii, călugărul Eusebiu Svermengin... „Mă ocup cu această muncă de colecţionar de multă vreme şi sper că voi ajunge să înfiinţăm un muzeu al locului. Vinga a avut câteva personalităţi care au marcat acest pământ şi care au intrat definitiv în istorie.” Acasă la arhivar se deschide o lume stranie, a vremurilor pecetluite între sigilii: câteva cupe de lemn (aproape carbonizat) înalte, un ol cu formă şi modele din preistorie (fără glumă!), câteva icoane dintre care una, abia vizibilă, purtând identitatea grea a Siriei biblice, cărţi de artă şi istorie, chei ruginite, ciudate, de diferite mărimi, plecând de la... poarta cetăţii şi până la seiful cel mai delicat...

Vicky aduce un album consistent cu imagini ale cutiilor de ciocolată Vinga: capete blonde de copii rumeni şi sănătoşi, frumoasele anilor ’35-40, diferite cutii de bomboane fondante sau ciocolată Vinga. Celebra reţetă a gustului lor unic nu a fost dezvăluită niciodată de familia Draşkovici. Colecţionarul a făcut chiar şi un arbore genealogic al familiei, cu descendenţi şi... supravieţuitori, niciunul rămas în Vinga. Cutiile de carton sunt bine păstrate şi frumos învelite în diferite ambalaje desenate cu motive orientale, pitici, copilaşi bucălaţi, doamne în rochii vaporoase, diferite concursuri... Celebra bomboană fondantă de Vinga a luat – pe lângă drumul întregii ţări – cale... internaţională, intrând în serii mari, comandate de renumita fabrică Zvack. La Vinga s-a făcut şi neasemuitul „Unicum”, un elixir rămas imbatabil până în ziua de azi. Naţionalizarea a risipit, însă, totul, fabrica intrând în patrimoniul statului, o parte din aceasta fiind asimilată de fabrica de dulciuri „Kandia” din Timişoara. Cine nu a gustat bomboana de ciocolată Vinga, a pierdut aroma uneia dintre cele mai bune bomboane din istoria... bomboanelor. Reţeta miezului alb cu gust inconfundabil nu a fost dezvăluită nimănui, autorul acesteia luând secretul în mormânt. Am răsfoit un album plin cu ilustrate vechi de peste o sută de ani, toate reprezentând centrul Vingăi cu una dintre cele mai frumoase biserici catolice din ţară, clădirea primăriei, acte administrative, ştampile ale epocii, oameni ai vremurilor de atunci...

O figură aparte aparţine unei personalităţi eclesiastice de excepţie, născut în Vinga, Eusebiu Svermengin [Eusebius Fermendjin], devenit, ulterior, călugăr franciscan în Croaţia. A dus o viaţă de ascet, în urma sa rămânând o operă eclesiastică de excepţie. Argumente solide pentru scrierea unei monografii vingane ample, istorie, folclor, oameni, tradiţii, personalităţi - totul prin aportul şi truda unor oameni iubitori de istorie, cultură şi artă, Ioan Rancov, prof. Haţegan, Victor Cociuba. Efortul reunit al acestora va însemna peste un timp nu prea îndepărtat, Monografia comunei Vinga şi chiar înfiinţarea unui muzeu.

545

Idna státija ud 11 máj 5.2007 g. za čokuláda ud Vinga:

Fabrica de ciocolata
de Ramona Balutescu

Vinga. Loc in judetul Arad, cu gara, cu drum european, cu multe accidente rutiere - cum iesi, spre Timisoara - cu gaste multe si cu mlastini. Comuna mare, ce-si aminteste ca a fost oras, privilegiile oferite, pe atunci, de Maria Tereza fiind evocate de un sigiliu pastrat in fastuoasa biserica a catolicilor bulgari. Comuna prospera, in care se da si azi buna ziua in romana, bulgara, maghiara, germana, slovaca si rroma. Comuna in care cel mai dulce timp, la modul propriu, s-a legat de o fabrica ce i-a dus renumele in toata lumea: Fabrica de ciocolata Draskovits.
La primul pas in Vinga ma intampina domnul Victor Cociuba, arhivar la primaria comunei, care imi va fi si calauza in drumul nostru pe urmele faimoaselor fondante de Vinga. El este cel care are diverse colectii, pornind de la unelte neolitice gasite pe raza Vingai, in araturi, pana la mai multe mape cu etichete si hartii de ambalat folosite la fabrica lui Draskovits. Fabrica, desi nu mai functioneaza de mai bine de o jumatate de secol, a ramas in memoria celor din comuna precum si a amatorilor de dulciuri care au apreciat sortimentele „de Vinga”, adica in mai tot vestul tarii. Si eu am crescut cu legenda fondantelor de Vinga, dat fiind ca bunicul meu a lucrat, acum 50 si ceva de ani, la gara din Vinga, de unde plecau bunatatile in toata Europa.

Piatra de mormant ce vegheaza reteta

Reteta dusa in lumea dreptilor
Peripluul in legatura cu numele si taina lui Draskovits il vom incepe la cimitir, acolo unde se spune ca vestitul cofetar a dus reteta fondantelor de Vinga. Poate ochiul reporterului e avid la strangerea datelor, si, totusi, este o realitate palpabila faptul ca drumurile din Vinga sunt acoperite cu hartiute de bomboane si de ciocolata. Palpabila, dar pe care nu o palpeaza nimeni, ca s-o schimbe... Nu ziare, nu pachete de tigari, nu peturi, ci ambalaje de dulciuri. Sa fie, oare, ceva intrat miraculos in genetica locuitorilor Vingai?
Ajungem la mormantul lui Draskovits Tivadar (1877 – 1955), cofetarul de la fabrica de ciocolata careia i-a dat numele si pe care a facut-o faimoasa in lumea intreaga. A lucrat zeci de ani in productia de dulciuri, a dat de lucru unui numar mare de oameni din comuna, a oferit zeci de sortimente, a practicat un marketing care, si azi, ar fi de invidiat si a nascocit „fondantele de Vinga”, cea mai cunoscuta marca a sa, bomboane cu ciocolata si cu vanilie dar cu un gust special, care a primit premii la expozitii internationale.

Colectionarul si etichetele de demult

Apoi fabrica a fost nationalizata, in 1948, Draskovits alungat din casa si din afacerea sa, care ii purta numele, fabrica a mai trait o vreme, apoi a intrat sub aripa fabricii Kandia din Timisoara si mai apoi a murit si ea, precum fondatorul ei, care se odihneste, din 1955, sub piatra funerara a familiei, laolalta cu reteta sa celebra. Ironia sortii: la capul sau, un alt ambalaj de ciocolata. De data asta, din Turcia...

Actul de nationalizare si poze din epoca

Embrionul unui viitor muzeu
Il insotesc pe domnul Cociuba spre casa sa, sa-mi arate colectia pe care a adunat-o de cativa ani incoace. Trecem de semi-schnautzerul pe care l-a adoptat cand a ramas „in pana de caine”, dupa cum spune, si ajungem la amintirile legate de Fabrica Draskovits: extrem de multe etichete, hartii de impachetat, foi din chitantiere, jocuri de carti pentru copii tiparite sub numele lui Draskovits, etichete pentru lichior, dar si acte in legatura cu nationalizarea fabricii, fotografii cu angajatii sau vederi primite pe adresa aceleiasi fabrici. Chiar si un joc de moara pe care scrie: „Fetelor ai baietilor cumparati ciocolata cu un leu bucata cari contin aceste disculete in doua culori rosi si albastre si cand sunteti intruniti veti putea juca si petrece frumos timpul vostru liber”.
Casa familiei Draskovits n-a fost retrocedata si a ajuns asa

Omul care dadea altora paine a plecat cu o paine in mana. Atat.
Mergem spre Ana Puta, una dintre fostele muncitoare ale fabricii Draskovits. Facem o oprire scurta la marea biserica catolica. Este inainte de slujba de duminica, undeva in spatele stranelor sunt aliniate cartile de rugaciune, iar pe una, ca posibil semn de carte, troneaza o eticheta de ciocolata cu un fotbalist modern. Se pare ca nicio exorcizare nu va scoate Vinga din zodia ciocolatii si a codrului de cacao, nici in secolul nou. Ne primeste d-na Puta, bucurandu-se a ne vorbi despre vremurile de demult. E la varsta si solitudinea cand privesti inainte doar ca sa vezi cum trece ziua pana la ora cand te uiti din nou in spate, la trecut.
Dna Puta se fereste de ciocolata dar nu si de amintirea traditiei ei

Usa ei se deschide mai rar, una din nepoate va pleca in Noua Zeelanda peste cateva zile, amintirile devin mai de pret si mai desprafuite decat orice bibelou. A lucrat la Fabrica de ciocolata de la 15 ani, familia Draskovits era buna cu angajatii, nu se gandea nimeni la furat, puteai manca ciocolata, daca voiai – la mai bine de jumatate de secol, d-na Puta inca bea ceaiul neindulcit si nu se atinge de nimic dulce. Patronul Draskovits punea niste picaturi din sticlute si asa se nastea gustul acela special, al fondantelor de Vinga – aflam. Nu conta ce nationalitate aveai, lumea era multumita, s-a lucrat si in timpul razboiului, toate mergeau bine pana in acea vara a lui 1948, cand fabrica a fost nationalizata, iar Draskovits a fost fortat sa-si paraseasca fabrica si casa. Doamna Puta spune ca l-a vazut cand a iesit din casa, cu sotia si cateva rude: strangea o paine mare la piept. Atat a fost lasat sa ia. Despre nepotii lui Draskovits, care se lupta sa reprimeasca inapoi ce-a fost al lor, d-na Puta ne spune: „Daca atatia oameni or primit inapoi ce-o fost al lor, atunci ei de ce nu, ca or inceput de la a face cu mana bomboanele astea si apoi or investit si ne-or dat paine si noua...”

O sansa a numelui Draskovits
Doamna Teodora Radulescu a lucrat ca inginer mecanic si acum este la pensie. Locuieste in Timisoara si este urmasa lui Draskovits din Vinga. Imi spune ca a incercat de ani de zile sa faca astfel incat sa primeasca ceea ce i se cuvine dupa bunicul ei. Cererile ei au ajuns, acum, la Autoritatea pentru Valorificarea Activelor Statului, unde mai are de dus o ultima hartie. Vorbim despre Vinga, despre fabrica. „Toata lumea il acuza pe bunicul ca a dus reteta in mormant” – imi spune, cu amaraciune, doamna Radulescu. Poate e mai bine asa – o paine stransa in brate nu e pretul pentru o reteta ce a cucerit atata lume.
Oamenii din Vinga spun ca primarul actual a pus stapanire pe casa si atelierele care au fost lasate sa se paragineasca. Dar doamna Radulescu este hotarata sa mearga mai departe si sa lupte ca numele bunicului ei sa fie dus, ca marca, mai departe, sa nu se macine, din ce in ce mai greu de citit, pe o piatra de mormant, laolalta cu vechea si celebra fabrica din Vinga.

544

Idna státija po-stára, ud 30 april 2007 g., za balgarete ud Vinga:
http://www.121.ro/articole/art4483-bulgarii-din-vinga.html

Bulgarii din Vinga
de Ramona Balutescu

Primul lucru care vesteste apropierea de comuna Vinga, fie ca vii dinspre Arad, fie dinspre Timisoara, este marea biserica catolica „Sfanta Treime”, pe care o vezi de la niste kilometri buni. O biserica gotica inalta, frumoasa, care pare sa fie catedrala unui oras de soi, nu o biserica de comuna care abia mai strange cateva zeci de suflete la intalnirea de duminica. O closca cu puii de aur, care-si numara din an in an tot mai putini pui. Si asta nu neaparat pentru ca scade credinta din oameni ci pentru ca, in era Internetului si a vitezelor supersonice, „legarea de glie” nu mai e ce a fost iar localitatile mici, care aveau comunitati minoritate inchegate, devin „deschise”. Iar minoritatile respective isi asteapta, mai mult sau mai putin resemnate, intrarea in manualele de istorie, la capitolul „trecut”.
Minoritatea bulgara din Vinga nu face exceptie de la regula pierderii de sine. Cu tot mai putini copii care se nasc, fara gradinite si scoli in care acesti copii sa poata sa aseze limba auzita tot mai rar acasa. Cu familii care parasesc localitatea sau care, devenind mixte, nu mai pastreaza limba, bulgarii Vingai imbatranesc, se strang din ce in ce mai putini la slujba de duminica din magnifica biserica asezata in inima comunei, (in Banat, bulgarii sunt romano-catolici).
Bulgarii se pierd printre prietenii romani si unguri pe care-i invita la farsangurile lor (balul traditional de lasatul secului), in una dintre comunele bogate din Banat careia i-au dus faima prin gradinile lor. Nu este nici o lupta tragica in aceasta stingere inceata, dar sigura. Banatul este obisnuit cu „ghiveciul” de etnii, cu aceasta amestecatura buna in care fiecare stie si limbile celorlalti si toti participa la binele comun al localitatilor lor prin abilitatile dezvoltate predilect de neamul lor. Nici la Vinga nimeni nu inghionteste pe nimeni, este loc pentru toata lumea, minoritarii nu se simt sufocati sau acaparati de catre majoritari sau de catre celelalte etnii, mai fiecare familie are rude care sunt „altceva”, desi acolo nu exista o asemenea perceptie – sunt fie unguri, fie bulgari sau ce-o mai fi. Oameni.

„Nu suntem o minoritate revendicativa”
Petru Dellin, viceprimar al Vingai si membru al Uniunii Bulgarilor din Banat, filiala Vinga, imi povesteste despre viata comunitatii: „Mai suntem in jur de 400 de bulgari. Sunt o multime de familii mixte, casatorii mixte, tineretul mai pleaca si la oras. Populatia e destul de imbatranita. Mor anual peste 30 de persoane, (in comunitatea catolica, de bulgari si maghiari) si de nascut, de botezat, se boteaza doi - trei.
Limba bulgara acum se preda o ora pe saptamana, la clasele I – VIII. De 50 de ani nu se mai preda in bulgara in Vinga. Limba se pastreaza acolo unde se vorbeste in familie. Si in familii mixte se mai vorbeste bulgareste”.
Bulgarii din Banat par o minoritate fericita: nu cer, nu se zbat, nu vor sa dovedeasca ceva prin Parlament, unde au un reprezentant. „Noi, in afara de a ne putea pastra traditiile, altceva nu avem ce sa ne dorim. Traditiile si cultura. Nu suntem o minoritate revendicativa” – spune Dellin.

Locul principal de intalnire
Discutia are loc in fata bisericii, e duminica, vin bulgaroaice trecute de 70 – 80 de ani la slujba in bulgara, cea in maghiara s-a terminat deja. Vad tineri foarte putini, copii nu sunt deloc, batranele vin agale ca niste corabii ce intra in rada unui port-muzeu, se vorbeste bulgareste si limba suna a vorba slava ce s-a transformat in Banat: zdrumicaturi cu marginile netezite oarecum, ca niste valuri de hula.
Biserica este construita in 1892, turnurile sale au 63 de metri, este unul dintre simbolurile religioase cele mai indragite din Banat - de 115 ani aceasta cladire vorbeste lumii despre bulgarii si ungurii din Vinga. In biserica, in stanga altarului, se afla insemnul privilegiilor acordate Vingai de catre Maria Tereza, pe care scrie „Sigillum civitatis privilegiatae Theresiopoliensis”, aducand aminte de vremea cand localitatea era oras. Cele mai frumoase tufe de Aspidistra pe care le-am vazut in viata mea, de „planta de fier”, cum i se mai spune, strajuiesc altarul si sugereaza ca bulgarii nu se dezmint cand este vorba de ingrijitul plantelor.

Un „falmis” de care nu suntem siguri
Ies din biserica, sosesc intarziati, cuvantul Domnului trimis prin intermediari pierde in fata mangiierii directe a soarelui primavaratic. Aud cuvinte de salut in bulgara si intreb un localnic cum se pronunta clar silabele pe care si le ofera unii altora la intalnirea din fata bisericii. „Falmis” - care mi se traduce prima oara ca „laudat fie Christos”, mai apoi ca „multumim lui Dumnezeu”.
Urmatoarele cinci minute le pierdem „negociind” daca aceste doua silabe se scriu legat sau nu, daca se scriu cu „j” sau cu „i”. Nu e foarte clar. Si asta e o problema a locului: limba se pastreaza mai mult vorbita decat scrisa, asa ajungi sa dai de vorbitori carora nu le e clar cum se scriu cuvintele, limba data mai departe de ei va fi, si ea, cu inca un pas mai departe de bulgara care s-ar fi putut preda la scoala.

543

Idna státija za Vinga, publikuvana u timišvárskata nuvina "TIMPOLIS" u broja ud 29 január-1 február 2009 g.

Biserica din Vinga si fondantele - in drum spre uitare?
Ramona BALUTESCU

Ce ar fi de spus despre Vinga, la inceputul unui ianuarie nici prea rece, nici prea previzibil? Pentru timiseni, e locul unde isi contabilizeaza cunostintele pierite in accidente de masina, din cauza vitezei sau a neatentiei. Pentru aradeni, e frontiera dintre cele doua judete, ultimul fief aradean. Si, totusi, Vinga e parte din Banat, iar asta se vede din deschiderea fata de celalalt, de alta etnie, din faptul ca zona gazduieste cea mai inalta biserica din... cat vezi cu ochii, si de inca vreo zece ori pe atat, si ca cimitirele inca au nume romanesti, bulgaresti, maghiare si germane, intr-un amestec ordonat. Si totusi, mai exista si mici probleme, si mici puncte de interes unde inca e loc de mai bine. Chiar si atunci cand judeci dintr-o incerta primavara de ianuarie.

Sforaitor, C.J.-ul
Vrei sa vezi ce mai e nou la Vinga. Traiesti intr-un an in care ai la dispozitie Internetul si stii ca e pravila de la consiliile judetene ca toate localitatile sa faca frumos pe net, asa ca e doar firesc sa vezi ce si cum gasesti pe acolo, dinspre Consiliul Judetean Arad, despre aceasta asezare. Si... te pufneste rasul. Sau te enervezi. In functie de tipul de personalitate in care te incadrezi. Si asta pentru ca aici gasesti texte de genul : "Populatia comunei numara la ultimul recensamant 6.388 locuitori din care 53,2% erau romani, 24,9% maghiari, 8,8% rromi, 0,8% germani, 2,4% slovaci, 1,4% ucrainieni, 0,4% sarbi, 8,0% bulgari si 0,1% alte nationalitati si populatie nedeclarata". OK, probabil dupa ce s-a ajuns cu numaratoarea dupa germani, si-a adus cineva aminte ca a lasat pe unii oameni pe dinafara si a reluat povestea, sarind de la 0,8 la 2,4, care sunt slovacii. Bun, dar mergi mai departe : "Economia comunei cunoaste in prezent o dinamica puternica, cu cresteri importante semnalate in toate sectoarele de activitate. Comertul si industria usoara detin ponderi importante in spectrul economic al comunei. Desi nu detine elemente ale fondului turistic natural, de mare valoare, fondul construit al comunei Vinga, rezultat al comuniunii mai multor etnii, este unul deosebit si de mare interes. Cel mai important obiectiv turistic de natura antropica este biserica romano-catolica cu doua turle, monument de arhitectura datat din anul 1892". Ma intreb daca, la o asa dinamica puternica, de ar putea da si lumina, nu s-ar putea gasi si niste exemple edificatoare. Dar e mai important, pentru cel care a scris aceste randuri, sa nu uite stilul bombastic la care a facut apel si sa strecoare termeni ca "ponderi importante", "elemente ale fondului turistic natural", "comuniunea mai multor etnii", "natura antropica" si, nu in ultimul rand, "spectru economic" - parca vezi stafia tatalui lui Hamlet trecand in chip de bau-bau pentru prostituatele care foiau candva in jurul Motelului Semiramida, din buza aceleiasi atat de intortocheate Vinga, daca ne luam dupa prezentarea realizata de catre cei de la Consiliul Judetean.
Ne ajunge, totusi, cu stilul rococo de prezentare a unui loc pe care il cunoastem ca decent, pentru care bagam mana in foc ca e decent. Si vrem sa dam de cineva, de un edil, de o persoana care poate oferi unele date, din Primarie. Pentru ca deja il cunosteam din ture trecute pe la Vinga pe domnul Petru Dellin, intrebam la primarie de el. Ni se raspunde amabil ca nu mai lucreaza acolo. Nu suntem de acord cu raspunsul, nu putem sa il "lasam sa devina parte din substanta noastra" - ca sa continuam pe linia celor de la Consiliul Judetean Arad. Dar tocmai asta e problema, ca pe mana oamenilor alora nu te poti lasa, nici macar cand e vorba de date elementare, ne-flamboaiante, cum ar fi cine si unde e primar sau viceprimar. Adica, spus mai neaos, C.J.-istii nostri nu actualizasera pagina atat de plina de volanase si fundulite de stil, si tot conducerea din legislatura veche ramasese pe pagina...

Se duc si bulgarii...
Bun, dar pana sa reajungem la investigatiile noastre de la Primarie, daca tot li s-au frant aripile atat de brusc, intr-o nedreapta imaturitate (Stilul C.J.-istilor poate fi molipsitor!...), sa vedem, mai intai, cam care ar fi nevoile noastre care ne trimit la institutia respectiva.
Doua sunt lucrurile care vin in minte unui om decent (deci, va rog, nu va ganditi la Semiramida aceea), atunci cand spui de Vinga. Unul dintre ele este in picioare, altul a fost lasat sau chiar ajutat sa mearga in lumea dreptilor. Este vorba despre biserica din 1892, cu turnuri care ajung la 63 de metri si despre fosta fabrica de ciocolata a lui Draskovits Tivadar (1877 - 1955), cofetarul care a dus numele Vingai in toata lumea. Sa o luam pe indelte. Despre biserica nu trecem multe, ca oricum o vedeti pret de doua comune, si inainte si dupa ce atingeti Vinga. Poate ar fi, totusi, bine de spus ca ea apartine unei comunitati de bulgari catolici - un lucru nu foarte des intalnit.
Un alt lucru interesant este ca in aceasta biserica, in stanga altarului, se afla un insemn al privilegiilor acordate Vingai de catre Maria Tereza. Si nu era putin lucru sa primesti privilegii de la imparateasa, asa ca pe insemnul respectiv scrie cu mandrie : "Sigillum civitatis privilegiatae Theresiopoliensis". Daca va puneti sa buchisiti acest text, va veti pune o intrebare : se vorbeste despre un oras? Da, a existat o vreme cand aceasta localitate era oras. Dar, daca revenim in actualitate, intr-o zi cu serviciu divin obisnuit (adica, o duminica frumoasa, fara in-ghet masiv si fara potop ca acela contemporan cu Noe), doar cateva bulgaroaice batrane mai vin, alene, la biserica...
Superba cladire din mijlocul Vingai ar putea sta cu fala in mijlocul oricarui oras din Romania. Ba chiar nici in Budapesta sau Viena nu ne-ar fi rusine cu ea. Si, totusi, a ramas mai mult un reper pentru automobilisti, cum ca "uite, vine Vinga"...
Istoria nu iarta, bulgarii din Vinga devin incet-incet romani, la scoala din localitate nu se mai studiaza bulgareste decat o ora pe saptamana, ca un fel de limba straina, si asta in clasele I - VIII. Spunea azi cineva din comuna ca, pana si in familiile unde parintii sunt bulgari, se vorbeste romaneste cu copiii, acestia mai inteleg ceva bulgareste, dar, evident, nu se pun sa si raspunda... Si astfel moare o etnie, moare o limba, iar o biserica superba va deveni in curand un loc de facut poze pentru turisti...

Un nume si un secret, la mezat
Si totusi ce voiam cu Primaria? Pai, voiam sa stim ce Dumnezeu se mai intampla cu cladirea lui Draskovits, ca acum doi ani tot "in expectativa era povestea". Aici a trait, a fiintat cea mai cunoscuta fabrica de ciocolata din vestul... - era sa spun din vestul Romaniei. Haideti sa o luam altfel, ca teritoriul asta n-a fost intotdeauna Romania. Sa spunem asa : cea mai cunoscuta pe o raza de macar 200 de kilometri. As pune chiar 300, dar cine stie ce mai zic si altii... Aici se faceau fondantele de Vinga, l-am cunoscut pe domnul Victor Cociuba, arhivar la Primarie, care tine cu dintii de etichetele acestor fondante, ale cutiilor si cutiutelor si pachetelor si jocurilor care ieseau, impreuna cu ciocolata, pe poarta fabricii. Asa a iesit si patronul, cofetarul Draskovits, intr-o zi, cu o paine in brate...
Venisera comunistii... Atat a avut voie sa ia cu el "exploatatorul", de care cei care au lucrat la fabrica nu au decat cuvinte bune : o paine. Am mai prins oameni care, acum mai bine de 60 de ani, au lucrat acolo. Doamna Ana Puta este unul dintre ei, si ea povesteste de bine de fostul patron, de sotia lui, de faimoasa reteta a fondantelor, pe care cofetarul a dus-o vreo doi kilometri mai incolo, in mormant. Doar de un lucru nu vorbeste doamna Puta de bine : de dulce. S-a urat de dulce, si ceaiul il bea fara zahar.
A fost nationalizata fabrica, a preluat-o Kandia, s-a inchis si Kandia timisoreana si, totusi, ceva a ramas dupa aceasta "istorie dulce", in aparenta dulce : o cladire ce e, acum o ruina, si un posibil mostenitor, care se lupta de ani si ani de zile pentru dreptul sau. Dar casa e in centrul comunei, guri rele spun ca au pus unii ochii pe loc, jocurile se pare ca se joaca in asa fel incat sa nu se mai rezolve cu statutul acestei case.
Doamna Teodora Radulescu, urmasa lui Draskovits, locuieste in Timisoara, a depus toate actele la Autoritatea pentru Valorificarea Activelor Statului, mai trebuie doar ca Primaria Vinga sa trimita o hartie despre actualul statut al cladirii si locului, pentru a se putea decide, dupa atatia si atatia ani, ce se va intampla cu mostenirea celebrului cofetar.
De aceea sunam la Primarie, unde nu au fost de gasit nici primarul, nici vicele (nu cel de pe pagina C.J.-ului, ci cel pe bune), nici... nimeni. Doar la contabilitate a raspuns un tanar care a vrut sa stie daca vreau sa cumpar casa Draskovits.
Discutia cu doamna Radulescu nu a fost lunga. Am reluat, in acest sfarsit de ianuarie, o alta discutie, de acum doi ani, cand... cam in acelasi stadiu se aflau toate. Inclusiv disponibilitatea celor de la Primaria Vinga de a vorbi despre casa respectiva. Dar doamna Radulescu este hotarata sa mearga mai departe pentru a recapata ce a apartinut familiei ei. Mai ales ca fata sa o tot intreaba despre istoria familiei.
Si asa, intre tergiversari, prin ani care trec, numele de Draskovits devine tot mai pal, chiar si in Vinga, si poate va fi uitat de tot daca initiativa domnului Cociuba, de a crea un muzeu unde sa adaposteasca piesele legate de fabrica de ciocolata, pe care le-a strans o viata intreaga, nu va prinde chip. Adica, daca nu isi va instala spectrul in comuna, ca sa pastram linia deschisa in capul articolului, prin amabilitatea culturnicilor de la C.J. Arad...

Thursday, June 17, 2010

542

Emisijata TV ARÁD ud 16 juni 2010 g.




Tuesday, June 15, 2010

541

Emisijata TVR 3 sas prográma na detskata gradinka ud Stár Bišnov
juni 2010 g.

Monday, June 14, 2010

540

Thursday, June 10, 2010

539

Wednesday, June 09, 2010

538

Na sájta na Radio Vatikán se namerva intervjutu dádinu ud Tuši Petkov-Šehábi s prelegata na Sreštata na balgarsćite mediji, kujatu se ij daržála u Viena u perioda 16-20 máj 2010 g.

Българските медии в търсене на верния тон за общото благо
Петронела Петрова Шехаби, в-к "Наша глас", Румъния:
"Това е първото ми участие в тези срещи и много съм впечатлена. Много ми беше интересно и ми хареса всичко което се говореше тук. За съжаление, по-малко се говореше, или въобще не се говореше, за банатските българи. Присъствах на всички панели. Бих искала на следващите срещи да се обърне малко повече внимание на българите, които преди 200 години са напуснали България, не са емигрирали, а от историческа гладна точка имат доста стара история. Например, ние банатските българи в Румъния, чрез вестника и списанията се стремим да запазим езика, да информираме какво става в България, да запазим тясна връзка с нея".

Tuesday, June 01, 2010

537

Emisijata TV ARAD ud 02 juni 2010 g.