Sunday, June 20, 2010

544

Idna státija po-stára, ud 30 april 2007 g., za balgarete ud Vinga:
http://www.121.ro/articole/art4483-bulgarii-din-vinga.html

Bulgarii din Vinga
de Ramona Balutescu

Primul lucru care vesteste apropierea de comuna Vinga, fie ca vii dinspre Arad, fie dinspre Timisoara, este marea biserica catolica „Sfanta Treime”, pe care o vezi de la niste kilometri buni. O biserica gotica inalta, frumoasa, care pare sa fie catedrala unui oras de soi, nu o biserica de comuna care abia mai strange cateva zeci de suflete la intalnirea de duminica. O closca cu puii de aur, care-si numara din an in an tot mai putini pui. Si asta nu neaparat pentru ca scade credinta din oameni ci pentru ca, in era Internetului si a vitezelor supersonice, „legarea de glie” nu mai e ce a fost iar localitatile mici, care aveau comunitati minoritate inchegate, devin „deschise”. Iar minoritatile respective isi asteapta, mai mult sau mai putin resemnate, intrarea in manualele de istorie, la capitolul „trecut”.
Minoritatea bulgara din Vinga nu face exceptie de la regula pierderii de sine. Cu tot mai putini copii care se nasc, fara gradinite si scoli in care acesti copii sa poata sa aseze limba auzita tot mai rar acasa. Cu familii care parasesc localitatea sau care, devenind mixte, nu mai pastreaza limba, bulgarii Vingai imbatranesc, se strang din ce in ce mai putini la slujba de duminica din magnifica biserica asezata in inima comunei, (in Banat, bulgarii sunt romano-catolici).
Bulgarii se pierd printre prietenii romani si unguri pe care-i invita la farsangurile lor (balul traditional de lasatul secului), in una dintre comunele bogate din Banat careia i-au dus faima prin gradinile lor. Nu este nici o lupta tragica in aceasta stingere inceata, dar sigura. Banatul este obisnuit cu „ghiveciul” de etnii, cu aceasta amestecatura buna in care fiecare stie si limbile celorlalti si toti participa la binele comun al localitatilor lor prin abilitatile dezvoltate predilect de neamul lor. Nici la Vinga nimeni nu inghionteste pe nimeni, este loc pentru toata lumea, minoritarii nu se simt sufocati sau acaparati de catre majoritari sau de catre celelalte etnii, mai fiecare familie are rude care sunt „altceva”, desi acolo nu exista o asemenea perceptie – sunt fie unguri, fie bulgari sau ce-o mai fi. Oameni.

„Nu suntem o minoritate revendicativa”
Petru Dellin, viceprimar al Vingai si membru al Uniunii Bulgarilor din Banat, filiala Vinga, imi povesteste despre viata comunitatii: „Mai suntem in jur de 400 de bulgari. Sunt o multime de familii mixte, casatorii mixte, tineretul mai pleaca si la oras. Populatia e destul de imbatranita. Mor anual peste 30 de persoane, (in comunitatea catolica, de bulgari si maghiari) si de nascut, de botezat, se boteaza doi - trei.
Limba bulgara acum se preda o ora pe saptamana, la clasele I – VIII. De 50 de ani nu se mai preda in bulgara in Vinga. Limba se pastreaza acolo unde se vorbeste in familie. Si in familii mixte se mai vorbeste bulgareste”.
Bulgarii din Banat par o minoritate fericita: nu cer, nu se zbat, nu vor sa dovedeasca ceva prin Parlament, unde au un reprezentant. „Noi, in afara de a ne putea pastra traditiile, altceva nu avem ce sa ne dorim. Traditiile si cultura. Nu suntem o minoritate revendicativa” – spune Dellin.

Locul principal de intalnire
Discutia are loc in fata bisericii, e duminica, vin bulgaroaice trecute de 70 – 80 de ani la slujba in bulgara, cea in maghiara s-a terminat deja. Vad tineri foarte putini, copii nu sunt deloc, batranele vin agale ca niste corabii ce intra in rada unui port-muzeu, se vorbeste bulgareste si limba suna a vorba slava ce s-a transformat in Banat: zdrumicaturi cu marginile netezite oarecum, ca niste valuri de hula.
Biserica este construita in 1892, turnurile sale au 63 de metri, este unul dintre simbolurile religioase cele mai indragite din Banat - de 115 ani aceasta cladire vorbeste lumii despre bulgarii si ungurii din Vinga. In biserica, in stanga altarului, se afla insemnul privilegiilor acordate Vingai de catre Maria Tereza, pe care scrie „Sigillum civitatis privilegiatae Theresiopoliensis”, aducand aminte de vremea cand localitatea era oras. Cele mai frumoase tufe de Aspidistra pe care le-am vazut in viata mea, de „planta de fier”, cum i se mai spune, strajuiesc altarul si sugereaza ca bulgarii nu se dezmint cand este vorba de ingrijitul plantelor.

Un „falmis” de care nu suntem siguri
Ies din biserica, sosesc intarziati, cuvantul Domnului trimis prin intermediari pierde in fata mangiierii directe a soarelui primavaratic. Aud cuvinte de salut in bulgara si intreb un localnic cum se pronunta clar silabele pe care si le ofera unii altora la intalnirea din fata bisericii. „Falmis” - care mi se traduce prima oara ca „laudat fie Christos”, mai apoi ca „multumim lui Dumnezeu”.
Urmatoarele cinci minute le pierdem „negociind” daca aceste doua silabe se scriu legat sau nu, daca se scriu cu „j” sau cu „i”. Nu e foarte clar. Si asta e o problema a locului: limba se pastreaza mai mult vorbita decat scrisa, asa ajungi sa dai de vorbitori carora nu le e clar cum se scriu cuvintele, limba data mai departe de ei va fi, si ea, cu inca un pas mai departe de bulgara care s-ar fi putut preda la scoala.

0 Comments:

Post a Comment

<< Home