185

Da ni me bediti, či sam počnal da ugvem tuke tekstve na rumansći jazić, no ni moža da ni zabeleža još idna státija svazana s námu, kujatu sam ja nameril slučájnu u Internet. Ij hurtata za státijata napisan ud reportera Tar Zerind (?) u nuvinata "Interesul public":

Nása Glás - un trecut de trei secole

Minoritatea bulgară din România se compune din două comunităţi principale, distincte din punct de vedere cultural-istoric şi organizatoric. Este vorba de comunitatea bulgarilor bănăţeni, de confesiune romano-catolică, şi cea a bulgarilor din Oltenia, Muntenia şi Dobrogea, de confesiune ortodoxă. Cele două grupuri ale minorităţii bulgare au în comun originea etnică, graiul, unele asemănări în cultura tradiţională şi, în special, caracterul lor agrar. Ele se deosebesc însă prin religie, particularităţi culturale şi dialecte specifice şi gradul de menţinere a caracterului lor etnic. O comunitate mai mică de bulgari trăiesc în nord-vestul ţării, în oraşul Sighetu Marmaţiei. După răsturnarea dictaturii ceauşiste, minoritatea bulgară din România beneficiază, alături de celelalte minorităţi, de un cadru coerent pentru desfăşurarea activităţilor în vederea păstrării identităţii lor naţionale. În acest context s-au format două organizaţii, pe criteriu confesional şi geografic. În Banat a apărut Uniunea Bulgară din Banat - România (UBB-R), cu centrul administrativ în Timişoara, iar în Capitală a fost întemeiată, iniţial, Asociaţia Culturală Bulgară, transformată ulterior în Comunitatea „Brastvo“ a bulgarilor din România. Minoritatea bulgară are asigurat un loc în Camera Deputaţilor încă din 1990. Minoritatea bulgară a fost reprezentată alternativ de ambele comunităţi amintite mai sus. În perioada 1990-1996, reprezentantul comunităţii în Camera inferioară a Parlamentului României a fost preşedintele UBB-R, Carol Ivanciov. La alegerile din 1996, locul minorităţii bulgare în legislativ a fost câştigat de reprezentantul Comunităţii „Brastvo“, Florin Simion. În 2000, a câştigat din nou reprezentantul UBBR, Petru Mirciov, pentru ca patru ani mai târziu, mandatul să-i revină lui Nicolae Mircovici.

Prietenii lui Constantin Brâncoveanu

Bulgarii s-au aşezat în diferite regiuni de la nordul Dunării: Banat, Oltenia, Muntenia, Transilvania începând cu sfârşitul secolul al XVII-lea şi începutul secolul al VIII-lea ca urmare a unor procese istorice complexe petrecute în societatea bulgară din acel timp. Lupta pentru eliberare de sub dominaţia otomană stimulată de domnitorii români şi de succesele militare austriece în războaiele cu turcii, trezirea conştiinţei naţionale şi căutarea unui nou spaţiu cu posibilităţi de afirmare în multiple domenii ale existenţei au fost principalele cauze care au dus la aşezarea unor comunităţi bulgare la nordul Dunării. În cei aproape 300 de ani de convieţuire paşnică în noua lor patrie, minoritatea bulgară şi-a păstrat apartenenţa la etnie, şi-a cultivat limba, religia, portul popular şi tradiţiile. Prin munca şi colaborarea fructuoasă cu celelalte populaţii în rândul cărora s-au aşezat, minoritatea bulgară şi-a adus o contribuţie importantă la dezvoltarea economică, socială şi culturală din regiunile respective. Din rândul ei s-au ridicat numeroase personalităţi care şi-au pus amprenta spiritualităţii luminate asupra dezvoltării societăţii. Aceste personalităţi s-au afirmat pe plan politic, administrativ şi cultural generând prin spiritul lor creativ schimbări benefice pentru un spaţiu ce depăşea interesele stricte ale comunităţii din care proveneau. Strămoşii actualilor bulgari din Banat sunt bulgarii creştinaţi de episcopul Pavel în secolul al IX-lea, ei rămânând fideli confesiunii romano-catolice. Bulgarii bănăţeni din cetatea Ciproveţ organizează în 1683 o revoltă împotriva turcilor cotropitori. Răscoala a fost înăbuşită, zeci de bulgari fiind ucişi. Supravieţuitorii măcelului, consideraţi spioni ai Imperiului Austriac, s-au refugiat în Ţara Românească unde sunt primiţi şi ocrotiţi de domnitorul Constantin Brâncoveanu. Rebelii bulgari s-au stabilit în Câmpulung, Târgovişte, Craiova, Râmnic şi Brădiceni. După invazia tătarilor din 1690, ei se refugiază în Banat. În 1738 este întemeiată prima localitate a bulgarilor bănăţeni, Beşenova Veche (astăzi Dudeştii Vechi). La scurt timp, în 1741, un alt grup de bulgari catolici se stabileşte în Banat, intemeind a doua localitate, Vinga. Alte localităţi bulgăreşti care se află astăzi în Banatul Românesc şi Sârbesc sunt Breştea, Denta, Modoş, Ivanovo, Belo Blato, Colonia Bulgară şi altele.

Muzeul bulgarilor în Dudeştii Vechi

Imediat după evenimentele din Decembrie ‘89 comunitatea bulgară s-a reorganizat. Au fost înfiinţate ziare în limba bulgară, ansambluri folclorice şi nu în ultimul rând Uniunea Bulgară din Banat - România (UBB-R). Organizaţia minorităţii bulgare este membră fondatoare a Consiliului Minorităţilor Naţionale şi are reprezentant în Parlamentul României. UBB-R editeză ziarul bilunar „Náša Glás“ şi revista „Literaturna Miseli“. Mai apare şi revista „Buletin informativ UBB-R“, scrisă în limba română, prin care comunitatea bulgară face eforturi ca etnia să fie cât mai bine cunoscută de populaţia majoritară şi de celelalte minorităţi. Bulgarii din Banat sunt renumiţi pentru portul popular spectaculos şi unic în felul lui. Acest atu este valorificat de ansamblurile bulgarilor precum „Slavjak“, „Palućenka“, „Balgarče“, „Bišnuvenka“ sau „Brešćánsći glás“. De asemenea comunitatea a înfiinţat la Dudeştii Vechi şi un muzeu al minorităţii bulgare din România. Muzeul a fost amenajat cu ocazia bicentenarului bisericii din Dudeştii Vechi de către UBB-R. Iniţiativa a fost susţinută şi de specialiştii Muzeului Banatului. Muzeul cuprinde spaţii pentru expunerea vestigiilor arheologice descoperite pe teritoriul localităţii, datând din neolitic, trecutul istoric al localităţii şi al minorităţii bulgare, o cameră tradiţională, costume populare din toate localităţile cu etnici bulgari, cărţi, ziare, reviste din secolul al XIX-lea, scrise de autori bulgari, cărţi bisericeşti, calendare catolice, fotografii şi exponate care să reflecte viaţa economică şi socială a localnicilor, diverse unelte populare, publicaţii, cărţi, manuale tipărite după Revoluţie. Muzeul bulgarilor din Banat cuprinde şi o galerie cu personalităţile desprinse din rândul etniei.

Două secole din Beşenova Veche

Bulgarii sunt consideraţi oameni harnici, buni grădinari, toleranţi, primitori. Dar, nicio caracterizare nu este completă dacă nu se face referire şi la credinţa lor. Au plecat din Bulgaria când acolo romano-catolicii erau asupriţi şi au luat cu ei o icoană a Maicii Domnului, despre care se spune că era făcătoare de minuni. Odată stabiliţi în Dudeştii Vechi bulgarii au construit o biserică. Primul lăcaş de cult era din nuiele şi lipit cu pământ. În 1767 se construieşte o altă biserică de către parohul bulgar Nikola Kukurov. În jurul anului 1800 biserica lui Kukurov stă să se prăbuşească, iar comunitatea decide construirea unei biserici noi. Ei primesc de la stat două mii de forinţi pentru construirea noii biserici, dar suma era aşa de mică încât a fost refuzată, iar construcţia a început cu forţe proprii, în anul 1801. Realizarea noii construcţii a durat trei ani şi în 1804, la sfinţirea bisericii a fost organizată o petrecere populară care a costat 6.000 de coroane de aur. În memoria comunităţii, petrecerea a rămas cunoscută până în ziua de azi drept „Sărbătoarea de două săptămâni“. Dudeştii Vechi este atestat pentru prima dată în 1213 sub vechea denumire, Beşenova Veche. Despre originea denumirii localităţii, Beşenova Veche, există mai multe ipoteze, cea mai acceptată fiind aceea că provine de la neamul beşilor, o populaţie de origine tracică ce a locuit pe teritoriul Bulgariei de astăzi şi care, în diverse etape istorice, s-a strămutat în Banat. În prima atestare documentară, denumirea este „Terra castri Beseneu“. Alte documente, de a lungul vremii o consemnează sub diverse denumiri precum „Bessenti“, „Bissenorum“, „Bessenow“, „Nagh Bessenew“, „Besseny“, „Besova, „Alt Beschenowa“, „Stara Bessenova“. Denumirea de Dudeştii Vechi datează din 1964. Localitatea este considerată cea mai veche aşezare a bulgarilor din Banat şi este situată în apropierea locului unde se întâlnesc graniţele României, Ungariei şi Serbiei. Dudeştii Vechi este străbătută de râul Aranca, unde înaintea Primului Război Mondial, arheologii sperau să descopere racla vestitului rege hun, Attila. De la aşezarea lor în Banat şi până astăzi, bulgarii pavlicheni şi-au păstrat cu sfinţenie cele patru elemente caracteristice unei etnii prin care se poate identifica: limba, religia, obiceiurile şi portul popular. Pe acesta din urmă nu numai că l-au păstrat, dar l-au şi îmbogăţit cu motive florale, zoomorfe, geometrice care, la ora actuală, fac din costumul bulgăresc din Banat un unicat în lume. În localităţile Dudeştii Vechi şi Breştea se confecţionează şi în zilele aceste costume, realizate integral prin lucru manual, inclusiv vopsitul ţesăturilor. Se spune că pentru realizarea doar a cămăşii populare cu diferite motive, bunica, mama şi fiica trebuie să coasă timp de două ierni. Cârligatca, opregul din faţă, se ţese la război. Opregul din spate, vâlnicul, reprezintă o adevărată operă de artă. Realizat dintr-o ţesătură din fir subţire de lână, o pânză lungă de 20 de metri se pliază până ajunge la un metru, iar diversele motive, apar doar când pânza este pliată.

„Lăsaţi cuvintele să vină la noi“

Dialectul vorbit de bulgarii din Banat poate fi clasificat ca aparţinând grupului bulgar oriental. O caracteristică tipică a acestuia este vocala „bl“, care poate fi folosită etimologic sau poate substitui vocala „i“. Alte caracteristici fonologice sunt: „Í“ („e“ larg) de la yat din vechea slavonă bisericească şi transformarea lui „o“ în „u“ dar mai des a lui „e“ în „i“: selu în loc de selo (sat). Un alt semn al originii bulgare orientale este pronunţarea moale a consoanelor finale, tipică pentru alte limbi slave, dar care se găsesc doar în bulgara dialectală. Din punct de vedere lexical, limba bulgarilor din Banat a împrumutat multe cuvinte din limba germană (drot - n.r. sârmă din germana „Draht“ - fir, gang - n.r. coridor din Gang) şi din ungară datorită contactului strâns cu celelalte populaţii ale Banatului multietnic. Circa 20% din vocabularul bulgar bănăţean este de împrumut. Marea majoritate a bulgarilor sunt bilingvi, a doua limbă fiind predominant limba română. Limba bulgară bănăţeană foloseşte o scriere proprie, bazată pe versiunea croată a scrierii latine şi păstrează multe caracteristici arhaice în limba vorbită în Bulgaria. Limba a fost codificată încă din 1866 şi este folosită în literatură şi în presă, ceea ce o deosebeşte de dialectele simple. În timpul regimului comunist, şi minorităţii bulgare, ca şi altora, i-au fost închise instituţiile de învăţământ. După 1989, accesul la învăţământul în limba maternă a fost impulsionat. Limba bulgară se studiază facultativ în satele bulgarilor bănăţeni şi în câteva şcoli din Bucureşti şi din judeţul Giurgiu. În anul şcolar 1992/ 1993 numărul elevilor care studiau limba bulgară ca limbă maternă era de 461, cifra fiind asemănătoare şi în prezent. În 1999, la Bucureşti a fost redeschisă, în paralel cu Liceul român din Sofia, vechea şcoală bulgară cu trei clase şi un număr de 84 de elevi. Redeschiderea acestei instituţii de învăţământ reprezintă o problemă parţial rezolvată. Comunitatea bulgarilor, „Brastvo“, solicita ca şcoala să fie amplasată pe locul vechii clădiri, situată pe Calea Moşilor şi demolată de regimul comunist în anii ‘80. În România mai există patru unităţi şcolare în care se predă limba bulgară. Aceste şcoli se află în judeţele Timiş şi Arad respectiv în Bucureşti. Universitatea din Bucureşti are o secţie cu specializare în limba şi literatura bulgară.

Baba Dochia în varinată bulgărească

Sărbătoarea cea mai spectaculoasă din calendarul popular bulgăresc este Baba Marta, care, ca şi Baba Dochia, personifică primăvara. La sfârşitul lunii februarie, bulgarii din Banat fac curăţenie generală în case, deoarece Baba Marta nu vizitează decât casele curate. Bătrânii nu au voie să iasă prea devreme din case, pentru că Baba Marta doreşte să vadă doar fete tinere şi femei. În ultima zi a lunii februarie, copiii din sate aprind un foc imens şi strigă în cor: "Baba Marta, eu te încălzesc pe tine azi, iar tu să mă încălzeşti pe mine mâine!" După ce focul s-a potolit tinerii sar peste jar. Dochia în variant bulgărească este o bătrână neputincioasă, având mereu la ea un băţ în care se sprijină. Bulgarii cred că temperamentul bătrânei este foarte instabil. Dacă Baba Marta zâmbeşte, soarele străluceşte pe cer, iar atunci când este supărată pe cineva, va fi vreme urată.

Poetul revoluţiei bulgare a trăit în Bucureşti

Legendarul poet bulgar Hristo Botev a scris una dintre cele mai frumoase poeme ale sale despre Hagi Dimitar - aceasta este şi titlul operei - haiduc cu acest nume, care, la 1868, împreună cu Ştefan Caradgea, a condus luptele împotriva turcilor. Botev, pe numele său real Hristo Botyov Petkov, s-a născut în 1848 la Kalofer, în Bulgaria. Botev, în timpul studenţiei sale din Odessa, a stabilit puternice legături cu mişcarea revoluţionară din Rusia şi Polonia. După ce revine în oraşul natal, cu ocazia unei serbări publice, Botev ţine un discurs în care critică aspru autorităţile turceşti. În urma acestei intervenţii Botev este obligat să-şi părăsească ţara natală. El alege România ca ţară adoptivă. O perioadă lungă, din lipsă de resurse financiare şi a legăturillor sale cu alţi revoluţionari poetul trăieşte într-o moară părăsită de la marginea Bucureştiului. A murit în vara lui 1876. A fost împuşcat în timpul revoluţiei bulgare. Astăzi numele lui îl poartă o stradă din centrul Capitalei, iar poeziile sale au fost traduse în limba română şi editate de mai multe ori.

Statistică

Potrivit rezultatelor recensământului din 2002, numărul persoanelor care s-au declarat de etnie bulgară este de 8.025. Dintre aceştia, cei mai mulţi trăiesc în vestul României, în regiunea etno-culturală Banat. Cei mai mulţi bulgari, cam două treimi, trăiesc în judeţul Timiş, o mică parte, aproximativ 10 procente sunt risipiţi prin localităţile din judeţul Arad. Restul sunt localizaţi în sudul ţării, mai ales în judeţele Dâmboviţa, Constanţa şi Tulcea respectiv în Bucureşti.

http://www.interesulpublic.ro/