181

Aku pántiti, nekade prez juli mesec sam bil ugudil tuka, u bloga (post broj 153) nekolku státiji za námu, napisani na madžersći jazić. Za da ubáda istenata, ni sam se nadeval, či za moža da gji razbera nekupać, zaštotu, za žálust, ni znája madžersćija jazić. No etu či na pomušt mu ij dušlá prof. Tania Velčov ud Stár Bišnov. Tá ij namerila dváma dáskale ud Kerestur – profesorćata Bali Gabriela i dáskala Siha Iosif – kujatu sa naprávili prevoda ud madžersći na rumansći jazić. Nji zafálem mlogu!
Ugvádem sigá parvija del, katu skoru slédvat i drugjijete. Pu kaćétu za viditi, státijite sa dosta dubre napisani i horata, kujatu sa napávili tuj dokumentirvanji, sa bli profesioniste.

Cei pe care credinţa i-a păstrat şi în identitate

Între bulgarii bănăţeni (1)

După slovacii bihoreni şi şvabii sătmăreni, în zona Timişorii am vizitat câteva localităţi locuite majoritar de bulgari. În forfota etnică a Banatului această fracţiune etnică, care se autodenumeşte pavlikani, vorbitoare a unei limbi arhaice, reprezintă o culoare aparte. Pentru ciclul de reportaje a lui Szilagyi Aladar imaginile au fost facute de Mihaly Laszlo.
Pe ambele părţi a drumului ce duce de la Dudeştii Vechi (Beşenova Veche) la Cheglevici monotonia lanurilor interminabile de porumb este intreruptă doar de câte o sondă uitată. Cum aflu de la insoţitorii mei, pământurile, cât se vede cu ochii, dar şi mai departe, sunt în posesia întreprinzătorilor italieni. Înainte să ajungem în localitatea – pe vremuri cu localnici pur şvabi, azi fără şvabi – ce poartă numele grofilor croaţi-maghiari, zărim indicatorul lovit şi uzat de pe care abia descifrăm inscripţia Colonia Bulgară. Nu ştim la ce ne angajăm, la ce încercare grea expunem Solenza redacţiei când o luăm spre Colonia Bulgară. Pare misiune imposibilă să parcurgem acest drum fără să rupem vreo osie, dar colegul meu merge, încet, la pas. Măcar trecem în revistă viaţa fremătândă din jur: un cârd de ciocârlii moţate ne vine în întâmpinare, nişte prepeliţe traversează drumul, mai încolo o raritate, o dropie, păşeşte cu demnitate în gălăgia generală produsă de greieri şi de alte insecte. Văzând dropia, îmi aduc aminte de o poezie a lui Kányádi cu melodia formaţiei Kaláka, dar îmi trece repede, pentru că maşina se opreşte în faţa unui obstacol de netrecut: o turmă de oi. În umbra singurului copac din preajmă oile stau tolănite pe drum; nici câinelui nu-i vine să se mişte, dar mai să mişte turma.

Satul mort

Cum trecem un braţ mort al Arancăi ni se oferă priveliştea pentru care ne-am angajat în cursa asta grea. Câteva ruine răsfirate, între care se înalţă zidurile bisericii. Nici urmă de cele peste 200 de parcele, loturi de case. În Colonia Bulgară, pe vremuri cu aproape 1.000 de locuitori, azi mai locuiesc doar câte o familie de români şi bulgari şi două familii de maghiari împreună cu nişte ciobani din zona Sibiului. ,,Când s-a desfiinţat singura cursă de autobuze, atunci s-a condamnat la moarte satul” – ne spune însoţitoarea noastră, profesoara Tania Velciov, care şi-a petrecut copilăria în Colonia Bulgară, părinţii ei fiind învăţătorii satului.
La capăt cimitirul, dintre buruenile cât omul doar crucea de tablă se vede. ,,De ziua morţilor şi de Sf.Luca, ziua rugii satului, mai vin pe aici foştii localnici, răsfiraţi în lume”.
Ne oprim la intersecţia celor două foste străzi: ,,Aici a fost şcoala,unde am locuit şi noi, acolo a fost magazinul, birtul lângă, puţin mai încolo <> (biroul) – foloseşte un neologism uzual provenit din lb.maghiară în limba ei maternă, bulgara. Unde se vede acuma ocolul oilor acolo a fost parc cu arteziană”. Tania plânge după paradisul pierdut, casele înstărite, loturile împrejmuite cu pomi fructiferi. După spusele dânsei, pe vremea copilăriei ei satul a fost locuit jumi-juma de bulgari şi de maghiari. S-au înţeles bine, cunoscând şi vorbind reciproc limbile bulgară şi maghiră. În fostul centru, vizavi cu biserica a mai rămas doar clădirea magazinului, dar abia se vede de gunoaie, molozuri şi stă să cadă. Nici Sf. Luca, patronul, nu şi-a putut apăra biserica contra stricăciunilor. Zidurile clădirii, de inspiraţie neogotică, armonic-graţioasă, proporţională, crapă, pică tencuiala, grădina sălbăticită accentuează tristeţea priveliştii. Cu câţiva ani în urmă uşa a fost spartă şi au fost furate cele mai preţioase obiecte de artă: câteva statui reprezentînd nişte sfinţi, sculptate în lemn de un meşter german cu vreo 150 de ani în urmă. După luni de zile au fost găsite în Constanţa. Acum sunt păstrate în biserica centrului de comună.
Colonia Bulgară şi încă câteva localităţi din jur, inclusiv din actuala Sârbie, dar şi din patria mamă, Bulgaria, au fost înfiinţate din cauza creşterii exagerate a populaţiei comunei Beşenova Veche. De lângă Nicopole, din faţa turcilor, bulgarii s-au refugiat în prima fază în Oltenia, mai pe urmă, în anul 1738, pe vremea stăpânirii Mariei Tereza, aceşti bulgari romano-catolici, autodenumiţi ,,pavlikani”, au venit în Banat, populând Beşenova Veche. Dar pământul s-a terminat repede, pentru că în familiile coloniştilor se năşteau mulţi copii, nu rareori 8 şi chiar 10. Astfel, ei au fost nevoiţi să roiască în mai multe faze, înfiinţând şi Colonia Bulgară, care la recensământul din 1890, pe lângă 569 de bulgari, avea şi 58 de germani (şvabi), 33 maghiari şi 21 români. Maximul locuitorilor, prin anii 1930, a fost de 830 suflete (356 bulgari, 338 maghiari, 123 şvabi, 13 români). După colectivizare, în anul 1966 au fost 528 locuitori, în 1977 – 308 locuitori, în 1992 –103 şi în 2002 …20! Singurul semn al grijii autorităţilor este că, pe baza legii nr. 215/2001 privind drepturile minorităţilor asupra folosirii limbii materne, s-a dispus, pe lângă denumirea de Colonia Bulgară şi folosirea denumirii originale de Bolgártelep. Varianta în limba bulgară n-a mai încăput.

Cearta pentru hotar

Contraexemplul satului mort, Colonia Bulgară, este Valcani-ul viguros, după beşenoveni prea viguros, chiar agresiv. Înfiinţat ca urmare a politicii de colonizare a României Mari în anii 1920, satul este populat în mai multe tranşe cu români de prin Bistriţa, Maramureş şi Moldova. În urma reformelor agrare de după 1990 vălcănienţii au pus mâna şi pe moşiile şvăbeşti din împrejur. Încă de pe vremea guvernării trecute a PSD s-au proclamat comună de sine stătătoare, autonomă. Cu ocazia delimitării hotarelor făcând tot posibilul ca să le revină, să posede cât mai mult – 10 mii Ha din totalul de 14 mii Ha pământ al comunei – deşi primii colonişti, proprietarii, moştenitorii de drept s-au schimbat deja. Satul, populat în majoritate cu venetici stabiliţi în urmă cu 20-30 de ani, are 1.200 de suflete, pe când centrul de comună, Beşenova Veche, are de patru ori atâta, adică 4.800 de suflete. După viceprimarul comunei, Anton Petcov, despărţirea corectă a hotarelor ar trebui să se facă proporţional, după populaţie. Preşedintele local al Uniunii Bulgarilor din Banat, Valentin Şerban, ne spune că aproape 10.000 hectare este deja în folosinţa italienilor şi nu este indiferent în bugetul cărei primării se varsă impozitul aferent, în valoare de peste 2 miliarde de lei. Nu pot să înţeleg, cum, de ce au lăsat pământurile bulgarii, aceşti renumiţi agricultori. Interlocutorii mei îmi dau explicaţii. Pe vremuri beşenovenii au fost agricultori harnici şi pricepuţi. Cei care din cauza suprapopulării au roit şi s-au stabilit în Voivodina şi cei care s-au restabilit în patria mamă, Bulgaria, i-au întrecut cu mult pe cei băştinaşi: având cunoştinţe şi tehnologii mai avansate, obţineau recolte mai bune. La mijlocul secolului trecut cei mai înstrăiţi, cele mai harnice familii (peste 80), au fost deportaţi în Bărăgan şi la Canalul Dunăre-Marea Neagră, comuna fiind ultima colectivizată forţat, conducătorii fiind luaţi din pătura cea mai joasă şi nici descendenţii acestora nefiind agreaţi de comunitate. Frica de cooperativizare s-a moştenit, aşa că după reîmproprietăriri beşenovenii nu s-au asociat, lucrându-şi pământurile fiecare singur. Fiind mai ales vârstnici – tineretul a plecat încă de pe vremea colectivizării/industrializării şi s-a stabilit în oraşe precum Sânnicolau-Mare, Timişoara, Arad etc.– fară utilaje, cu recolte cu preţuri slabe, după o vreme s-au lăsat şi bucuroşi s-au scăpat de povara pământului cedându-l italienilor. După viceprimar, nici italienii nu-şi găsesc cu adevărat socoteala, dar sunt puternici financiar, au parc de maşini performante, au făcut investiţii enorme – silozuri, sistem de irigaţii pe 4 mii de hectare – pot să-şi permită să aştepte o conjunctură mai favorabilă. (Mai târziu, în drum spre casă, în jurul Vingăi ne-am convins de "puterea italiană": nu mai puţin de 60 de combine ultimul răcnet erau adunate la recoltat.).
Reînvierea tradiţionalei horticulturi, a grădinăritului ar putea însemna viitorul pentru bulgarii care mai ţin la pământ. Cultivarea roşiilor, ardeilor, a cepei (au luat deja legătura şi cu Mako) ar putea fi rentabilă. Tot de la viceprimar aflăm şi nemulţumirile. De proiectul de săli de sport propagat cu atâta zarvă de guvernarea PSD Beşenova nu a beneficiat. Pe când rivalii români se mândresc deja cu sală de sport, Liceul Teoretic n-are decât o sală cât o cameră. Ei au speranţă în ajutorul "fraţilor maghiari", s-au adresat miniştrilor UDMR-işti ai guvernului în privinţa sălii de sport. (Pe parcursul peregrinărilor, de mai multe ori am auzit că s-ar putea să fim rude cu bulgarii, şi ei proveniţi de lângă Volga, mai târziu stabiliţi şi slavizaţi în actuala ţară.) Altă mare nemulţumire este că primăria nu primeşte destule fonduri pentru modernizarea drumurilor, fiind pietruită doar 30%.

Limbă maternă

În dialectul lor specific Beşenovenii, ca şi cei stabiliţi în 1741, la 3 ani după ei, în Vinga, şi-au păstrat în mare parte vocabularul străvechi, arhaismele limbii materne. Pe parcursul inevitabilei reforme a limbii – în timp ce bulgarii din patria mamă şi-au îmbogăţit limba cu neologisme slave, provenite mai ales din rusă –"pavlikanii" au preluat cuvinte din limbile maghiară, germană, română. Faţă de bulgarii ortodocşi din patria mamă, care scriu cu litere chirilice, bulgarii bănăţeni folosesc literele latine. Ortografia lor se înrudeşte cu cea a croaţilor. De la însoţitorii noştrii cei mai fideli, Tania şi Şerban, cer informaţii despre starea conştiinţei identităţii bulgarilor. După înflăcărarea "internaţionalistă" din anii '50 de pe o zi la alta s-a desfiinţat învăţământul în limba maternă bulgară, inclusiv în ciclul primar. Dat fiind că copiii care au învăţat cititul şi scrisul în limba bulgară, ajunşi la nivel mai înalt în şcoli cu limba de predare română au întâmpinat greutăţi, eşecuri nici părinţii nu s-au opus trecerii la învăţământul în limba română. Dreptul există, posibilităţi sunt, dar totuşi mulţi nu solicită predarea facultativă a limbii materne, părinţii şi copiii considerând o povară în plus cele trei ore pe săptămână în care şi-ar putea îmbogăţi cunoştinţele de limbă şi literatură maternă. Nu toţi dintre pedagogi încearca să-i convingă despre necesitatea cunoaşterii limbii bulgare scrise. În familiile "pure" schimbarea limbii nu s-a produs încă, şi acasă şi pe stradă între ei vorbesc bulgăreşte, însă în familiile "mixte" deja domină "limba majoritară". Sunt şi excepţii, unde nu numai că se tolerează limba celuilalt,dar oamenii şi-au dat seama că "nu strică" dacă odrasla lor însuşeşte cunoştinţe de limba bulgară nu numai pe stradă, la joacă. În renumitul liceu local 80% din elevi sunt bulgari. Mai târziu aflu de la Niculae Mircovici, deputatul bulgarilor în parlament, născut în Beşenova Veche, că din clasa în care a început studiile şi el, înainte de a se transfera la un liceu militar, au luat examenul de bacalaureat toţi 42, şi toţi au reuşit la vreo universitate sau institut. Prilej bun pentru păstrarea identităţii îl reprezintă sărbătorile religioase. Atunci se pot vedea şi admira piese de port popular specifice, bogat decorate, păstrate cu multă grijă. Cele două formaţii locale de dans popular păstrează tradiţiile străvechi.

Károli Gáspár cel pavlikan

Părintele Ian, salutului nostru "Laudetur Iesus Cristus", ne răspunde cu "Mindörökké Ámen" /în veci amin/ într-o maghiară corectă. Ian Vasilcin a terminat teologia la Alba-Iulia şi în locurile unde a mai fost preot a celebrat slujbe şi în limba maghiară. Părintele ne scoate în evidenţă un motiv încă neauzit al cauzei scăderii populaţiei. Din ce în ce mai mulţi tineri lucrează în Spania, Portugalia, Italia, Germania. Mulţi dintre ei atâta se învârt până reuşesc să se stabilească de tot acolo. Cât priveşte căsniciile "mixte", după evidenţele părintelui proporţia acestora încet ajunge la 50%. Predarea religiei este singura posibilitate ca fiecare copil bulgar să ajungă aproape de limba maternă. De fapt şi în fond, credinţa catolică, biserica, a fost refugiul, scăparea peste secole. Faţă de ciangăii noştri – "catolicii moldoveni" – "catolicii pavlikani" au fos mai "norocoşi"; după înfrângerea revoltei antiotomane şi-au părăsit patria împreună cu conducătorii lor, cu preoţii şi dascălii lor şi "scrisul" i-a însoţit în pribegie. Părintele Ian ne face cadou un album care a fost editat cu ocazia sărbătoririi bicentenariului bisericii. Mai târziu admirăm şi interiorul frumos al bisericii, picturile altarelor şi statui sculptate din lemn, executate de meşteri austrieci. Deasupra amvonului ornat cu basoreliefuri, Păstorul cel Bun, Iisus Cristos, stă cu oiţa cea salvată la subsoară şi cu pălărie tiroleză în cap. Părintele care a skuji în Beşenova pe vremea când limba liturgiei s-a schimbat din latină în limba maternă, a alcătuit în dialectul specific pavlikan liturgia uzuală.
Părintele Ian a făcut mai mult: an de an editează câte un calendar pentru neamul lui şi după o trudă de câţiva ani, a tradus Noul Testament în limba neamului său. De sărbătoarea apariţiei Sfântei Scripturi în limba bulgară bănăţeană au concelebrat slujba religioasă părintele Ian şi arhiepiscopul de Transilvania, Jakubinyi György, cel mai emerit ştiutor autohton al Bibliei. De apariţia Sfintei Scriptui s-au bucurat nu numai cei 6-7 mii de catolici bulgari bănăţeni, dar şi păstorul a celor cca. 80 de mii de fraţi credincioşi din Bulgaria, episcopul de Nicopol, care a primit-o cu recunoştinţă. Poate e profanitate scuzabilă din partea mea, dacă presupun că şi Mântuitorul, cel ce tronează pe amvon, şi-a ridicat pălăria în faţa performanţei intelectuale şi sufleteaşti a slujitorului său.