Saturday, February 28, 2009

396

Za nášta kolekcija sas dokumente za banátsćite balgare idin po-stár posting ud bloga na Ioan T. Morar, žurnalist u „Caţavencu“. Ij idna státija za Vinga, u kujatu toj spumenuva pručutite bonbone i katedrálata, a u komentárete nekuja nisa saglásni sas tuj, či tazi čarkva da ja zvat „katedrála“, zaštotu Svetite misi ni sa udslužini ud biskup ali protopop...

Va mai amintiti bomboanele Vinga?
Dar catedrala Vinga?
(http://morar.catavencu.ro)
Cind eram eu copil o delicatesa erau bomboanele de ciocolata Vinga, facute chiar in comuna Vinga, la inceput. Apoi, din cite imi aduc aminte, ele au fost preluate de Kandia din Timisoara. Vinga e o comuna aflata pe drumul dintre Arad si Timisoara, intre Sagu si Ortisoara. Bomboanele Vinga au disparut. Dar catedrala care da identitate comunei rezista! E o catedrala catolica deservind populatia bulgara din Vinga. Maria Tereza, imparateasa care s-a ocupat si cu popularea imperiului, se spune, ar fi adus in Banat si citiva bulgari pe care i-a determinat sa treaca la catolicism. Catedrala din Vinga, impresionanta ca dimensiuni si proportii, e un cadou al imparatesei pentru supusii sai bulgari catolici. E o aparitie foarte impresionanta cind te apropii de Vinga, indiferent daca vii pe sosea sau pe calea ferata, dinspre Arad sau dinspre Timisoara. Bulgarii catolici sint o raritate si traiesc, se spune, numai in Banat. Va ofer o imagine a catedralei din Vinga, mai jos.
Adrian Fuchs Says:
October 12th, 2008 at 10:25 am
1. Vinga a fost, sub Imperiu, resedinta de diviziune administrativa. Arhitectonic si urbanistic judecand, centrul localitatii are aspect de targ chezaro-craiesc, nu de comuna.
2. Pentru a capata rangul de “catedrala” o biserica trebuie sa aiba ca slujitor un ierarh cu cel putin rangul de episcop, respectiv protopop. Nici in acest caz marimea nu conteaza, Bijule!!!
Biserica de la Vinga este intr-adevar impozanta.
3. Cat despre bomboane, erau praline cu umplutura de fondant, nu grozave.

Ioan T Morar Says:
October 12th, 2008 at 10:34 am
Adrian Fuchs
Pornind de la marime, asa ii zice lumea cel putin lumea cu care am vorbit eu, Catedrala. Exista chiar olegenda ca ar fi fost plantata acolo incurcindu-se niste planuri pe la Viena .
Cit despre bomboanele Vinga, poate nu erau eu destul de rafinat, dar mi-au placut, erau ceva superior bomboanelor acrisoare la care aveam acces mai des !

Adrian Fuchs Says:
October 12th, 2008 at 11:03 am
Limba, cea romaneasca cu precadere, are capacitatea extraordinara de modulare, de nuantare, lucru care o face deosebit de utila si cu valente in imaginar!
Termenul ales e important, in opinia mea, pentru precizie si mai cu seama pentru adevarul cel dincolo de superficial.
Chestiile astea cu ” catedrala” si bomboane” in detrimentul bisericii si al pralinelor e similar cu termenii generici si gresiti de numire a incaltarilor sport, adidasi sau a tragatoarelor cu tus, carioca. Exacerband asemenea gogoase, s-ar putea denumi toate autoturismele forduri sau orice fruct agrisa. Poame si poame!

Adrian Fuchs Says:
October 12th, 2008 at 11:06 am
Mai bine sa vorbim despre terasa “Flora” sau despre discoteca “33″.

Ioan T Morar Says:
October 12th, 2008 at 11:14 am
Adrian Fuchs
Dar ce ne facem daca, la vremea construirii ei, a fost deservita de un ierarh cu rang inalt si a purtat numele de Catedrala?

Adrian Fuchs Says:
October 12th, 2008 at 11:21 am
Atunci si-ar pastra statutul de catedrala. Dar n-a fost.
Adrian Fuchs Says:
October 12th, 2008 at 11:42 am
Stii catedrala ortodoxa din Arad? Cea veche (nu cea noua de la Podgoria, care nici nu stiu daca e sau nu deja data-n folosinta), cea din Piata Mare, nu e defel mareata sau impozanta. Dar e totusi o catedrala.

yep Says:
October 12th, 2008 at 11:45 am
Eu imi amintesc de bomboanele alea milimetrice, de toate culorile, in cutiute de plastic. Aveau o aroma aparte. Desi toata cutia n-avea dect vreo 20 grame, ma tineau vreo 2 zile ca-mi placeau cum zornaiau in buzunar si nu mancam decat cu portia, milimetrica si ea. Cred ca asta e si secretul cumpatarii, portiile mici, cat mai mici.
@Adrian Fuchs
pai daca m-as duce eu la librarie sa cer un set de tragatoare cu tus, ma tem c-as deveni din profund, comic al naibii…

Adrian Fuchs Says:
October 12th, 2008 at 11:50 am
Alea erau “Cip”! Iar cutiuta avea o gaurica…
La librarie, da! Dar la papetarie…

Draghi Puterity Says:
October 12th, 2008 at 12:19 pm
Legenda spune ca acele praline ar fi avut o compozitie secreta.
Aici o imagine frumoasa a catedralei:
http://www.virtualarad.net

mariana Says:
October 12th, 2008 at 12:26 pm
Domnule Adrian F,lasati ca suporta limba romana altele si mai si.Adevarul este(sigur,si ca sunteti foarte stiutor)ca are maretia unei catedrale si “priveste”peste imprejurimi,din inaltimile spre care ne indeamna cu elocventa si evlavia episcopului pe care nu l-a avut.
PS.1 In trenul ce strabate pusta,nu voi corecta niciodata propozitia:”No,uite ce faina-i catedrala din Vinga.” Pot fi iertata,oare?
PS.2 Bomboanele Vinga aveau pentru mine…gust desavarsit ,pentru ca ni le aducea tata o data la trei saptamani,cand venea acasa pentru o sapt.(program de petrolist)

yep Says:
October 12th, 2008 at 12:29 pm
domnule Fuchs,
si la librarie se gasesc, cel mai adesea, articole de papetarie. Nu sunt insa foarte sigur ca primesc ce ma astept daca cer “tragatoare cu tus”, oriunde as face-o. Dar sigur provoc distractie mare.
E un obicei al limbii asteia, nu doar romanesti, de a imprumuta de la o firma celebra, producatoare a unui obiect, numele care s-a facut renume. Bat-o vina s-o mai bata de superficiala ce e! C-asa a fost de cateva mii de ani incoace.Chiar si nume ca Aioanei, Aduculesei, Adomnitei, poarta si ele samanta aceluiasi pacat, se pare, ancestral. Uff, grea povara!

Adrian Fuchs Says:
October 12th, 2008 at 12:41 pm
Pardon! Fara… Adomnitei! Si fara Achiuariului. Au fost cu asupra de masura. Bine. Fac rabat la tragatoarele cu tus. Dar sa nu fie ca atunci cand ii dai tiganului un de’jt! :):)

nedormitul Says:
October 12th, 2008 at 12:41 pm
faina poza, da’ de bomboanele vinga nu imi amintesc. imi amintesc, in schimb, de vitacawa, baltazar, gumele kent, cu surprize… eh… alte generatii…

Adrian Fuchs Says:
October 12th, 2008 at 12:45 pm
@Mariana
OK. Accept giumbuslucul cu catedrala. Cu o singura conditie: de pe sosea sa nu fie numita… basilica. La praline insa tot nu subscriu, nici macar la cele care aveau inca ambalajul… verde de Vinga.

Adrian Fuchs Says:
October 12th, 2008 at 12:47 pm
@nedormitul
Chestie de… Cavit.

yep Says:
October 12th, 2008 at 12:55 pm
@Adrian Fuchs
ba eu o fac putin pe tiganu’. Pralinele nu fac parte din categoria mai cuprinzatoare a bomboanelor? Si nu le putem numi s-asa, pierzand un pic din specificitate dar negresind cu nimic? Putem numi un mar, fruct? Eu zic ca da! Deci…

nedormitul Says:
October 12th, 2008 at 1:08 pm
@adrian fuchs
ala e pentru “fildesi”. eram copil, iar in zona noastra ajungeau de pe piata sirbilor din turnu severin produsele respective, alaturi de pixurile cu 6 culori, ceasurile cu 7 melodii si altele.
posibil ca vinga sa fi fost inca distribuita regional, prin zona banatului in anii ‘80 si de-aia sa nu stiu. in rest, consumam rahaturile care se gaseau (si alea cu greu) prin reteaua de consum.

Adrian Fuchs Says:
October 12th, 2008 at 1:11 pm
@yep
Bomboanele nu-s mar. Bomboanele sunt dulciuri, fapt care se aplica chiar si pralinelor.
nedormitul Says:
October 12th, 2008 at 1:11 pm
@it morar
faina poza, parca ati desenat acoperisurile alea. imi place
Adrian Fuchs Says:
October 12th, 2008 at 1:18 pm
@nedormitul
Vinga si Vegeta,
zumzane egreta.
nedormitul Says:
October 12th, 2008 at 1:19 pm
off topic
a murit jorg heider.
nu ma bucur pentru moartea unui om, insa extrema dreapta din austria a primit o lovitura foarte urita!

Adrian Fuchs Says:
October 12th, 2008 at 1:43 pm
@nedormitul
tot off… tropic(sic)
Le Pen, Jirinovski (Влади́мир Во́льфович Жирино́вский) si Vadimache sunt bine, sanatosi?
Hallelujah.

dragos c. Says:
October 12th, 2008 at 2:07 pm
a murit heidegger??

yep Says:
October 12th, 2008 at 2:25 pm
@adrian fuchs @nedormitul
In spatele oamenilor politici mai stau si principiile, nu doar interesele personale.
Iar principiul apararii status-quo mai bun in fata invaziei “modernitatii”, evident mai rele, e bine, sanatos, cu sau fara Joerg Heider.
Hallelujah!
Ca sa ne mentinem, cat de cat, la tema, va intreb: care-s mai bune, bomboanele Vinga ori Zotter(prod austriaca) sau stiu eu ce facaturi turcesti sau arabesti? Stiu ca exista si produse austriece de proasta calitate si nu exclud ca si anumite produse turcesti ori arabesti sa fie foarte bune dar, dincolo de exceptii, exista regula. Si in functie de ea actionezi.
Sa pastrezi ce-i mai bun, sa accepti doar ce e si mai bun si sa respingi ce-i mai rau, e normalul, uneori greu de inteles pentru unii.

ad Says:
October 12th, 2008 at 2:39 pm
Nu stiu ce varsta are Adrian Fuchs, dar pt generatia mea (i.e generatia IT Morar) bomboanele Vinga erau o delicatesa. Pt mine pralinele sunt boamboane umplute cu crema de cioco si alune sau nuci sau migdale, deci conform definitiei mele, Vinga nu erau praline, dar de departe erau cu mult mai gustoase comparativ cu multe praline ce se vand azi la preturi exorbitante, la Iulius Mall, Tm.

dragos c. Says:
October 12th, 2008 at 2:55 pm
marmelada cu unt rulz! sau, si mai tare, gemul de prune! ma duc sa bag o felie, mai vrea cineva?

Adrian Fuchs Says:
October 12th, 2008 at 3:02 pm
@ad
Aceeasi generatie. Alte… praline.

Adrian Fuchs Says:
October 12th, 2008 at 3:03 pm
@dragos
Nu.
Dar cu dulceata de nuci verzi sau de cirese albe sau de cirese negre…
Adrian Fuchs Says:
October 12th, 2008 at 3:06 pm
@dragos
Da. A murit. Acu’ 32 de ani. Hanna, ceva mai devreme. Die Hutte e la locul ei insa.
Adrian Fuchs Says:
October 12th, 2008 at 3:08 pm
@yep
Da si nu.

dragos c. Says:
October 12th, 2008 at 3:08 pm
adrian, he he, am luat o mare teapa,c redeam ca am gem de prune; si ce sa vezi, cred ca bunica a incurcat borcanele, am dulceata de mure!!! gemul de prune e bun,c a e acrisor! dulce nu mananc! deci?

Adrian Fuchs Says:
October 12th, 2008 at 3:12 pm
@dragos
Ia cu nuca, ia cu mac, face bine la stomac.
nedormitul Says:
October 12th, 2008 at 3:46 pm
@ adrian fuchs
din parcate (sic!) da!

Fluture Says:
October 12th, 2008 at 7:58 pm
Domnule Morar, “bulgari” catolici sunt la 2 pasi de Bucuresti, in Popesti-Leordeni. Si sunt vreo 7000… urmasi ai unor bulgari adusi pe la inceputul lui 1800 de un misionar italian. Care i-a si convertit. Popesti-Leordeni, 7 km din centrul Bucurestiului, cativa km de la Piata-Sudului. Femeile mai in varsta poarta si azi baticuri si vorbesc un dialect de bulgara (sau o limba slava). Oricum accentul general al celor care locuiesc acolo e diferit fata de cel al bucurestenilor.

Raluca Ionescu Says:
October 13th, 2008 at 2:36 pm
mie mi se parea ca cele doua turle seamana cu doua rachete gata sa plece in spatiu…off-topic, stiu :))

Ioan T Morar Says:
October 13th, 2008 at 2:47 pm
Raluca
nu e deloc off-topic. dar daca, in subconstientul omenirii se mai pastreaza ideea intoarcerii noastre intr-un Loc din care am fost alungati?

Adrian Fuchs Says:
October 13th, 2008 at 4:38 pm
@Raluca Ionescu
Desigur. Iar unui etilic i-ar putea sugera două… ţoiuri.

Bona Says:
October 13th, 2008 at 11:51 pm
Biserica din Vinga este construitä prin munca strämosilor nostri bulgari de religie catolica ne impresioneaza si pe noi cei obisnuiti cu ea nu numai trecatorii . Impäräteasa era de mult moarta cind s-a inceput constructia . Se spune ca ea a improprietrarit comuna cu terenul pe care il poate inconjura un om pe un cal intro zi .
Acum se tin slujbe si in limba bulgara dar nu numai , populatia Vingäi fiind
multinationala .
Ciocolata era gustoasa dar domnul Draskovits nu ne-a spus reteta asa cä acum ne multumim cu ce produc altii .

nedeliov Says:
October 19th, 2008 at 12:14 pm
Secretul lui Draskovits
1 aprilie 2001

11 0 0 0 Cele câteva reţete care au rămas de la Teodor Draskovits sunt acum la nepoata lui. Printre ele nu se găseşte însă reţeta cremei de vanilie care era miezul şi savoarea ciocolatei “Vinga”Sfârşitul secolului XIX. Anul 1885. Oraşul Vinga. Tânărul Teodor Draskovits, proaspăt absolvent al unei şcoli de cofetari, îşi lansează afacerea. Un mic atelier de cofetărie, unde membrii familiei fac bomboane, denumite simplu: “Vinga”. Aroma lor secretă le-a atras încet dar sigur faima. Şi afacerea s-a dezvoltat. Atelierul a deveit fabrică în toată regula. Ciocolata de Vinga a început să fie căutată în toată ţara şi chiar în străinătate. Dar a venit războiul şi apoi regimul comunist. Care a năruit munca de o viaţă a unui om care trăieşte încă în povestirile oamenilor din Vinga.

Ajutorul Ecaterinei
Teodor Draskovits stă în mijlocul curţii şi se uită mulţumit la cutiile care sunt încărcate rapid în căruţă. E o comandă bunicică, pentru Braşov. Parcă nu-i vine să creadă că a început cu un atelier micuţ, într-un şopron din curtea casei, unde făcea cu mâna lui bomboane pe care le vindea la târg. Ecaterina i-a fost de mare ajutor. Dacă n-ar fi luat-o de nevastă, poate ar fi făcut şi azi bomboane singur, în strâmtul atelier pe locul căruia se ridică acum făbricuţa. Ea a fost cu ideea să trimită dulciuri negustorilor din Arad şi Timişoara. Ea s-a dus, după primul război, în Germania şi a negociat pentru utilajele pe care le au acum. Ea s-a gândit şi să aibă reprezentanţi în oraşele mai mari din ţară. Şi, uite, lucrează acum pentru Braşov, iar mâine are alte două comenzi mari: una pentru Oradea, cealaltă pentru Bucureşti!

Ultimul transport
Cei peste 100 de angajaţi sunt tot mai îngrijoraţi de ziua de mâine. Se zvoneşte că naţionalizarea nu-i va ocoli. Dar Teodor nu-şi face griji. E prea mică întreprinderea lui. Şi-apoi, întotdeauna s-a purtat bine cu oamenii. Cei pe care i-a prins furând au fost daţi afară, dar ceilalţi nu au ce să-i reproşeze. Mai ales că îi ajută cu lemne în fiecare toamnă, şi nu sunt puţini cei cărora le-a dat bani împrumut să-şi cumpere casă. Aşa că de ce să-i poarte pică? Răsuflă uşurat când ultima cutie este încărcată şi intră în casă, fără să ştie că a doua zi va ieşi pentru a nu se mai întoarce niciodată.

Totul să fie nou!
N-a fost uşor, dar, între cele două războaie mondiale, Teodor Draskovits a ajuns să vândă mult mai mult decât se aşteptase vreodată. Tot timpul a inventat noi soiuri de ciocolată, noi gusturi, nume noi… Până şi ambalajele. A prins bine şi trucul cu ambalajele. Asta tot datorită Ecaterinei care s-a gândit că, dacă ai ambalaj nou, nu mai trebuie să umbli prea mult la compoziţie. “Ambalajul trebuie făcut în aşa fel încât oamenii să simtă gustul ciocolatei doar când îl privesc”, obişnuia să le spună Ecaterina Drascovits fetelor care se ocupau de desen. Şi, aşa, familia Drascovits şi-a clădit o casă frumoasă în Vinga şi, lucru rar, a reuşit să cumpere şi un Ford!

Noaptea naţionalizării
Cu greu, peste al doilea război au trecut. Vânzările au scăzut destul de mult, dar nu s-a pus problema falimentului. După ce zornăitul armelor a încetat, treaba începuse să intre în normal. Dar urgia abia urma: naţionalizarea din ‘48.
Nepoata lui Teodor era de-o şchioapă când i-au aruncat comuniştii în stradă. După 53 de ani, celei botezate după bunicul ei, Teodora, i-au rămas vii în memorie clipele cumplite prin care a trecut atunci: “Au venit şi ne-au spus că avem 24 de ore ca să plecăm. Am împachetat ce am putut. O perioadă am dormit la cineva, într-o magazie. Ne-a găzduit omul acolo, că i-a fost milă să ne lase chiar în stradă. Era oribil! Întuneric, plânsete, groaznic a fost!”, povesteşte, cu lacrimi în ochi, nepoata lui Teodora Rădulescu.
La câteva zile de la naţionalizare, cu puţinii bani rămaşi, Teodor Draskovits a reuşit să-şi cumpere o casă în Vinga, pe strada Gării.

Urmări şi urmaşi
Acolo au locuit cu toţii, claie peste grămadă: bătrânul Draskovits cu soţia, un frate al lui, precum şi cele două fiice, cu soţii şi copii lor. Cu totul, zece oameni, printre care şi micuţa Teodora, nepoata iscusitului cofetar. Nu le-a fost deloc uşor. Mai apoi s-au mutat într-o altă casă, mai în centru.
În 1957, la nouă ani de la naţionalizare, Teodor Draskovits s-a stins. Soţia lui a plecat la Cluj, unde a mai trăit şase ani. A fost înmormântată însă la Vinga, lângă soţul ei. Din 1962, restul familiei s-a mutat la Timişoara. Secretul ciocolatei de Vinga s-a mutat sub o cruce. Unde va rămâne, în veci.
——————————————————————————–
Doamna de pe cutia de ciocolată
BĂNĂŢEANUL a reuşit să o găsească pe una dintre cele care au servit drept model pentru unul dintre sortimentele celebrei ciocolate de Vinga. Ecaterina Kalini, acum în vârstă de 83 de ani, a fost contabilă la fabrica de ciocolată Draskovits, timp de aproape 10 ani. Ea apare pe ambalajul unei cutii de ciocolată. “Cum am terminat gimnaziul din Timişoara, m-am angajat la ei. A fost tare bine acolo, iar ciocolata era tare bună!”, îşi aminteşte distinsa octogenară, arătând cu mândrie ambalajul pe care apare chipul ei din tinereţe.
——————————————————————————–
Ingredientul lui Draskovits
Oamenii povestesc despre diversitatea felurilor de dulciuri produse în făbricuţa de la Vinga. Ciocolată cu alune, cu nucă, cu vanilie, cu portocale, cu vişine şi câte şi mai câte! Însă crema de vanilie făcută după o reţetă proprie chiar de către Teodor Draskovits era cea care îi dusese faima. Cu acel ingredient era umplută ciocolata care-i purta numele, iar reţeta ei s-a pierdut pentru totdeauna. Încercările fabricii “Kandia” din Timişoara de a imita această ciocolată au dat greş, motiv pentru care a fost scoasă din producţie. “Nu ştiu cum o făcea, ce secret o fi ştiut! Eu nu am mai dat de o aşa bunătate niciodată! Ciocolata făcută de stat nu era atâta de bună şi de moale!”, spune Iosif Ienciov, de 79 de ani, din Vinga.
——————————————————————————–
Proces pentru despăgubiri
Spoliaţi de terenuri şi clădiri, urmaşii familiei Draskovits au intentat proces statului român pentru despăgubiri în ceea ce priveşte utilajele confiscate. “Familia noastră a investit ani în şir în acele utilaje. În 1948, la naţionalizare, nu ne-au dat nici un leu! Şi vrem să fim despăgubiţi, pentru că s-a muncit mult pentru ceea ce ne-au confiscat în ‘48, nu le-am câştigat la loto!”, spune Teodora Rădulescu. După naţionalizare, terenul şi clădirile fabricii de ciocolată au fost preluate de Întreprinderea de Colectare şi Industrializare a Laptelui (ICIL). Utilajele au fost împrăştiate pe la fabricile din ţară. După ani de procese şi tergiversări, Teodora Rădulescu s-a resemnat. Terenul şi clădirile au fost intabulate, cu acte în regulă, de SC Industria Laptelui SA Arad, la sfârşitul anului 1999.
——————————————————————————–
Scrisori întârziate
O cutie de ciocolată trimisă cadou regelui Mihai I i-a adus lui Teodor Draskovits o scrisoare de mulţumire şi laudă din partea Casei Regale. De asemenea, s-au primit scrisori din Canada şi Statele Unite (cum este cea din imagine), conţinând comenzi pentru ciocolată. Din păcate, au ajuns prea târziu. Fabrica fusese deja naţionalizată.
——————————————————————————–
Ciocolata tuturor
În Vinga de astăzi, toată lumea ştie de fabrica de ciocolată Draskovits. Şi sunt puţini vârstnici care să nu fi muncit acolo. “La birou se lucra câte 6 ore pe zi, inclusiv sâmbăta. Dimineaţa de la 9 la 12 şi după-masa, de la 15 la 18. Mai stăteam şi peste program, dacă trebuia; nu ne plăteau ore suplimentare, dar aproape de fiecare dată venea bătrânul Draskovits cu câte o cutie mare de ciocolată pentru fiecare”, îşi aminteşte Şarlota Hadjia, de 75 de ani, care a lucrat la serviciul livrări al fostei fabrici de ciocolată.
——————————————————————————–
Material realizat de Flavius Eşnican

nedeliov Says:
October 19th, 2008 at 12:17 pm
Vinga este una din cele mai insemnate comune ale judetului Arad, cu puternice accente de urbanizare. Locuitorii sunt in mare parte deorigine bulgara, veniti din tara de bastina, datorita vietii grele din perioada dominatiei otomane.
Acestia, aflati in intimitatea unei manastiri franciscane din Ciprovec s-au rasculat in 1688 impotriva cotropitorului nemilos, dar fara sorti de izbanda. Dorinta lor, animata din setea de libertate, a fost inabusita in sange. Supravietuitorii s-au vazut constransi sa emigreze, la inceput, peste Dunare la Craiova si in imprejurimi. Pe urma, in scopul unei adapostiri mai sigure, traverseza Carpatii oprindu-se la Deva si in Vintul de Jos iar in final, dupa un pelerinaj istovitor de 53 de ani, coboara in campia Banatului, stabilindu-se la Vinga, pe atunci depopulata, in toamna anului 1741 in numar de cca. 125 familii.
Aici in 1749 isi construiesc o manastire si biserica. Stabilandu-se definitiv in zona si profitand de o viata mai linistita, incep sa prospere si sa se dezvolte numeric, astfel ca dupa un secol si jumatate colonia lor numara cca. 5000 de suflete, iar biserica intre timp a devenit prea mica.
In anul 1880 la o adunare obsteasca se propune si se aproba ridicarea unei noi biserici mai mari si mai incapatoare. Se accepta proiectul, in stil neogotic, al arhitectului Reiter Eduard din Viena. Incep pregatirile si se aduna fondurile necesare, din contributia lor benevola, timp de zece ani, contribuind la pregatirea materialului necesar constructiei. Prelucreaza caramida manual, cca. 3.000.000 bucati, arzand-o in cuptoare aflate la marginea localitatii. La 30 Iunie 1890, deschid lucrarile, condusi de ing. Antony Toma si Hostalek Carol, prin depunerea pietrei de temelie in fundatia turnului drept, la 6 m adancime. Toata suflarea participa la aceasta lucrare. Insufletiti cu un zel uimitor, ca un harnic roi de albine, zilniic trudesc cca. 15-45 meseriasi si 50-150 credinciosi voluntari.
La 14 August 1891 crucile deja stralucesc in varful turnurilor iar cladirea este acoperita. Dupa alte zece luni, lucrarea este finalizata. Cu o bucurie si satisfactie nemarginita, la 12 Iulie 1892 participa cu totii la sfintirea si inaugurarea noii biserici, oficiata de episcopul Dessewffi Alexandru.
Cladirea are formatul unei cruci duble, avand urmatoarele dimensiuni: - inaltimea turnurilor de 65 m, inaltimea cladiri 36 m, lungimea 63 m, latimea 25 m.
Interiorul este dotat cu noua altare, impodobite cu 43 statui din lemn. Toate acestea sunt executate de societatea sculptorului tirolez Rungaldier Iosif. Manopera este suportata pentru: altarul principal “Sf. Treime”, altarul “Sf. Cruci” si “Sf. Iosif” de administratia primariei locale, altarul “Maica Domnului” de Rankov Francisc, altarul “Sf. Petru” de Augustinov Petru, altarul “Sf. Anton” de Cokanj Anton, altarul “Sf. Mihai” de Necov Bonaventura.
Altarela “Inima lui Isus” si “Maica Indurerata” de Guran Nicolaie.
Cele doua candelabre din lemn sunt donate de sculptorul Rungaldier Iosif.
Baptisteriul (din marmura si lemn) l-a donat episcopul Dessewffy Alexandru.
Bancile, din lemn de esenta tare, 52 bucati, sunt lucrate si aduse din Segedin. Tamplaria celor 4 confesionale si 22 usi (7 exterioare si 15 interioare) au fost lucrate in Vinga de Eckel Francisc.
Geamurile si vitraliile sunt confectionate de Kriszter Ioan din Budapesta.
In turnul din dreapta se instaleaza trei clopote din fosta biserica si doua aduse din Timisoara, dar in timpul primului razboi mondial 4 au fost cedate pentru interes militar. Au ramas doar cu primul lor clopot, ce dateaza din 1976, avand greutatea 330 kg.
De asemenea si credinciosii Bartulov Dumitru si Smok Nicolaie doneaza bani pentru doua clopote mai mici, respectiv 236 kg si 102 kg.
Orga (pneumatica) 32 de registre, este opera lui Wegestein Lipot, montata in 1914.
In 1919 o furtuna dezlantuita smulge partea superioara a turnului stang. Din motive de siguranta se demonteaza si varful turnului drept, iar in 1929 ambele sunt refacute, dar cu 3 m mai scurte. Biserica este retencuita integral pe exterior si stropita cu un colorant asemanator cimentului.
In anul urmator se mai efectueaza o reparatie generala exterioara si se schimba placile din eternit de pe acoperis.
In 1967 este reparata si in interior, apoi si in 1988 - 1989. Toate acestea au fost efectuate prin contributii, in conditii nu chiar prielnice, mai ales in ultimele decenii, cand au fost deseori dezavantajati administrativ, insa sufleteste impulsionati prin simbolul adevarurilor vesnice, sintetizate in fraza dictonului grefat pe bolta acestui impunator lacas spiritual, Biserica Romano-Catolica “Sfanta Treime” din Vinga : OMNIA AD MAJOREM DEI GLORIAM, - adica : TOTUL SPRE MAI MAREA CINSTE A LUI DUMNEZEU
========================================
I taj kaćétu u komentára 35 ud po-gornija posting gusp. Nedeliov dáva idna státija ud timišvárskata nuvina „Bănăţeanul“, etu po-dole nekolku státiji publikuvani tám i svazani sas Vinga i bonbonete Vinga:
Ruinele lui Draskovits
de Marian Buga | 17 aprilie 2006
(http://www.banateanul.ro)
Războiul urmaşilor lui Teodor Draskovits cu autorităţile continuă de ani de zile. Nepoata celui care a făcut cunoscut numele localităţii Vinga în lume, Teodora Rădulescu, vrea să se adreseze instanţelor europene pentru a primi înapoi lucrul cel mai de preţ: casa din care ea şi familia ei au fost scoşi afară de comunişti.
Proprietar misterios
Clădirea în care a funcţionat fabrica de ciocolată se află la câţiva paşi de Primăria Vinga. După 1990, a fost intabulată de SC Industria Laptelui SA Arad, fosta Întreprindere de Colectare şi Industrializare a Laptelui. După ce fabrica arădeană a falimentat, firma lichidatoare a înstrăinat clădirea prin licitaţie publică unei persoane fizice din Arad. Localnicii spun că misteriosul proprietar persoană nu şi-a făcut apariţia prin zonă, iar clădirea a rămas în paragină. "Cum părea abandonată, o vreme s-au furat materiale de construcţii de acolo, iar clădirea s-a şubrezit şi unii pereţi s-au dărâmat. În ultimii doi ani dregradarea a fost foarte rapidă şi întregul imobil a rămas fără acoperiş. Este o mare pierdere pentru Vinga", spune Ioan Rancov, fost primar al localităţii.

În paragină
Nepoata lui Teodor Draskovits, care locuieşte în Timişoara, spune că eforturile de recuperare a proprietăţii nu au dus la nici un rezultat şi este nemulţumită că imobilul a fost lăsat în paragină. "Am cerut restituirea proprietăţii şi a bunurilor, însă autorităţile nu ne-au dat nici un răspuns, iar proprietarul este de negăsit. Cei de la firma lichidatoare spun că informaţiile sunt confidenţiale, iar noi nu ştim cu cine să ne judecăm, în cele din urmă. Singura soluţie este să apelăm la forurile internaţionale. Sperăm că instanţele europene vor obliga statul român să ne facă dreptate", spune moştenitoarea.

Speranţe deşarte
Localnicii din Vinga cred că Primăria ar fi trebuit să cumpere clădirea şi să o restaureze. "În acest moment nu ne permitem să cumpărăm fosta fabrică, dar putem trăi cu speranţa că proprietarul ei nu o va distruge. În acest fel, poate, peste câţiva ani, ne vom putea permite să redăm locului o frântură din magia de altădată", spune însă primarul Lucian Stoicu.
Nepoata lui Draskovits este asaltată de localnici de fiecare dată când merge în localitate pentru a pune o floare la mormântul înaintaşilor. "Oamenii mă întreabă dacă nu putem găsim un investitor, să facem din nou ciocolată la Vinga. Au fost investitori germani interesaţi să investească şi care m-au căutat pentru asta. Urma să discutăm detalii despre dreptul de folosire a numelui bunicului, însă când au fost să vadă fabrica şi au văzut ruinele, au fugit şi nu s-au mai întors", încheie Teodora Rădulescu.
Ziua cea mai neagră
11 iunie 1948 a fost ziua cea mai neagră pentru Teodor Draskovits şi famila lui. Atunci, la fabrică au descins autorităţile şi l-au anunţat că fabrica şi toate bunurile lui sunt confiscate de stat. "Aveam numai trei ani, dar îmi amintesc încă plânsetele mamei mele, care se auzeau noapte de noapte, într-un hambar în care am fost cazaţi temporar de nişte localnici miloşi", povesteşte Teodora Rădulescu. Inventarul s-a încheiat în 25 iunie 1948, când s-a întocmit şi un proces verbal. Conform moştenitoarei, valoarea actualizată a bunurilor inventariate şi confiscate ar fi de câteva sute de mii de euro, despăgubiri pe care urmaşii lui Draskovits speră să le primească în cele din urmă de la stat. "Numai utilajele, toate aduse la vreme aceea din Germania, valorau o avere. Acestea aveau capacitatea de a produce o tonă de ciocolată în opt ore şi erau construite din cupru şi alamă. Pentru mine, însă, adevărata reparaţie morală ar fi redobândirea casei în care m-am născut", spune Teodora Rădulescu.
REŢETA DIN MORMÂNT. Teodor Draskovits şi-a lansat afacerea cu ciocolată în 1885, când a deschis un mic atelier de cofetărie. Acolo lucrau membrii familiei, care făceau bomboane din ciocolată. Succesul acestora a dus rapid la transformarea atelierului într-o fabrică cu peste 100 de angajaţi. Bătrânii din Vinga îşi amintesc de diversitatea felurilor de dulciuri produse de familia Draskovits: ciocolată cu alune, cu nucă, cu vanilie, cu portocale sau cu vişine. Oamenii spun că secretul succesului a fost crema de vanilie făcută după o reţetă proprie chiar de către Teodor Draskovits. Reţeta cremei s-a pierdut însă pentru totdeauna, fiind îngropată, în 1955, o dată cu cel care a inventat-o.
SCRISOARE DE MULŢUMIRE. Pentru a-şi câştiga publicitatea, Draskovits oferea periodic cutii cu bomboane de ciocolată personalităţilor vremii sau autorităţilor. Casa Regală a fost şi ea ţinta acestor mici atenţii din partea lui Draskovits, iar în 1937 arădeanul a primit o scrisoare de mulţumire de la fostul rege Mihai, pe atunci voievod de Alba Iulia. Mihai a primit cu mare bucurie darul. Cum era bolnav şi medicii i-au interzis să mănânce dulciuri, a trebuit să înfulece pe furiş bunătăţile de la Vinga.
* * *
Cinci companii internaţionale vor să investească în ciocolata de Vinga
de Marian Buga | 6 mai 2008
(http://www.banateanul.ro)
Ar putea curge din nou valuri de ciocolată la Vinga. Asta speră localnicii, dar mai ales urmaşii lui Teodor Draskovits, cel care a pus bazele fostei fabrici de ciocolată, una dintre emblemele Banatului. Despre renumele pralinelor făcute la Vinga au auzit şi patroni ai unor companii celebre din lume, care acum sunt interesate să transforme visul în realitate. Printre cei care au avut deja discuţii cu autorităţile locale sunt şi reprezentanţi ai "L'atelier Chocolat", din Belgia, una dintre cele mai celebre companii producătoare de ciocolată din lume.

Curtaţi de investitori
Primarul comunei Vinga, Lucian Stoicu, crede nu va mai trece mult timp până ce numele localităţii sale va fi din nou celebru. El spune că aici se va produce din nou ciocolată gustoasă şi că totul e o chestiune de timp. "Nu vreau să fiu exagerat de optimist, dar pot să dezvălui că sunt cinci companii celebre cu care avem tratative. Au fost aici la noi şi sunt interesate să producă ciocolată cu numele localităţii, care altădată era atât de cunoscută. Vorbim de producători din Elveţia, Belgia şi Italia, iar doi dintre ei sunt foarte serioşi şi interesaţi", ne-a spus edilul. Numele producătorilor nu a fost făcut public încă, primarul neavând permisiunea potenţialilor investitori, până la concretizarea proiectului. Cert este că una dintre companiile interesate este "L'atelier Chocolat", din Belgia, foarte renumită între producătorii de praline.

În documentare
Chiar dacă primarul vrea să păstreze tăcerea asupra proiectului, până la semnarea unui contract, surse din Primăria Vinga ne-au spus că reprezentanţii "L'atelier Chocolat" caută imagini de arhivă cu fosta clădire a fabricii, pentru că intenţia investitorului ar fi de a copia cu mare fidelitate arhitectura acesteia. Investitorii i-au întrebat pe localnici despre fotografii vechi, iar unii şi-au pus la dispoziţie albume cu ambalaje de la dulciurile fabricate acum câteva decenii la Vinga.
"Cei cinci investitori care ne-au contactat iau în calcul atât ridicarea unor ateliere complet noi, cât şi refacerea fabricii vechi", ne-a spus primarul.

Veşti emoţionante
La auzul veştii, care circulă deja prin Vinga, localnicii s-au emoţionat. "Aici sunt foarte mulţi pasionaţi de istoria familiei Draskovits, iar unii au făcut un hobby din aceasta, fiind colecţionari de ambalaje de dulciuri. Sunt localnici care îngrijesc cu sfinţenie mormintele familiei Draskovits", spune primarul.
"Vinga a fost cunoscută pentru dulciurile care se fabricau aici, iar singura noastră şansă de a deveni cunsocuţi din nou stă în investitori. Cred însă că autorităţile locale nu s-au zbătut suficient pentru a reînvia tradiţia ciocolatei de Vinga. Aleşii comunei ar trebui să înţeleagă că numai cu acest brand putem ieşi în lume, în Europa", declară Ioan Rancov, unul dintre pasionaţii de istoria familiei Draskovits.

O valoare istorică
În prezent, la Vinga mai există doar ruinele fostei fabrici, care nu au intrat nici în ziua de azi în posesia moştenitorilor cunoscutului producător de bomboane. Timişoreanca Teodora Rădulescu, nepoata lui Teodor Draskovits, spune că tot ce-şi mai doreşte de la viaţă este să apuce ziua în care la Vinga va curge din nou ciocolată. "Mă doare sufletul când trec prin Vinga şi văd că totul s-a năruit. Oamenii care mă văd pe stradă mă întreabă şi astăzi de ce nu am continuat tradiţia bunicului, de ce nu investesc acum. Eu nu am această posibilitate, dar este tot ce-mi mai doresc acum: să văd că numele şi tradiţia bunicului sunt duse mai departe", spune Teodora Rădulescu.
DUPĂ 60 ANI. 11 iunie 1948 a fost ziua cea mai neagră pentru Teodor Draskovits şi famila lui: au fost somaţi să plece în 24 de ore, fără să ia decât lucrurile personale. Războiul urmaşilor cu autorităţile continuă de ani de zile. Nepoata Teodora Rădulescu este gata să se adreseze instanţelor europene pentru a primi înapoi lucrul cel mai de preţ: casa din care ea şi familia ei au fost scoşi afară de comunişti, o dată cu naţionalizarea. "Are o valoare sentimentală, istorică, nu imobiliară. Vorbim de nişte ruine, nu de ceva de preţ. Aş vrea să văd că acolo se face ceva, o casă memorială, un muzeu, un nou atelier de ciocolată", spune nepoata lui Draskovits.
Clădirea în care a funcţionat fabrica este situată la câţiva paşi de Primăria Vinga. După 1990, a fost intabulată de SC Industria Laptelui SA Arad, fosta Întreprindere de Colectare şi Industrializare a Laptelui. Moştenitorii încearcă să recupereze clădirea de la AVAS, procedurile fiind pe rol de ani de zile.

REŢETA. Teodor Draskovits şi-a lansat afacerea cu ciocolată în anul 1885, când şi-a deschis un mic atelier de cofetărie. Acolo lucrau membrii familiei, care făceau bomboane din ciocolată. Succesul acestora a dus rapid la dezvoltarea fabricii, pentru că magazine din toată ţara au început să facă comenzi tot mai mari. Mica fabrică a ajuns să aibă peste 100 de angajaţi, iar utilajele folosite la producerea ciocolatei erau aduse din Germania.
Bătrânii din Vinga îşi amintesc de diversitatea felurilor de dulciuri produse de familia Draskovits: ciocolată cu alune, cu nucă, cu vanilie, cu portocale sau cu vişine. Oamenii spun că secretul succesului acestei ciocolăţi a fost crema de vanilie făcută după o reţetă proprie chiar de către Teodor Draskovits. Reţeta cremei s-a pierdut însă pentru totdeauna, fiind îngropată, în 1955, o dată cu cel care a inventat-o.

"Ar fi o minune să vedem din nou în magazine praline făcute la Vinga. Nici nu mai contează dacă sunt ateliere noi, sufletul acestei afaceri trebuie să fie numele dulciurilor şi calitatea lor, care a adus renume familiei mele şi localităţii"
Teodora Rădulescu, nepoata lui Teodor Draskovits

Comentarii:
• alina_layna - 3 iunie 2008 17:40 »o mare fericire mi-a adus in suflet citirea acestui articol, deoarece ani buni din viata mea i-am petrecut la vinga. este o onoare pentru mine ca am originile din aceasta frumoasa comuna. mult succes!

• »R. - 10 mai 2008
Succes celor din Vinga.

• »alina - 7 mai 2008 22:44
ce surpriza placuta ! dar si mai placut ar fii sa se relanseze...

• alina - 7 mai 2008 22:44 »ce surpriza placuta ! dar si mai placut ar fii sa se relanseze acest produs ! succes!

• »Ariana - 7 mai 2008 10:11
»sint o mare amatoare de dulciuri bune,imi amintesc cu placere de gustul fin,deosebit al ciocolatei vinga.ar fi o mare realizare sa putem produce din nou sortimente de ciocolata vinga.doresc succes investitorilor.
* * *
Secretul lui Draskovits
2 ianuarie 2009
(http://www.banateanul.ro)
Sfârşitul secolului XIX. Anul 1885. Oraşul Vinga. Tânărul Teodor Draskovits, proaspăt absolvent al unei şcoli de cofetari, îşi lansează afacerea. Un mic atelier de cofetărie, unde membrii familiei fac bomboane, denumite simplu: "Vinga". Aroma lor secretă le-a atras încet dar sigur faima. Şi afacerea s-a dezvoltat. Atelierul a deveit fabrică în toată regula. Ciocolata de Vinga a început să fie căutată în toată ţara şi chiar în străinătate. Dar a venit războiul şi apoi regimul comunist. Care a năruit munca de o viaţă a unui om care trăieşte încă în povestirile oamenilor din Vinga.

Ajutorul Ecaterinei
Teodor Draskovits stă în mijlocul curţii şi se uită mulţumit la cutiile care sunt încărcate rapid în căruţă. E o comandă bunicică, pentru Braşov. Parcă nu-i vine să creadă că a început cu un atelier micuţ, într-un şopron din curtea casei, unde făcea cu mâna lui bomboane pe care le vindea la târg. Ecaterina i-a fost de mare ajutor. Dacă n-ar fi luat-o de nevastă, poate ar fi făcut şi azi bomboane singur, în strâmtul atelier pe locul căruia se ridică acum făbricuţa. Ea a fost cu ideea să trimită dulciuri negustorilor din Arad şi Timişoara. Ea s-a dus, după primul război, în Germania şi a negociat pentru utilajele pe care le au acum. Ea s-a gândit şi să aibă reprezentanţi în oraşele mai mari din ţară. Şi, uite, lucrează acum pentru Braşov, iar mâine are alte două comenzi mari: una pentru Oradea, cealaltă pentru Bucureşti!
Ultimul transport
Cei peste 100 de angajaţi sunt tot mai îngrijoraţi de ziua de mâine. Se zvoneşte că naţionalizarea nu-i va ocoli. Dar Teodor nu-şi face griji. E prea mică întreprinderea lui. Şi-apoi, întotdeauna s-a purtat bine cu oamenii. Cei pe care i-a prins furând au fost daţi afară, dar ceilalţi nu au ce să-i reproşeze. Mai ales că îi ajută cu lemne în fiecare toamnă, şi nu sunt puţini cei cărora le-a dat bani împrumut să-şi cumpere casă. Aşa că de ce să-i poarte pică? Răsuflă uşurat când ultima cutie este încărcată şi intră în casă, fără să ştie că a doua zi va ieşi pentru a nu se mai întoarce niciodată.

Totul să fie nou!
N-a fost uşor, dar, între cele două războaie mondiale, Teodor Draskovits a ajuns să vândă mult mai mult decât se aşteptase vreodată. Tot timpul a inventat noi soiuri de ciocolată, noi gusturi, nume noi... Până şi ambalajele. A prins bine şi trucul cu ambalajele. Asta tot datorită Ecaterinei care s-a gândit că, dacă ai ambalaj nou, nu mai trebuie să umbli prea mult la compoziţie. "Ambalajul trebuie făcut în aşa fel încât oamenii să simtă gustul ciocolatei doar când îl privesc", obişnuia să le spună Ecaterina Drascovits fetelor care se ocupau de desen. Şi, aşa, familia Drascovits şi-a clădit o casă frumoasă în Vinga şi, lucru rar, a reuşit să cumpere şi un Ford!

Noaptea naţionalizării
Cu greu, peste al doilea război au trecut. Vânzările au scăzut destul de mult, dar nu s-a pus problema falimentului. După ce zornăitul armelor a încetat, treaba începuse să intre în normal. Dar urgia abia urma: naţionalizarea din '48.
Nepoata lui Teodor era de-o şchioapă când i-au aruncat comuniştii în stradă. După 53 de ani, celei botezate după bunicul ei, Teodora, i-au rămas vii în memorie clipele cumplite prin care a trecut atunci: "Au venit şi ne-au spus că avem 24 de ore ca să plecăm. Am împachetat ce am putut. O perioadă am dormit la cineva, într-o magazie. Ne-a găzduit omul acolo, că i-a fost milă să ne lase chiar în stradă. Era oribil! Întuneric, plânsete, groaznic a fost!", povesteşte, cu lacrimi în ochi, nepoata lui Teodora Rădulescu.
La câteva zile de la naţionalizare, cu puţinii bani rămaşi, Teodor Draskovits a reuşit să-şi cumpere o casă în Vinga, pe strada Gării.

Urmări şi urmaşi
Acolo au locuit cu toţii, claie peste grămadă: bătrânul Draskovits cu soţia, un frate al lui, precum şi cele două fiice, cu soţii şi copii lor. Cu totul, zece oameni, printre care şi micuţa Teodora, nepoata iscusitului cofetar. Nu le-a fost deloc uşor. Mai apoi s-au mutat într-o altă casă, mai în centru.
În 1957, la nouă ani de la naţionalizare, Teodor Draskovits s-a stins. Soţia lui a plecat la Cluj, unde a mai trăit şase ani. A fost înmormântată însă la Vinga, lângă soţul ei. Din 1962, restul familiei s-a mutat la Timişoara. Secretul ciocolatei de Vinga s-a mutat sub o cruce. Unde va rămâne, în veci.

Doamna de pe cutia de ciocolată
BĂNĂŢEANUL a reuşit să o găsească pe una dintre cele care au servit drept model pentru unul dintre sortimentele celebrei ciocolate de Vinga. Ecaterina Kalini, acum în vârstă de 83 de ani, a fost contabilă la fabrica de ciocolată Draskovits, timp de aproape 10 ani. Ea apare pe ambalajul unei cutii de ciocolată. "Cum am terminat gimnaziul din Timişoara, m-am angajat la ei. A fost tare bine acolo, iar ciocolata era tare bună!", îşi aminteşte distinsa octogenară, arătând cu mândrie ambalajul pe care apare chipul ei din tinereţe.
Ingredientul lui Draskovits
Oamenii povestesc despre diversitatea felurilor de dulciuri produse în făbricuţa de la Vinga. Ciocolată cu alune, cu nucă, cu vanilie, cu portocale, cu vişine şi câte şi mai câte! Însă crema de vanilie făcută după o reţetă proprie chiar de către Teodor Draskovits era cea care îi dusese faima. Cu acel ingredient era umplută ciocolata care-i purta numele, iar reţeta ei s-a pierdut pentru totdeauna. Încercările fabricii "Kandia" din Timişoara de a imita această ciocolată au dat greş, motiv pentru care a fost scoasă din producţie. "Nu ştiu cum o făcea, ce secret o fi ştiut! Eu nu am mai dat de o aşa bunătate niciodată! Ciocolata făcută de stat nu era atâta de bună şi de moale!", spune Iosif Ienciov, de 79 de ani, din Vinga.
Proces pentru despăgubiri
Spoliaţi de terenuri şi clădiri, urmaşii familiei Draskovits au intentat proces statului român pentru despăgubiri în ceea ce priveşte utilajele confiscate. "Familia noastră a investit ani în şir în acele utilaje. În 1948, la naţionalizare, nu ne-au dat nici un leu! Şi vrem să fim despăgubiţi, pentru că s-a muncit mult pentru ceea ce ne-au confiscat în '48, nu le-am câştigat la loto!", spune Teodora Rădulescu. După naţionalizare, terenul şi clădirile fabricii de ciocolată au fost preluate de Întreprinderea de Colectare şi Industrializare a Laptelui (ICIL). Utilajele au fost împrăştiate pe la fabricile din ţară. După ani de procese şi tergiversări, Teodora Rădulescu s-a resemnat. Terenul şi clădirile au fost intabulate, cu acte în regulă, de SC Industria Laptelui SA Arad, la sfârşitul anului 1999.

Scrisori întârziate
O cutie de ciocolată trimisă cadou regelui Mihai I i-a adus lui Teodor Draskovits o scrisoare de mulţumire şi laudă din partea Casei Regale. De asemenea, s-au primit scrisori din Canada şi Statele Unite (cum este cea din imagine), conţinând comenzi pentru ciocolată. Din păcate, au ajuns prea târziu. Fabrica fusese deja naţionalizată.
Ciocolata tuturor
În Vinga de astăzi, toată lumea ştie de fabrica de ciocolată Draskovits. Şi sunt puţini vârstnici care să nu fi muncit acolo. "La birou se lucra câte 6 ore pe zi, inclusiv sâmbăta. Dimineaţa de la 9 la 12 şi după-masa, de la 15 la 18. Mai stăteam şi peste program, dacă trebuia; nu ne plăteau ore suplimentare, dar aproape de fiecare dată venea bătrânul Draskovits cu câte o cutie mare de ciocolată pentru fiecare", îşi aminteşte Şarlota Hadjia, de 75 de ani, care a lucrat la serviciul livrări al fostei fabrici de ciocolată.
Material realizat de Flavius Eşnican Foto: Stache Rareş
===================================
I idna státija ud sájta Arad Online:
A dus numele comunei in lumea intreaga - Ciocolata de Vinga: Judetul Arad
Lu 25 feb 2008 14:55:46 +0200
(http://www.aradnet.ro)
Judetul Arad: Putini mai sunt aceia dintre noi, care stiu sa spuna cate ceva despre faimoasa ciocolata produsa in Vinga.
Putini mai sunt aceia dintre noi, care stiu sa spuna cate ceva despre faimoasa ciocolata produsa in Vinga.
A avut recunoastere internationala in perioada interbelica, iar dupa nationalizarea din 1948 a disparut, practic, gustul unic de vanilie sau ciocolata.
Unul dintre localnicii ce-si amintesc, prin prisma povestirilor sau a documentarilor, ceea ce a reprezentat acest produs este arhivarul primariei din comuna, Victor Cociuba.
Preocupat de istoria locurilor, acesta detine o colectie impresionanta de documente si de obiecte ce pot oricand face parte din muzeul comunei Vinga.
Istoria fabricii de ciocolata din comuna se leaga de o familie de sarbi, si de numele unui renumit cofetar al vremii, Draskovits Teodor.
In jurul deceniului doi al secolului trecut, familia acestuia a pus pe picioare fabrica a caror fondante aveau sa faca inconjorul lumii, unele dintre produsele de aici ajungand pana pe continentul asiatic, marturie fiind cateva ambalaje scrise in limba japoneza.
"M-a preocupat de mult timp nu doar istoria fabricii de ciocolata, ci si a localitatii Vinga. Fara doar si poate, aceasta fabrica a dus numele comunei noastre dincolo de granitele judetului Arad, chiar si dincolo de granitele tarii. Am o colectie de fotografii facute in perioada interbelica, cu angajatii din acea vreme ai fabricii de ciocolata, dar si foarte multe ambalaje din acea vreme. Este o parte a istoriei noastre, de care avem obligatia sa ne preocupam", ne povesteste Victor Cociuba.
Firma lui Draskovits Tivadar (asa cum apare in unele inscrisuri) sau Teodor, asa cum il stiau vinganii avea peste o suta de angajati si producea drajeuri, fondante, bomboane, dar si ciocolata in cutie.
Dupa nationalizare, in anul 1948 Draskovits avea sa fie dat afara din casa in care producea ciocolata, dupa o reteta doar de el stiuta.
Apoi, la inceputul anilor 50, aceasta fabrica a functionat ca si sectie a fabricii de ciocolata din Timisoara – Kandia.
Utilajele au fost duse in orasul de pe Bega, dar si in alte judete ale tarii.
Pana in 1970, Kandia a produs un singur sortiment din marca "ciocolata de Vinga", sub forma unei cutii de culoare verzuie, ce continea 10 bomboane cu crema.
Dupa acest an ciocolata de Vinga nu s-a mai produs ca sortiment.
Secretul acestei retete de ciocolata nu a fost dezvaluit niciodata, cel ce-l detinea – Draskovits Teodor - murind in 1955, fara a lasa cuiva vreo informatie despre modul de producere a produsului.
===============================
I ud „Ziarul Financiar“:
Secretul dulce al unei afaceri celebre
Flavius Esnican 03.09.2001
(http://www.zf.ro)
Fosta fabrica de ciocolata din Vinga, asa de cunoscuta in epoca interbelica, e acum o darapanatura. In ea functioneaza un centru de colectare a laptelui pentru locuitorii din comuna. O data cu nationalizarea fabricii de ciocolata, comunistii i-au furat totul patronului ei, Teodor Draskovits. Nu si reteta secreta, care i-a atras faima mondiala.

Sfarsitul secolului XIX. Anul 1885. Orasul Vinga. Tanarul Teodor Draskovits, proaspat absolvent al unei scoli de cofetari, isi lanseaza afacerea. Un mic atelier de cofetarie, unde membrii familiei fac bomboane, denumite simplu "Vinga". Aroma lor secreta le-a atras incet, dar sigur faima. Si afacerea s-a dezvoltat.

0 Comments:

Post a Comment

Links to this post:

Create a Link

<< Home