Wednesday, October 24, 2007

183

Cei pe care credinţa i-a păstrat şi în identitate
Între bulgarii bănăţeni (3)

În Timişoara, centrul cultural, politic şi de apărare a intereselor pavlikanilor, redactorii "Reportajului Ardelean" s-au întâlnit cu mai mulţi "oameni-instituţie", cei care fac totul pentru interesul comunităţii – de la editatul ziarelor şi până la munca parlamentară.

Redactorii Timişoreni ai revistei "Literaturna miselj", pe prima pagină a numărului 75, jubilear, publică, pe lângă literele alfabetului latin, folosit de pavlikani, şi literele corespunzătoare limbii literare bulgare – chirilicele – şi cele româneşti, anexând şi cuvinte - exemplu pe lângă ele. Am putea întreba: de ce se ocupă o revistă literară cu aşa ceva? Răspunsul e simplu, dar necesită explicaţii: ca prin reîmprospătarea memoriei cititorilor lor să întărească identitatea lor. Pe lângă arătarea trăsăturilor comune a moştenirii lingvistice, să accentueze diferenţele dintre ei şi bulgarii ortodocşi din Ţara Românească. Cum am mai arătat în ciclul nostru, această grupă etnică, aşezată la sfârşitul secolului al XVII-lea în Oltenia, iar la mijlocul secolului al XVIII-lea în Beşenova şi în Vinga, păstrând arhaismele de patru secole ale limbii aduse cu ei, şi-a format neologismele proprii nu sub influenţă slavonă (rusă), ci prin cuvinte împrumutate din germană, maghiară şi – mai ales de la Trianon încoace –, din română. Reformarea limbii, începută de un grup de intelectuali din Vinga la mijlocul secolului al XIX-lea, continuă şi în zilele noastre. Necazul cel mai mare este că predarea şi învăţatrea cititului şi scrisului pentru copiii bulgari se face în limba română; limba maternă se învaţă numai facultativ, la toate nivelurile. Şi din cauza aceasta "nu le strică" cititorilor revistei Literaturna miselj, să folosească ca sprijin rostirea românească a sunetelor, pentru a trezi interesul pentru cititul în limba maternă.
Pavlikanii au nevoie de alfabetul literar bulgar şi din cauza că, deoarece de la schimbarea regimului s-au strâns relaţiile culturale cu patria-mamă, unde literele chirilice sunt uzuale, s-a deschis cale liberă în faţa tinerilor bulgari către universităţi din Bulgaria. Am şi găsit în ultimele numere ale săptămânalului "Naşa Glas", redactat tot în Timişoara, anunţuri ale universităţilor din Ruse şi Sofia în care se oferă locuri pentru studenţi bănăţeni la facultăţile de sociologie, economie, ziaristică, arhitectură. Silabizând texte în limba pavlikană, personal m-am bazat numai pe rămăşiţele cunoştinţelor de limba rusă, şi am observat că, pe lângă cuvintele reformatorilor, pentru o mai bună înţelegere, câteodată figurează şi echivalentul în limba română.

Centrul
Piaţa Losonczi de odinioară (azi piaţa Unirii) s-ar putea numi şi piaţa Minorităţilor – spune gazda noastră Karol-Matei Ivanciov. Acolo e Domul Romano-catolic, dincolo – Catedrala Ortodoxă Sârbă şi reşedinţa episcopului sârb. În apropierea unei clădiri ce aparţine liceului german N. Lenau se află modestul sediu al U.B.B.–R. Este un centru multifuncţional: aici "stau împreună", în câteva încăperi, pe lângă redacţiile celor două publicaţii, biroul deputatului parlamentar, al domnului Niculae Mircovici, clubul şi biblioteca. Şi domnul profesor Ivanciov este un fel de "face-tot", "om-instituţie": vreme de două mandate el a reprezentat minoritatea bulgară în Parlamentul României; el duce grija treburilor U.B.B.- R. -ului, se îngrijeşte şi de editarea de cărţi şi reviste, fiind şi autorul a numeroaselor cărţi. Ultima cu titlul "Istoria şi obiceiurile minorităţii bulgare", un manual pentru elevii de clasa a V-a şi a VI-a. Pe lânga cele două publicaţii amintite anterior îmi dăruieşte şi o pulicaţie în limba română, în care Ana Carolina Ivanciov dă rezumatul istoriei bulgarilor bănăţeni de la stabilirea lor până în zilele noastre şi face cunoscut statutul şi activitatea de 15 ani a U.B.B.-ului

Perioada autoorganizării
Pe catolicii bulgari i-a caracterizat din prima clipă a peregrinării o organizare de grad înalt. Element important al migrării a fost acela, că se aflau printre ei şi capii bisericeşti şi cei laici. Au luat cu ei, deja în Oltenia şi pe urma şi în Banat, prima asociaţie bisericească care, sub denumirea "Organizaţia Corurilor Bisericeşti", a fost reînfiinţată şi în Beşenova şi în Vinga încă în anul "ocupări ţării". După Ana-Carolina Ivanciov, tot în perioada aşezării, lăutarii şi cântăreţii populari şi-au înfiinţat formaţiunile lor. Nu peste mult timp au luat fiinţă şi primele "organizaţii civile": a agricultorilor, a învăţătorilor, a meşteşugarilor, cazinouri, formaţia de pompieri civil, cercuri, cluburi sportive. Şi cei care au roit din Vinga, dar mai ales cei din Beşenova, stabilindu-se în noile locuri, imediat îşi înfiinţau "organizaţii nonprofit". De exemplu, în Colonia Bulgară, înainte de "moartea satului", mecanizatorii agricoli au avut o asociaţie şi până au fost oameni, a funcţionat şi o renumită formaţie de dansuri şi cântece populare, sub conducerea faimosului învăţător Anton Kalapiş.
Vitalitatea bulgarilor pavlikani mai este dovedită şi prin faptul că pe unde au stat – mai mult sau mai puţin din forţe proprii – repede şi-au construit şi biserici. Două lăcaşuri în Craiova, câte unul în Vinţu de Jos şi Deva, oraşe în care nu mai găseşti bulgari. La înfiinţarea bisericilor, respectiv a diferitelor instituţii, a contribuit întreaga comunitate, cei înstăriţi cu donaţii substanţiale. Tot cei înstăriţi – agricultori, cetăţeni, negustori – au înfiinţat şi numeroase fundaţii pentru a susţine biserica, şcoala sau cu scop filantropic sau cultural. Numai în secolul al XVIII-lea, în Banat şi în Ardeal au funcţionat 17 asemenea fundaţii, veghetoare a identităţii bulgarilor. Prima a fost fondat în anul 1712 de Marku Puenin în Vinţu de Jos, pentru a-i ajuta pe elevii săraci ai şcolii bulgare din localitate. Suma cea mai însemnată, 15.000 forinţi, a fost oferită de soţii Bibici Gimnaziului în lb.latină din Sântana. În această instituţie de învăţământ, până la moartea Margaretei Bibici, au putut să înveţe sute de bulgari, iliri şi români. După 3 decenii, în 1780, şcoala – strămoşul Gimnaziului Piarist din Timişoara – s-a mutat în capitala Banatului, unde a funcţionat până în 1950, când s-a desfiinţat învăţământul confesional. Până atunci au mai beneficiat de bursa fundaţiei Bibici încă sute de elevi.

Cel mai distins
După asemenea precedente nu-i de mirare că de-a lungul secolelor au ieşit din rândul bulgarilor numeroşi intelectuali, preoţi, profesori, medici, ingineri, jurişti. Interlocutorii amintesc cu cea mai mare mândrie numele lui Carol Telbisz, personalitate a vieţii publice cu care se mândresc şi maghiarii bănăţeni. Ziarul "Romaniai Magyar Szo" scria în 2004: "În anul 1854, acum 150 de ani, s-a născut cel mai distins primar din istoria Timişorii, Telbisz (1854-1914), cel care a transformat orăşelul din Sudul Ungariei în capitală a Banatului, în oraş modern. În anul 1910, la aniversarea celor 25 ani în care a stat în funcţia de primar, Telbisz a primit o medalie comemorativă cu următorul text: "Acest sfert de secol are răsunet pe secole". Aspectul Timişorii din secolul XXI, determinat prin munca lui Carol Telbisz şi până în zilele noastre, dovedeşte lauda prezisă a înaintaşilor. Cu ocazia aniversării locale, UDMR şi Organizţia locala a Femeilor Maghiare au depus câte o coroană la mormântul lui şi au organizat comemorarea sa în Centrul Comunitar Kos Karoly. Istoricul local Szekernyes Janos a prezentat viaţa lui: între 1885-1914 a fost primar de Timişoara, până la moarte – reamintind şi realizările lui. El a fost cel care a demolat sistemul de fortificaţie care deja îngreuna dezvoltarea oraşului, a realizat, prin bulevarde, legăturile între centru şi celelalte cartiere, prin grija lui s-au construit poduri, instituţii publice, au fost înfiinţate zone industriale, a schimbat tramvaiele trase de cai cu cele electrice, a realizat sistemul de apă şi canalizare inclusiv staţia de epurare. Participanţii au promis, că asemenea constructorului şef Szekely Laszlo şi a ultimului primar maghiar Geml Jozsef, să-l readucă şi pe Telbisz Carol în memoria marelui public, ridicându-i o statuie, şi să denumească şi o stradă cu numele lui!” Telbisz Carol a fost elev piarist, el s-a semnat Telbisz, avea merite deosebite nu numai în modernizarea dar şi în industrializarea oraşului. Deci acest primar din "vremea maghiară" a contribuit foarte mult ca Timişoara să ajungă citatdela regională a ştiinţei,a învăţământului, a economiei, oferind refugiu şi celora care după 50 de ani, în urma colectivizării, şi-au părăsit satele.

Kossuth poetul
Tradiţional, bulgarii au făcut multe sacrificii pentru instruirea tinerilor şi nu degeaba; dintre 1.000 de locuitori bănăţeni, bulgarii au cei mai mulţi licentiaţi. Asta aflu de la deputatul parlamentar Niculae Mircovici, pensionar tânăr, fost ofiţer de stat major, care a preluat reprezentarea bulgarilor în Parlamentul României, cu o pauză de 4 ani, de la domnul profesor Ivanciov. Şi-a început studiile la Beşenova; după numărătoarea lui 13 absolvenţi al Liceului din Beşenova, din totalul de 18 bulgari pavlikani, au devenit profesori universitari în Timişoara. Şi Ivanciov şi Mircovici au triplă calificare, primul a funcţionat ca filolog, ca psiholog şi ca profesor de educaţie fizică, ultimul a primit instruire de ofiţer de infanterie, apoi a terminat Academia Militară, la urmă obţinând şi diploma în drept, momentan predând această disciplină la Universitatea din Timişoara. După spusele lor, de la începutul democraţiei parlmentare – cu o excepţie de 4 ani – tot ei, bulgarii bănăţeni, au dat reprezentant minoritar în Parlamentul României. Mi-am dat seama de cauza acestei "abateri", că în umbră stau neînţelegerile dintre bulgarii bănăţeni şi bulgarii din Regat. Când le pun întrebarea, îmi spun că bulgari bănăţeni sunt de două ori mai mulţi decât din Regat, dar în anul 1996 totuşi candidatul de acolo a ieşit învingător. Domnia lui, omul bulgarilor bucureşteni şi a celor din Regat, prin averea lui imensă a ajuns la influenţă. Şi provenienţa lui bulgărească este dubioasă, şi ca şi majoritatea bulgarilor ortodocş de acolo, nici el nu mai vorbeşte limba comunităţii pe care a reprezentat-o. De altfel în revista literară redactată de bănăţeni mai apar şi articole cu litere kirilice, pentru cititorii de peste Carpaţi. Prietenii noştrii bulgari sunt mândri că lirica în limba pavlikană este în dezvoltare. Răsfoind printre paginile "rodului" de poezii pe un an, am găsit numele a 7 poeţi. La unii dintre ei era anexată şi porecla. Pe lângă numele beşenoveanului Toni Uzun în paranteză e trecut Pelva, pe lângă cea a timişoreanului Toni Paraliov se poate citi Kossuth. Aflu de la însoţitoarea noastră, Tania Velciov, profesoară la Cheglevici, că astfel de porecle sunt foarte răspândite în rândurile lor, fiindcă sunt foarte mulţi cu numele de familie şi prenumele identice şi astfel se pot deosebi. Mi-a părut rău că nu m-am întâlnit cu Toni Paraliov, ar fi fost interesant să aflu de ce a primit porecla Kossuth.

Zilele de lucru ale unui deputat
Şi cu Niculae Mircovici ne întâlnim în sediul UBB. Înainte de a se implica în politică a fost comandantul Garnizoanei Timişorii. Se înţelege de la sine, că colonelul în rezervă este membru în comisia parlamentară de apărare, ordine şi siguranţa naţională. A luat parte şi la lucrările comisiei care a întocmit proiectul de lege privind minorităţile, fiind profesor universitar de drept.
El a prezentat în faţa plenului situaţia după inundaţiile catastrofale din Banat, din aprilie. Nu a ţinut în secret faptul că, pentru îmbunătăţirea situaţiei, s-a folosit de experienţa, cunoştinţele şi legăturile din armată. A încriminat dotarea tehnică necorespunzătoare a celor de la Protecţia Împotriva Calamităţilor. Totodată a subliniat eroismul militarilor, a pompierilor militari şi a celorlalţi oameni în uniformă, dar şi a civililor. Cu obiectivism patriotic local, a cerut guvernului să se elibereze din rezervele statului pentru ajutorarea populaţiei sinistrate, măcar în aceaşi măsură cum a acţionat executivul pentru strângerea acestor fonduri din Timiş.

Asemănări, diferenţe
Dintre fostul şi actualul reprezentant parlamentar, profesorul Ivanciov este un pic mai naţionalist. În faţa reporterului au purtat o discuţie îndelungată: în periodicele lor să apară articole numai în bulgară sau o parte să fie şi în română. Fostul colonel, actualul parlamentar, este pentru a doua variantă, motivând că şi românii trebuie să afle, să înţeleagă necazurile, nevoile, năzuinţele minorităţilor în general şi a bulgarilor în special. Prezentarea activităţii parlamentare proprie şi-o publică exclusiv în română, ca şi profesoara Margareta Ivanciov sfaturile ei medicale. Nu intenţionez să-i jignesc nici pe autori, nici pe cititori, de aceea nu presupun că primii nu-şi stăpânesc în aşa măsură limba maternă ca să-şi întocmească raporturile respectiv textele stiinţifice medicale în bulgară, şi nu mă gândesc, că o parte dintre cititorii revistei "Literaturna miselj" numai în română ar înţelege acestea. Luptă şi ei în cercul lor – şi în afara lui – pentru limbă. Când a apărut legea referitoare la folosirea indicatoarelor în mai multe limbi şi în presă şi în parlament s-a ridicat problema numeroaselor greşeli în denumirea bulgară a localităţilor, care nici până azi nu s-au corectat. Pe cei mai mulţi îi necăjeşte "botezarea" românească a localităţii Stár Bišnov, Öbesenyö. În era ceauşistă, denumirea ce aminteşte de fostul popor besenyö – neam înrudit, ca şi maghiarii, spun localnicii – a supărat urechea câtorva tovarăşi vigilenţi; de aceea ei au inventat denumirea de Dudeştii Vechi, care este folosită şi azi. Nu deranjează pe nimeni că această denumire imaginată, "satul cu duzi vechi", n-are nici o legătură cu denumirea originală maghiară, preluată fidel şi în bulgară.

Epilog la Vinga
Cu trecerea timpului s-a diminuat şansa ca în orăşel să stăm de vorbă cu cineva. Am aflat că nici parohul bulgar, nici viceprimarul bulgar nu sunt acasă. Din păcate, încercăm o scurtătură impracticabilă. Noroc cu experienţa de 40 ani de şoferit a unui autostopist, pe care îl luăm în maşină. Ne întreabă dacă nu ne interesează o fermă de 300 hectare în Satchinez, cu parc de maşini cu tot, de care vrea să scape un belgian. În sfârşit apar turnurile graţioase ale domului din Vinga. Vrem să aflăm de la nişte oameni de pe terasa unei berării, pe unde s-ar afla Casa Bulgară. Ne dăm seama, că ne-am întâlnit cu vechile noastre cunoştinţe din Oradea, "ocrotitorii de monumente din Partium şi Banat". Vizităm împreună catedrala în vârstă de 101 ani, apoi Casa Bulgară. Din curte se aude muzică populară cu ritm vioi. Copiii fac repetiţie la dansuri populare în curtea sediului.

Wednesday, October 17, 2007

182

Cei pe care credinţa i-a păstrat şi în identitate
Între bulgarii bănăţeni (2)
Trecutul şi prezentul pavlikanilor beşenoveni a fost subiectul primei părţi a ciclului. Ziariştii de la Erdelyi Riport (Reportaj Ardelean) Szilagyi Aladar, reporter şi Mihaly Laszlo, fotograf, au căutat în fosta capitală a comunităţii, Vinga, clipele naşterii "neamului". Inclusiv cu ajutorul internetului.

După Lexiconul cel mare a lui Pallas "Vinga (Theresiopolis) este oraş cu consiliu ordinar, are 1.072 de case şi 4.795 de locuitori (350 maghiari, 746 germani, 377 vlahi şi 3.245 bulgari), are judecătorie de ocol, notariat public, birou de fisc, casă de economii, mănăstire Franciscană, gară, cale ferată, oficiu de poştă şi telegraf. Vinga este momentan cea mai bogată localitate bulgărească din comitatul Timiş, localnicii fiind meşteşugari pricepuţi. Localitatea a fost distrusă pe vremea ocupaţiei otomane, fiind repopulată doar în 1736 (1741 – nota reporterului) cu colonişti bulgari. În 1744 Maria Tereza ridică Vinga la rang de oraş, cu consiliu ordinar, acordând şi diverse privilegii, decretând totodată să poarte denumirea Theresiopolis".
Profesorul Karol Matei Ivanciov din Timişoara păstrează cu mare grijă printre alte documente şi actul de donaţie în limba latină emis de Maria Tereza, prin care acordă privilegii bulgarilor din Vinga, asigurându-le un statut aparte. După spusele cercetătorului trecutului bulgarilor bănăţeni, în următorii 150 ani s-a dezvoltat o comunitate înfloritoare. Regresul lent a început cu prilejul valului de migraţiuni înapoi în patria mamă. Declinul populaţiei bulgare s-a accentuat după Trianon, în 1941 Vinga având doar 2.097 localnici bulgari iar în 1966 – numai 1.377. După schimbarea de regim, la cele două recensământuri s-au mai autodeclarat de naţionalitate bulgară 690 respectiv 512 persoane.

Febră aftoasă dispusă de autorităţi
Cercetarea stinţifică din Bulgaria i-a luat în vizor pe bulgarii bănăţeni târziu, doar după 150-200 ani de la plecarea lor. Istoricul bizantolog Petar Stoianov Mutafciev în anii 1930-1940 i-a vizitat de mai multe ori pe bulgarii locuitori ai Banatului de Timiş. În 1938 a văzut lumina tiparului primul lui studiu despre ei. După apariţia articolului, când a vizitat România, autorităţile l-au arestat şi l-au ţinut în arest la domiciliu 40 de zile. Nici până-n ziua de astăzi nu se ştie, doar se presupune, de ce nu le-a plăcut autorităţilor Române activitatea lui Mutafciev. Poate pentru că pe baza celor observate a enunţat: "Asimilaţia minorităţilor izolate se realizează nu numai prin efect cultural instinctiv, ci şi cu ajutorul mijloacelor premeditate a politicii statului aplicate metodic faţă de bulgarii bănăţeni. Modalitatea folosirii acestui instrumentar nu lasă nici o indoială despre scopuri". Istoricul dovedeşte şi cu date raţionamentul: "În tot Banatul nu există nici o şcoală bulgărească. Problema este nu numai că copii bulgari sunt nevoiţi să înveţe în română, dar aşa se pare, că voinţa românilor este să coboare nivelul vieţii intelectuale a bulgarilor bănăţeni la cele mai mari adâncimi, privându-i de cele mai elementare cunoştinţe (…). În Beşenova Veche de pildă, în anul şcolar trecut, într-o clasă fiind 120 de elevi şi în cealaltă 98 şi aşa mai departe; bine înţeles în asemenea condiţii nici un fel de învăţare-predare nu poate fi posibilă.”
După părerea lui Mutafciev din 1938, "Dintre toate minorităţile etnice a Banatului bulgarii sunt cei mai privaţi de drepturi. Deşi este o populaţie care are scrisul propriu, tradiţii culturale proprii, acestea fiind înfinţate prin strădanie proprie fără nici-un ajutor extern.(…). Cu toate acestea spiritul şi conştiinţa acestei populaţii, care au suferit atâtea, nu s-a distrus. Pe cât este posibil, ei încearcă să rămână fideli moştenirii strămoşilor. Şi conştiinţa identităţii naţionale pare-se că este mai viguroasă decât în trecut. Numai că rolurile s-au cam schimbat. Vatra acestei conştinţe sa mutat de la urbanizata Vinga la mai rurala Beşenova, care este mai ferită de curenţii străini". De valabilitatea acestor concluzii enunţate acum 7 decenii ne-am convins pe parcursul călătoriei noastre, la acest fenomen contribuind desigur şi faptul că numărul sufletelor din comunitatea bulgărească Beşenova este deja multiplul acelor din Vinga.
Nimic n-a demonstrat mai concludent starea avansată a identităţii bulgăreşti decât pregătirile făcute cu ocazia sărbătoririi bicentenariului sosirii coloniştilor în Banat, la Beşenova. Conducătorii comunităţii de pe vremea aceea au intenţionat să organizeze o sărbătoare modestă, având în vedere dictatura din Regatul Românesc. Formalitatea aprobării s-a prelungit luni de zile, neprimind nici un răspuns. În ajunul zilei jubileului conducătorii locali au fost convocaţi la Timişoara, unde li s-a cominicat că sărbătorirea este interzisă, mai mult li s-a cerut să avizeze oaspeţii din Bulgaria, care erau pe drum spre Beşenova, să se întoarcă din drum, nu cumva să păşească în sat. Până la urmă autorităţile şi-au dat seama că aceasta ar putea duce la scandal internaţional, aşa că au admis vizita celor câţiva invitaţi în Beşenova. "La schimb"organizatorii au fost obligaţi să promită că jubileul se va decurge fără nicio adunare şi fără discursuri festive. Ca să împiedice sosirea bulgarilor din celălalte localităţi a Banatului din Timiş, autorităţile au decretat: să fie anunţat că în sat bântuie febra aftoasă. Această întâmplare tragi-comică am găsit-o pe internet. În memoria colectivă, nici urmă despre ea. Am şi întrebat, dar nici conducătorii comunei, nici conducătorii UBB n-au ştiinţă despre cele întâmplate acum 7 deceni.

Mică gustare istorică
Dar cine sunt aceşti bulgari bănăţeni, ce împrejurări i-au silit să-şi părăsească ţara? Pe tema asta încă mai există discuţii. După mulţi istorici, ei sunt descendenţii bogumililor eretici catolocizaţi în sec. al XVII-lea. Se mai numesc şi pavlicani, în amintirea orientaţiei de pe vremuri care punea mai presus învăţăturile apostolului Pavel. Preoţii de azi presupun că membrii comunităţii totdeauna au fost fidel credincioşi catolici şi nu au fost membrii mişcării eretice, pornită din Armenia. Oricum, în 1688, catolicii din jurul lui Ciproveţ s-au răsculat contra turcilor.
Repercursiunile ca urmare a reprimării răscoalei au avut efect nu numai asupra celor din Ciproveţ, dar şi asupra tuturor credincioşilor catolici precum şi asupra pavlikanilor din Nicopole şi din împrejurimi. În primele decenii ale sec.al XVIII-lea au trecut Dunărea în mai multe valuri şi s-au împrăştiat în partea de vest a Ţării Româneşti, în Oltenia. Mai târziu, când influenţa austriacă a încetat în teritoriile de peste Carpaţi, a Banatului Severinului, marea parte dintre ei s-au refugiat în Banatul de Timiş care a însemnat siguranţă mai mare. Aşa s-a populat Vinga, preponderent cu descendenţii Ciproveţenilor; cu cei proveniţi din zona Nicopol şi Sviştov s-a populat Beşenova. Grupuri însemnate de pavlikani s-au stabilit şi în Deva şi Vinţu de Jos; mai târziu aceştia s-au răsfirat, au fost asimilaţi iar urmele lor sunt păstrate doar de bisericile construite de ei.

Anii ,,ocupării de ţară”
După mărturia Matricolelor, primul botez înregistrat la Beşenova a avut loc în anul 1738, la 7 martie, iar la Vinga în anul 1741, la 15 octombrie. Ascendenţii celor din Vinga s-au ocupat cu extracţia minereurilor şi cu meşteşuguri, din ei provenind generaţii de aurari, bijutieri, fierari, negustori. Mai târziu s-au făcut ţărani, s-au lăsat de meşteşugărit, acesta ajungând pe mâinile maghiarilor, în aşa măsură, încât în dialectal local, sinonomele cuvintelor "meşteşugar", "meşter" a ajuns cuvântul "magyar", neologism viu.
Nu-i o minune că Vinga, în urma colonizării, a devenit orăşel, Ciproveţenii aducând cu ei cultură, obiceiuri orăşeneşti. Şi privilegiile primite de la Viena au contribuit la consolidarea acestui statut, localitatea devenind târguşor cu autonomie deplină. Până la mijlocul secolului al XIX-lea. orăşelul era condus de un "căpitan" care îndeplinea şi funcţia de judecător suprem, având şi "drept de paloş" (drept de condamnare la moarte) .
Fiind localitate cu character urban influenţa culturii străine (înainte de Trianon cea maghiară, după aceea cea română) a avut mai mare success. Cu toate acestea renaşterea naţională de la mijlocul secolului al XIX-lea a pornit de aici: la Vinga s-a iniţiat scrierea în limba proprie şi editarea de cărţi. Pe vremea vizitelor lui Mutafciev, 90% din terenuri au fost în proprietatea bulgarilor. Trei sferturi din totalul de 12.500 hectare a fost teren arabil iar restul – fâneţe. În medie, o familie avea câte 7-8 hectare, dar mulţi deţineau şi 10-15 hectare. Pe păşunile întinse bulgarii dispuneau şi de turme imense de taurine. Mulţi dintre ei practicau comerţul. Bulgarii din Vinga au fost înstăriţi. Au avut şi instituţie de credit proprie. Au împrumutat oraşului Arad 200 mii de forinţi iar cu acest credit s-a construit podul ce leagă reşedinţa de judeţ cu Aradul-Nou.

Deceniile roirii
După două generaţii, în cele două localităţi cu populaţie majoritar bulgară, dar mai ales în Beşenova, s-au înfinţat comunităţi foarte viguroase, pline de viaţă. Au luat să cultive nu numai pământurile devenite pârloage în urma ocupaţiei turceşti, dar şi însemnate teritorii mlăştinoase au fost desecate, cucerite de la natură. Vitalitatea micuţei naţiuni dovedeşte şi faptul că până la sfârşitul secolului al XVIII-lea s-au terminat pământurile, proprietăţile din ce în ce mai mici neputând asigura traiul populaţiei, care era în continuă creştere. Roirea s-a derulat pe parcursul secolului al XIX-lea în mai multe valuri. La început bulgarii s-au stabilit în apropierea Beşenovei, în Banat, în localităţi mixte sau intemeind noi localităţi: Breştea, Denta, Deta, Sînnicolau-Mare, Colonia Bulgară; mai târziu au ajuns şi în părţile Serbiei.
Creştera demografică ce aminteşte de "bogăţia risipitoare" a naturii a avut proporţii atât de mari, încât multă vreme roirile n-au înfluenţat negativ situaţia demografică a localităţilor – mamă. După "împăcarea" din 1876 şi până la primul război mondial şi oraşele mari – Szeged, Budapesta – au început să înghită deja surplusul de populaţie. Mai târziu, în "epoca românească" şi mai ales după colectivizare, forţa de atracţie a Timişorii şi a Aradului, împreună cu scăderea poftei de a avea mai mulţi copii, a inversat raporturile, inducând scăderea ce astăzi pare ireversibilă.
În istoria roirilor un capitol aparte îl reprezintă grupurile celor care, în mai multe tranşe, s-au restabilit în patria-mamă. Începând din anii 1880 şi până după al doilea război mondial sute şi sute de bulgari s-au restabilit în Bulgaria. Asta mulţumită politicii instituţionalizate, premeditate a statului Bulgar, pentru că, după ce au câştigat independenţa totală faţă de turci, teritorii imense au stat necultivate, fără proprietari, asemănător cu situaţia din Banat în urma izgonirii turcilor, deci a fost mare nevoie de ţărani. Cei din Beşenova au "ocupat" Bardarski Geran, Gostilia şi Dragomirovo iar, cei din Vinga – Asenovo, cei restabiliţi în Bulgaria ţinând la rădăcina lor pavlikană dar şi la identitatea bănăţeană. Orientându-se să fie cât mi aproape de localităţile majoritar catolice Ciproveţ şi Nicopole de unde au plecat stramoşii lor, deşi sunt cetăţeni ai Bulgariei, ei se autodenumesc bănăţeni.

Constructorii catedralei
În Beşenova, încă de la parohul decan Ian Vasilcin, am auzit că biserica ridicată în urmă cu mai bine de 200 ani nu din îngâmfarea localnicilor s-a construit cu aşa dimensiuni: pavlikanii umpleau biserica şi mai ales duminicile nu numai băncile erau pline, dar şi locurile în picioare dintre ele. Şi bulgarii din Vinga tot din acest motiv s-au apucat să construiască o biserică cu dimensiunile unei catedrale, în locul celei vechi, de mult neîncăpătoare. Proiectul i-a fost încredinţat arhitectului vienez Eduard Reiter. Biserica cu două turnuri, în stil neogotic, este în formă de cruce dublă, cu lungimea de 62 m, lăţimea de 32 m, în suprafaţă de 1.400 mp. A fost ridicată între anii 1890-1892, prin forţe proprii. Ea a fost înzestrată şi cu o orgă, ca orice catedrală. Orga cu 1.800 tuburi este o superbă operă a lui Wegenstein Lipot şi fiul şi are 30 de registre. Cele 9 picturi ale altarelor au fost pictate de maestrul tirolez Iosef Rungaldier. Interiorul biserici mai este ornat cu 43 de statui sculptate în lemn şi pictate. "Ad maiorem dei gloriam" scrie pe arcul de triumf de deasupra sanctuarului. Biserica, aflată sub patronajul Sfintei Treimi, a fost plină, ultima oară poate, cu ocazia solemnităţii centenariului când, pe lângă localnici, au venit credincioşi din lumea întreagă. Şi de ar fi să se strângă laolaltă toţi catolicii din localitate – 500 bulgari, 1.500 maghiar, 150 slovaci – biserica tot nu s-ar umple, pentru că a fost proiectată pentru 4.000 suflete. Vine drumeţul dinspre Arad sau Timişoara: turnurile gemene, înalte de 65 m, de la distanţă îl îndeamnă să devieze, să le admire cu evlavie. Să contempleze asupra modalităţii de supravieţuire: cum a reuşit acest popor mic să reziste de peste 250 de ani, rupt din patria-mama, îmuţinat dar fidel limbii şi religiei, alcătuind şi o cultură de sinestătătoare, specifică, diferită de a celor din patria – mamă?

Sunday, October 14, 2007

181

Aku pántiti, nekade prez juli mesec sam bil ugudil tuka, u bloga (post broj 153) nekolku státiji za námu, napisani na madžersći jazić. Za da ubáda istenata, ni sam se nadeval, či za moža da gji razbera nekupać, zaštotu, za žálust, ni znája madžersćija jazić. No etu či na pomušt mu ij dušlá prof. Tania Velčov ud Stár Bišnov. Tá ij namerila dváma dáskale ud Kerestur – profesorćata Bali Gabriela i dáskala Siha Iosif – kujatu sa naprávili prevoda ud madžersći na rumansći jazić. Nji zafálem mlogu!
Ugvádem sigá parvija del, katu skoru slédvat i drugjijete. Pu kaćétu za viditi, státijite sa dosta dubre napisani i horata, kujatu sa napávili tuj dokumentirvanji, sa bli profesioniste.


Cei pe care credinţa i-a păstrat şi în identitate
Între bulgarii bănăţeni (1)

După slovacii bihoreni şi şvabii sătmăreni, în zona Timişorii am vizitat câteva localităţi locuite majoritar de bulgari. În forfota etnică a Banatului această fracţiune etnică, care se autodenumeşte pavlikani, vorbitoare a unei limbi arhaice, reprezintă o culoare aparte. Pentru ciclul de reportaje a lui Szilagyi Aladar imaginile au fost facute de Mihaly Laszlo.
Pe ambele părţi a drumului ce duce de la Dudeştii Vechi (Beşenova Veche) la Cheglevici monotonia lanurilor interminabile de porumb este intreruptă doar de câte o sondă uitată. Cum aflu de la insoţitorii mei, pământurile, cât se vede cu ochii, dar şi mai departe, sunt în posesia întreprinzătorilor italieni. Înainte să ajungem în localitatea – pe vremuri cu localnici pur şvabi, azi fără şvabi – ce poartă numele grofilor croaţi-maghiari, zărim indicatorul lovit şi uzat de pe care abia descifrăm inscripţia Colonia Bulgară. Nu ştim la ce ne angajăm, la ce încercare grea expunem Solenza redacţiei când o luăm spre Colonia Bulgară. Pare misiune imposibilă să parcurgem acest drum fără să rupem vreo osie, dar colegul meu merge, încet, la pas. Măcar trecem în revistă viaţa fremătândă din jur: un cârd de ciocârlii moţate ne vine în întâmpinare, nişte prepeliţe traversează drumul, mai încolo o raritate, o dropie, păşeşte cu demnitate în gălăgia generală produsă de greieri şi de alte insecte. Văzând dropia, îmi aduc aminte de o poezie a lui Kányádi cu melodia formaţiei Kaláka, dar îmi trece repede, pentru că maşina se opreşte în faţa unui obstacol de netrecut: o turmă de oi. În umbra singurului copac din preajmă oile stau tolănite pe drum; nici câinelui nu-i vine să se mişte, dar mai să mişte turma.

Satul mort
Cum trecem un braţ mort al Arancăi ni se oferă priveliştea pentru care ne-am angajat în cursa asta grea. Câteva ruine răsfirate, între care se înalţă zidurile bisericii. Nici urmă de cele peste 200 de parcele, loturi de case. În Colonia Bulgară, pe vremuri cu aproape 1.000 de locuitori, azi mai locuiesc doar câte o familie de români şi bulgari şi două familii de maghiari împreună cu nişte ciobani din zona Sibiului. ,,Când s-a desfiinţat singura cursă de autobuze, atunci s-a condamnat la moarte satul” – ne spune însoţitoarea noastră, profesoara Tania Velciov, care şi-a petrecut copilăria în Colonia Bulgară, părinţii ei fiind învăţătorii satului.
La capăt cimitirul, dintre buruenile cât omul doar crucea de tablă se vede. ,,De ziua morţilor şi de Sf.Luca, ziua rugii satului, mai vin pe aici foştii localnici, răsfiraţi în lume”.
Ne oprim la intersecţia celor două foste străzi: ,,Aici a fost şcoala,unde am locuit şi noi, acolo a fost magazinul, birtul lângă, puţin mai încolo <> (biroul) – foloseşte un neologism uzual provenit din lb.maghiară în limba ei maternă, bulgara. Unde se vede acuma ocolul oilor acolo a fost parc cu arteziană”. Tania plânge după paradisul pierdut, casele înstărite, loturile împrejmuite cu pomi fructiferi. După spusele dânsei, pe vremea copilăriei ei satul a fost locuit jumi-juma de bulgari şi de maghiari. S-au înţeles bine, cunoscând şi vorbind reciproc limbile bulgară şi maghiră. În fostul centru, vizavi cu biserica a mai rămas doar clădirea magazinului, dar abia se vede de gunoaie, molozuri şi stă să cadă. Nici Sf. Luca, patronul, nu şi-a putut apăra biserica contra stricăciunilor. Zidurile clădirii, de inspiraţie neogotică, armonic-graţioasă, proporţională, crapă, pică tencuiala, grădina sălbăticită accentuează tristeţea priveliştii. Cu câţiva ani în urmă uşa a fost spartă şi au fost furate cele mai preţioase obiecte de artă: câteva statui reprezentînd nişte sfinţi, sculptate în lemn de un meşter german cu vreo 150 de ani în urmă. După luni de zile au fost găsite în Constanţa. Acum sunt păstrate în biserica centrului de comună.
Colonia Bulgară şi încă câteva localităţi din jur, inclusiv din actuala Sârbie, dar şi din patria mamă, Bulgaria, au fost înfiinţate din cauza creşterii exagerate a populaţiei comunei Beşenova Veche. De lângă Nicopole, din faţa turcilor, bulgarii s-au refugiat în prima fază în Oltenia, mai pe urmă, în anul 1738, pe vremea stăpânirii Mariei Tereza, aceşti bulgari romano-catolici, autodenumiţi ,,pavlikani”, au venit în Banat, populând Beşenova Veche. Dar pământul s-a terminat repede, pentru că în familiile coloniştilor se năşteau mulţi copii, nu rareori 8 şi chiar 10. Astfel, ei au fost nevoiţi să roiască în mai multe faze, înfiinţând şi Colonia Bulgară, care la recensământul din 1890, pe lângă 569 de bulgari, avea şi 58 de germani (şvabi), 33 maghiari şi 21 români. Maximul locuitorilor, prin anii 1930, a fost de 830 suflete (356 bulgari, 338 maghiari, 123 şvabi, 13 români). După colectivizare, în anul 1966 au fost 528 locuitori, în 1977 – 308 locuitori, în 1992 –103 şi în 2002 …20! Singurul semn al grijii autorităţilor este că, pe baza legii nr. 215/2001 privind drepturile minorităţilor asupra folosirii limbii materne, s-a dispus, pe lângă denumirea de Colonia Bulgară şi folosirea denumirii originale de Bolgártelep. Varianta în limba bulgară n-a mai încăput.

Cearta pentru hotar
Contraexemplul satului mort, Colonia Bulgară, este Valcani-ul viguros, după beşenoveni prea viguros, chiar agresiv. Înfiinţat ca urmare a politicii de colonizare a României Mari în anii 1920, satul este populat în mai multe tranşe cu români de prin Bistriţa, Maramureş şi Moldova. În urma reformelor agrare de după 1990 vălcănienţii au pus mâna şi pe moşiile şvăbeşti din împrejur. Încă de pe vremea guvernării trecute a PSD s-au proclamat comună de sine stătătoare, autonomă. Cu ocazia delimitării hotarelor făcând tot posibilul ca să le revină, să posede cât mai mult – 10 mii Ha din totalul de 14 mii Ha pământ al comunei – deşi primii colonişti, proprietarii, moştenitorii de drept s-au schimbat deja. Satul, populat în majoritate cu venetici stabiliţi în urmă cu 20-30 de ani, are 1.200 de suflete, pe când centrul de comună, Beşenova Veche, are de patru ori atâta, adică 4.800 de suflete. După viceprimarul comunei, Anton Petcov, despărţirea corectă a hotarelor ar trebui să se facă proporţional, după populaţie. Preşedintele local al Uniunii Bulgarilor din Banat, Valentin Şerban, ne spune că aproape 10.000 hectare este deja în folosinţa italienilor şi nu este indiferent în bugetul cărei primării se varsă impozitul aferent, în valoare de peste 2 miliarde de lei. Nu pot să înţeleg, cum, de ce au lăsat pământurile bulgarii, aceşti renumiţi agricultori. Interlocutorii mei îmi dau explicaţii. Pe vremuri beşenovenii au fost agricultori harnici şi pricepuţi. Cei care din cauza suprapopulării au roit şi s-au stabilit în Voivodina şi cei care s-au restabilit în patria mamă, Bulgaria, i-au întrecut cu mult pe cei băştinaşi: având cunoştinţe şi tehnologii mai avansate, obţineau recolte mai bune. La mijlocul secolului trecut cei mai înstrăiţi, cele mai harnice familii (peste 80), au fost deportaţi în Bărăgan şi la Canalul Dunăre-Marea Neagră, comuna fiind ultima colectivizată forţat, conducătorii fiind luaţi din pătura cea mai joasă şi nici descendenţii acestora nefiind agreaţi de comunitate. Frica de cooperativizare s-a moştenit, aşa că după reîmproprietăriri beşenovenii nu s-au asociat, lucrându-şi pământurile fiecare singur. Fiind mai ales vârstnici – tineretul a plecat încă de pe vremea colectivizării/industrializării şi s-a stabilit în oraşe precum Sânnicolau-Mare, Timişoara, Arad etc.– fară utilaje, cu recolte cu preţuri slabe, după o vreme s-au lăsat şi bucuroşi s-au scăpat de povara pământului cedându-l italienilor. După viceprimar, nici italienii nu-şi găsesc cu adevărat socoteala, dar sunt puternici financiar, au parc de maşini performante, au făcut investiţii enorme – silozuri, sistem de irigaţii pe 4 mii de hectare – pot să-şi permită să aştepte o conjunctură mai favorabilă. (Mai târziu, în drum spre casă, în jurul Vingăi ne-am convins de "puterea italiană": nu mai puţin de 60 de combine ultimul răcnet erau adunate la recoltat.).
Reînvierea tradiţionalei horticulturi, a grădinăritului ar putea însemna viitorul pentru bulgarii care mai ţin la pământ. Cultivarea roşiilor, ardeilor, a cepei (au luat deja legătura şi cu Mako) ar putea fi rentabilă. Tot de la viceprimar aflăm şi nemulţumirile. De proiectul de săli de sport propagat cu atâta zarvă de guvernarea PSD Beşenova nu a beneficiat. Pe când rivalii români se mândresc deja cu sală de sport, Liceul Teoretic n-are decât o sală cât o cameră. Ei au speranţă în ajutorul "fraţilor maghiari", s-au adresat miniştrilor UDMR-işti ai guvernului în privinţa sălii de sport. (Pe parcursul peregrinărilor, de mai multe ori am auzit că s-ar putea să fim rude cu bulgarii, şi ei proveniţi de lângă Volga, mai târziu stabiliţi şi slavizaţi în actuala ţară.) Altă mare nemulţumire este că primăria nu primeşte destule fonduri pentru modernizarea drumurilor, fiind pietruită doar 30%.

Limbă maternă
În dialectul lor specific Beşenovenii, ca şi cei stabiliţi în 1741, la 3 ani după ei, în Vinga, şi-au păstrat în mare parte vocabularul străvechi, arhaismele limbii materne. Pe parcursul inevitabilei reforme a limbii – în timp ce bulgarii din patria mamă şi-au îmbogăţit limba cu neologisme slave, provenite mai ales din rusă –"pavlikanii" au preluat cuvinte din limbile maghiară, germană, română. Faţă de bulgarii ortodocşi din patria mamă, care scriu cu litere chirilice, bulgarii bănăţeni folosesc literele latine. Ortografia lor se înrudeşte cu cea a croaţilor. De la însoţitorii noştrii cei mai fideli, Tania şi Şerban, cer informaţii despre starea conştiinţei identităţii bulgarilor. După înflăcărarea "internaţionalistă" din anii '50 de pe o zi la alta s-a desfiinţat învăţământul în limba maternă bulgară, inclusiv în ciclul primar. Dat fiind că copiii care au învăţat cititul şi scrisul în limba bulgară, ajunşi la nivel mai înalt în şcoli cu limba de predare română au întâmpinat greutăţi, eşecuri nici părinţii nu s-au opus trecerii la învăţământul în limba română. Dreptul există, posibilităţi sunt, dar totuşi mulţi nu solicită predarea facultativă a limbii materne, părinţii şi copiii considerând o povară în plus cele trei ore pe săptămână în care şi-ar putea îmbogăţi cunoştinţele de limbă şi literatură maternă. Nu toţi dintre pedagogi încearca să-i convingă despre necesitatea cunoaşterii limbii bulgare scrise. În familiile "pure" schimbarea limbii nu s-a produs încă, şi acasă şi pe stradă între ei vorbesc bulgăreşte, însă în familiile "mixte" deja domină "limba majoritară". Sunt şi excepţii, unde nu numai că se tolerează limba celuilalt,dar oamenii şi-au dat seama că "nu strică" dacă odrasla lor însuşeşte cunoştinţe de limba bulgară nu numai pe stradă, la joacă. În renumitul liceu local 80% din elevi sunt bulgari. Mai târziu aflu de la Niculae Mircovici, deputatul bulgarilor în parlament, născut în Beşenova Veche, că din clasa în care a început studiile şi el, înainte de a se transfera la un liceu militar, au luat examenul de bacalaureat toţi 42, şi toţi au reuşit la vreo universitate sau institut. Prilej bun pentru păstrarea identităţii îl reprezintă sărbătorile religioase. Atunci se pot vedea şi admira piese de port popular specifice, bogat decorate, păstrate cu multă grijă. Cele două formaţii locale de dans popular păstrează tradiţiile străvechi.

Károli Gáspár cel pavlikan
Părintele Ian, salutului nostru "Laudetur Iesus Cristus", ne răspunde cu "Mindörökké Ámen" /în veci amin/ într-o maghiară corectă. Ian Vasilcin a terminat teologia la Alba-Iulia şi în locurile unde a mai fost preot a celebrat slujbe şi în limba maghiară. Părintele ne scoate în evidenţă un motiv încă neauzit al cauzei scăderii populaţiei. Din ce în ce mai mulţi tineri lucrează în Spania, Portugalia, Italia, Germania. Mulţi dintre ei atâta se învârt până reuşesc să se stabilească de tot acolo. Cât priveşte căsniciile "mixte", după evidenţele părintelui proporţia acestora încet ajunge la 50%. Predarea religiei este singura posibilitate ca fiecare copil bulgar să ajungă aproape de limba maternă. De fapt şi în fond, credinţa catolică, biserica, a fost refugiul, scăparea peste secole. Faţă de ciangăii noştri – "catolicii moldoveni" – "catolicii pavlikani" au fos mai "norocoşi"; după înfrângerea revoltei antiotomane şi-au părăsit patria împreună cu conducătorii lor, cu preoţii şi dascălii lor şi "scrisul" i-a însoţit în pribegie. Părintele Ian ne face cadou un album care a fost editat cu ocazia sărbătoririi bicentenariului bisericii. Mai târziu admirăm şi interiorul frumos al bisericii, picturile altarelor şi statui sculptate din lemn, executate de meşteri austrieci. Deasupra amvonului ornat cu basoreliefuri, Păstorul cel Bun, Iisus Cristos, stă cu oiţa cea salvată la subsoară şi cu pălărie tiroleză în cap. Părintele care a skuji în Beşenova pe vremea când limba liturgiei s-a schimbat din latină în limba maternă, a alcătuit în dialectul specific pavlikan liturgia uzuală.
Părintele Ian a făcut mai mult: an de an editează câte un calendar pentru neamul lui şi după o trudă de câţiva ani, a tradus Noul Testament în limba neamului său. De sărbătoarea apariţiei Sfântei Scripturi în limba bulgară bănăţeană au concelebrat slujba religioasă părintele Ian şi arhiepiscopul de Transilvania, Jakubinyi György, cel mai emerit ştiutor autohton al Bibliei. De apariţia Sfintei Scriptui s-au bucurat nu numai cei 6-7 mii de catolici bulgari bănăţeni, dar şi păstorul a celor cca. 80 de mii de fraţi credincioşi din Bulgaria, episcopul de Nicopol, care a primit-o cu recunoştinţă. Poate e profanitate scuzabilă din partea mea, dacă presupun că şi Mântuitorul, cel ce tronează pe amvon, şi-a ridicat pălăria în faţa performanţei intelectuale şi sufleteaşti a slujitorului său.

Friday, October 12, 2007

180

Za Marijka Hajlemás znájti, či pejé mlogu hubanći. Za vu spumena, či na ádresa
http://www.nasaglas.link.ro/MP3/hailemas.htm
možiti da slušeti i da si iztagliti tejna CD sas palćensći pesmi.
Znájti i tuj, či právi balgarsćite-palćensći emisiji pu TVR Arád - pu dvá pate u meseca. Nekolku ud tezi emisiji za gji nameriti tuka, iz bloga, ali možiti da gji gladeti po-grupirani na
http://www.banaterra.eu/bulgarian/audiovideo.htm.
No málku tima ud vás znájat, či ne udkole, Marijka Hajlemás se ij uluvála i da právi palćenska ruba. Aku sti gladeli emisijata ud na Antena 1 ud 18 máj t.g.
(http://www.banaterra.eu/bulgarian/youtubeantena1.htm),
sti sapćásali vájda, či tá mu ij blá pudarila na Pepe idin palćensći pojas, s kojtu toj se ij zapásal za da se pači! E, tozi pojas gu ij právila Marijka. Ij naučila da právi tuj samá, biz da ima niti kakvi dáskale, udvan gulemata žélba i sahátete trudba...
Etu či sigá tá ij ublekala u palćenska ruba idna kukla. Da zabeleža, či rubata ij izcelu naprávina račnu.
I taj, unezi deni, kuklata ij dušlá "da se štámpa" u Timišvár:

Sled katu se ij štámpala, kuriozna, kulklata se ij razšétala málku iz Piaţa Unirii...

Monday, October 08, 2007

179

Sudoku pumága protiv bulestta Alzheimer
Saglásnu idnija studiji naprávini ud Instituta pu Izslédvanjéta na bulestta Alzheimer ud Wisconsin, igrata Sudoku pumága protiv Alzheimer i Demencija. Taj kaćétu ud starna na tozi, kojtu igráj, se iziskva da si izračuni udnapreć badeštite stapći, tuj neštu pumága na muzaka, osubitu na logičnija proces, no pudubreva i koncentrirvanjétu. “Vazrastnite hora, sas hobby-ta kujatu da iziskvat rabota s muzaka, po-redku se razbulat ud bolesti kaćétu Alzheimer," – duma Craig Atwood, deréktur na Wisconsin Alzheimer's Institute. “Sudoku ij računat za idin takazi intelektuálin stimulánt”, ij dudávil toj. Seku idna ud 9-te kvadráta u Sudoku treba da sadarže cifrite ud 1du 9, biz tija da se puvtáret u idin i saštija red. Sudoku ij počnal da se igráj u sétnite 30 gudini, no ij stánal idin fenomen dabe sled katu ij bil populjariziran ud bivšija sadija ud Hong Kong, Wayne Gould (rudén u Nova Zeelandija).
http://www.presstv.ir/detail.aspx?id=22237&sectionid=3510210
Nekolku sájtve sas Sudoku online:
========================================
Idna logura bizplátni spisánjita ud sate oblasti:
http://freefulltext.com
========================================
Listotu na 100-te náj-dubri knigji SF (science-fiction):
http://home.austarnet.com.au
Kolku ud tejn sti gji prečali?